
Volvo, patent inedit! Volanul mașinii se poate glisa dintr-o parte în alta a interiorului
Eveniment, TransportVolvo a înregistrat un patent pentru un sistem care permite volanului să se gliseze dintr-o parte în alta a interiorului. Mașina echipată cu un astfel de sistem are două rânduri de pedale, montate în stânga și dreapta.Inginerii…

Fostul președinte FRF Mircea Sandu, trimis în judecată. Care este speța de natură economică
Construcții, SportFostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu a fost trimis în judecată de DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani, în legătură…

Politicile de securitate ale ANRE au fost îndeplinite. Ce înseamnă aceasta pentru consumatori
EnergieAutoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) susține că a îndeplinit toate cerințele stabilite de Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din domeniul Energiei (ACER) cu privire la implementarea…

Vânzările Jaguar Land Rover au depășit 113.000 de unități în al treilea trimestru din 2020
TransportGrupul Jaguar Land Rover a raportat o creștere de 53% a vânzărilor din al treilea trimestru, la peste 113.000 de unități, în comparație cu trimestrul al doilea din acest an. În ciuda revenirii după perioada aprilie-iunie, puternic marcată…

Dacă doriți să revedeți… Dictatorul nord-coreean ordonă o campanie de redresare economică
Asia, EconomieDictatorul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat o campanie naţională de 80 de zile în vederea relansării economiei, aflate în dificultate, înainte de organizarea în ianuarie a unui Congres excepţional al partidului aflat la putere, potrivit…

Reuniune ECOFIN: Cîțu vrea operaţionalizarea rapidă și flexibilă a instrumentului de redresare
Economie, EuropaRomânia susţine finanţarea substanţială a obiectivelor ecologice şi digitale în Mecanismul de Relansare şi Rezilienţă, dar reaminteşte faptul că statele membre au particularităţi naţionale, etape de dezvoltare şi nevoi diferite,…

Activitatea restaurantelor, suspendată în mai multe județe. Masca, obligatorie și lângă școli
Sănătate, ServiciiComitetele Județene pentru Situații de Urgență din țară anunță impunerea restricțiilor anti-COVID în tot mai multe orașe. Astfel, la Galați, începând cu 12 octombrie, se va suspenda activitatea restaurantelor și cafenelelor. În…

Marea Britanie: O banală eroare de IT a dus la neraportarea a mii de cazuri de coronavirus
SănătateMarea Britanie nu a declarat 16.000 de cazuri de COVID-19, în perioada 25 septembrie - 2 octombrie, dintr-o eroare de IT, relatează Business Insider.Direcţia de Sănătate Publică din Anglia a anunțat că a omis să declare 15.841 de…

Veste cumplită pentru rețeaua de drogherii dm, născută la Karlsruhe și coordonată din Salzburg
Comerț, EuropaUnul dintre marii antreprenori austrieci, cofondatorul și partenerul asociat al rețelei de drogherii dm, a murit duminică, la vârsta de 76 de ani, în Salzburg, anunță Kleine Zeitung. Günter Bauer, cofondator și partener asociat al rețelei…

#InvestimÎnRomânia: Mobico, un nou brand de accesorii pentru telefoane al retailerului Contakt
ComerțRetailerul Contakt, lider în distribuția de accesorii și tehnologii dedicate dispozitivelor mobile, a lansat Mobico, un brand propriu de accesorii precum huse și folii de protecție pentru telefoanele mobile. În primul an de la lansare,…

Robert Downey Jr. investește într-un start-up franțuzesc care cercetează deliciile viitorului
Industrie, InovațieStart-up-ul agri-tech franțuzesc Ÿnsect, care a ajuns în atenția publică în urmă cu 10 ani datorită viermilor de făină (Tenebrio Molitor) pe care îi creștea pentru hrana peștilor de crescătorie și a animalelor domestice, a anunțat…

Preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca, Braşov şi Constanţa au crescut în luna septembrie
ImobiliareDupă un avans de 0,5% în august faţă de iulie, preţurile solicitate la nivel naţional de către vânzătorii de apartamente (noi şi vechi) au scăzut cu 0,9% în septembrie 2020. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, un apartament a ajuns…

Președintele Consiliului Concurenței aduce vești bune celor afectați de criza de Euthyrox
SănătateBogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat astăzi că în perioada următoare vor ajunge în România cantităţi suplimentare dintr-un medicament cu aceeaşi substanţă activă ca Euthyrox (L-tiroxină), iar oamenii…

Comenzile industriale din Germania au crescut în august într-un „ritm remarcabil”
Europa, IndustrieComenzile pentru mărfurile fabricate în Germania au crescut cu 4,5% în august, mai mult decât era de așteptat, sporind speranțele pentru un al treilea trimestru robust în cea mai mare economie din Europa, după șocul coronavirusului,…

Eurostat: Care țări au importat cele mai multe măști în contextul pandemiei | România e în top
ComerțRomânia a importat măşti faciale în valoare de 272 milioane de euro, în primul semestru al acestui an, fiind devansată doar de Cehia, Polonia, Austria, Belgia, Olanda, Spania, Italia, Franţa şi Germania, arată datele publicate marţi…

Nominalizările complete și premiile plant-based | Lista celor mai bune alternative din plante
Comerț, Eveniment, SănătateÎn seara de 2 octombrie, câștigătorii și finaliștii premiilor World Plant-Based Awards au fost anunțați în cadrul unei ceremonii virtuale speciale, organizate în asociere cu Plant Based World. Comisia de evaluare a luat în considerare…

Două treimi dintre managerii români pregătesc măsuri de restructurare a afacerilor
Economie, Piața muncii67% dintre managerii români au în plan restructurarea afacerilor, în contextul accentuării problemelor financiare determinate de pandemia de Covid-19, arată datele unui barometru realizat de o companie de consultanţă și citat de digi24.ro.Una…

OMS: Una din 10 persoane e posibil să fi contractat deja COVID-19
Internațional, SănătateAproximativ una din zece persoane este posibil să fi fost infectată cu noul coronavirus, ceea ce înseamnă că marea majoritate a populaţiei lumii rămâne în continuare vulnerabilă la boala COVID-19 provocată de acest virus, a anunţat…

Se complică lucrurile. Carantină zonală, telemuncă și noi interdicții. Anunțul autorităților
Piața muncii, SănătateRaed Arafat a cerut luni comitetelor județene să se reunească „de urgență” pentru a impune, acolo unde este cazul, regulile de prevenire a epidemiei de coronavirus. Astfel, acolo unde se înregistrează un indice de incidență…

Anunțul Bursei Române de Mărfuri. Cât gaz s-a tranzacționat pe platformele spot și forward
Energie, PiețeVolumul tranzacţiilor încheiate pe platformele spot şi forward a depăşit 36 TWh în primele nouă luni, volumul trimestrului 3 depăşind cu mult volumele cumulate ale primelor două trimestre ale anului, ca urmare a liberalizării pieţelor,…
