
Ryanair se așteaptă să transporte mai puțini pasageri, din cauza întârzierii livrărilor de avioane ale Boeing
Europa, Lumea, TransportRyanair va transporta între 198 milioane şi 200 de milioane de pasageri în anul financiar care va debuta în aprilie, sub cei 205 milioane de pasageri prognozaţi anterior, compania anunţând vineri reduceri ale programului său de vară…

Volkswagen estimează o încetinire a vânzărilor, în condițiile în care industria auto se confruntă cu dificultăți
TransportAcțiunile Volkswagen AG au scăzut după ce producătorul auto a declarat că creșterea vânzărilor va încetini în acest an, în condițiile în care industria auto se confruntă cu scăderea cererii de vehicule electrice și intensificarea…

Deși înainte de 2022 era dependentă de țițeiul rusesc, Bulgaria renunță acum complet la importuri din Rusia
Energie, EuropaBulgaria a renunțat complet să mai importe ţiţei din Rusia, înaintea termenului stabilit anterior în cadrul măsurilor adoptate ca răspuns la invazia rusă în Ucraina, informează agenția de presă dpa, citată de Agerpres.Interdicţia…

Depozitele europene de gaze, pline pe două treimi, la început de martie. Planuri diferite pentru iarna viitoare?
EconomieEuropa urmează să încheie sezonul rece actual cu atât de multe gaze naturale încât ideea de a stoca mai multe gaze în depozitele din Ucraina, pentru a evita o prăbuşire a preţurilor, devine una atractivă, în pofida riscurilor de…

Boeing va plăti 51 milioane de dolari Departamentului de Stat al SUA pentru repetate încălcări ale exporturilor de date
America, Legislație, Lumea, TransportBoeing a declarat joi că a ajuns la un acord de 51 de milioane de dolari cu Departamentul de Stat al SUA pentru numeroase încălcări ale exporturilor de date, inclusiv legate de angajații chinezi care au descărcat în mod necorespunzător…

Tesla anunță noi stimulente în China pentru a atrage consumatorii
Asia, TransportTesla a anunțat vineri noi stimulente, inclusiv subvenții pentru asigurări, pentru a atrage consumatorii de pe cea mai mare piață auto din lume, unde gigantul american al vehiculelor electrice se află într-un război prelungit al prețurilor…

ZARA se pregătește să redeschidă magazinele din Ucraina
ComerțGigantul spaniol de retail Zara se pregătește să redeschidă magazinele din Ucraina pe care le-a închis la scurt timp după invadarea țării de către Rusia, a raportat Financial Times, citat de Reuters.Proprietarul Zara, Inditex (ITX.MC),…

Săptămâna de aur a florăriilor | Mărţişorul şi Ziua Femeii generează afaceri de peste 40 de mil. €
Comerț, Cultură, EvenimentZilele de 1 şi 8 Martie reprezintă vârful vânzărilor pentru florăriile din România. Cu peste 2,5 milioane de buchete vândute în aceste zile, piața florilor va atinge un nou record istoric de vânzări, de aproape 40 milioane de euro,…

În ultimii 30 de ani, rata obezității a crescut de patru ori în rândul copiilor şi s-a dublat în rândul adulţilor
Lumea, SănătatePeste 1 miliard de oameni din întreaga lume sunt obezi, numărul copiilor crescând de patru ori pe o perioadă de 32 de ani, potrivit unei noi cercetări.Analiza măsurătorilor greutăţii şi înălţimii a peste 220 de milioane de oameni…

În plin război, Ucraina începe să își reconfigureze liniile ferate după ecartamentul european
Europa, TransportUcraina începe lucrările la linia de cale ferată cu ecartament european ce o va lega de Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T), spre Polonia. Calea ferată va conecta cel mai mare oraș din vestul țării, Lviv, și granița cu Polonia.…

Cererea globală de petrol va creşte cu 1,9 milioane de barili pe zi în 2024
Asia, EnergieCererea globală de petrol va creşte cu 1,9 milioane de barili pe zi (bpd) în acest an, conform unei previziuni a companiei de cercetare energetică Wood Mackenzie, o prognoză apropiată de cea a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol…

Autoritatea de reglementare amendează Enel Italia cu 79 de mil. € pentru abuzuri de telemarketing
Energie, EuropaAutoritatea italiană pentru protecţia datelor a amendat joi o unitate a celei mai mari companii de utilităţi din ţară, Enel, cu peste 79 de milioane de euro, acuzând-o că gestionează greşit datele personale ale clienţilor, pentru…

The Body Shop va închide 75 de magazine în UK și va elimina aproape 800 de locuri de muncă
Comerț, EuropaCa parte a procesului său de administrare, The Body Shop se pregătește acum să închidă 75 de magazine din Marea Britanie în următoarele șase săptămâni, cu un număr de 489 de locuri de muncă estimate a fi tăiate, transmite Fashion…

Avertizare serioasă de la Mediu privind valul de praf saharian care traversează România
Mediu, SănătateAutoritățile de mediu anunță că cele mai mari concentrații de praf saharian se vor înregistra în regiunile vestice şi sud-vestice ale ţării. Valul de praf provenit din nordul Africii străbate țara noastră în intervalul joi-vineri.Joi…

Cât a plătit până acum RA-APPS pentru amenajarea vilei de protocol care s-ar pregăti pentru Iohannis?
Construcții, Imobiliare, PubliceRA-APPS a reacţionat joi în scandalul vilei de protocol din Aviatorilor, despre care jurnaliștii de la Recorder au spus că ar fi amenajată special pentru Klaus Iohannis. RA-APPS precizează că a început lucrări de amenajare la imobil…

FDA a descoperit nereguli în legătură cu testele pe animale efectuate de Neuralink, compania lui Musk
America, SănătateInspectorii Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA au descoperit probleme în ceea ce privește păstrarea înregistrărilor și controalele de calitate pentru experimentele pe animale la Neuralink a lui Elon Musk, la mai puțin…

Recomandări din partea ANPC pentru cei care doresc să achiziționeze mărțișoare
ComerțDirectorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, oferă câteva sfaturi celor care doresc să achiziționeze mărțișoare.
"În primul rând este foarte important de unde alegem să le cumpărăm.…

Producătorul Nivea, compania de frumusețe cu cea mai rapidă creștere din lume în 2023
ComerțProducătorul Nivea, Beiersdorf susține că este compania de frumusețe cu cea mai rapidă creștere din lume în 2023. În acest an, totuși, ritmul va încetini puțin, prezice CEO-ul Vincent Warnery.
Vânzări record
Beiersdorf a înregistrat…

Exporturile de trabucuri cubaneze înregistrează o creștere spectaculoasă
ComerțVânzările internaționale de trabucuri cubaneze, unul dintre principalele produse de export ale insulei, au înregistrat o creștere semnificativă, de 31% în 2023, a anunțat luni compania producătoare de tutun Habanos S.A., care explică…

Dubai vrea să construiască cel mai mare aeroport din lume. Cum se va întâmpla acest lucru?
Lumea, TransportÎn urmă cu puțin mai mult de 10 ani, în octombrie 2013, un A320 al companiei Wizz Air care venea de la Budapesta a ținut prima pagină a ziarelor, devenind primul zbor comercial de pasageri care a aterizat vreodată pe Aeroportul Internațional…
