
Boom după pandemie | Destinația preferată de vacanță a românilor anunță dublarea numărului de turiști
Europa, TurismNumărul turiştilor străini care au vizitat Grecia, în primele opt luni ale acestui an, s-a dublat comparativ cu situaţia din perioada similară a anului trecut, în pofida războiului din Ucraina şi a inflaţiei, fără a atinge însă…

Cum fac față depopulării satele austriece? Cea mai mică municipalitate luptă pentru independență
Europa, TurismStefanie Krabacher, prima femeie primar, se află din februarie în biroul municipal din mica municipalitate tiroleză Gramais, din vestul Austriei. Urmează mari provocări pentru doamna primar. Gramais are aproape de două ori mai multe paturi…

Early booking 2023 | Românii au rezervat deja camere pe litoral pentru la vară. La ce prețuri?
TurismPe litoral a început sezonul vacanțelor prin pachetele early booking. Prețurile pot fi, în perioada aceasta, mai mici chiar și cu 50 la sută decât în timpul sezonului, dacă rezervările sunt făcute din timp. Dacă…

Scădere cu cel puţin 15% a turismului în Deltă, față de 2021
TurismTurismul în Delta Dunării a înregistrat anul acesta o scădere cu cel puţin 15% faţă de anul trecut, potrivit Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), dar unii agenţi economici susţin că au înregistrat…

Via Transilvanica, primul traseu de lungă distanță din România, a fost inaugurat astăzi
Eveniment, Mediu, TurismVia Transilvanica s-a deschis de astăzi și a devenit oficial primul traseu de lungă distanță din România, care traversează țara de la Putna la Drobeta-Turnu Severin.Odată cu finalizarea amenajării traseului și lansarea tronsonului…

Nou segment de turism propus de hotelurile de lux
TurismClienții care doresc să-și refacă rutina de somn după lungi perioade de extenuare caută spații de cazare în care să aibă cele mai bune condiții pentru odihnă. Tot mai multe hoteluri încep să se adreseze acestui segment în dezvoltare.Sunt…

O investiţie de 21 milioane euro va mări capacitatea de procesare a bagajelor la Aeroportul H. Coandă
Transport, TurismCN Aeroporturi Bucureşti S.A anunţă demararea, de luni, 10 octombrie, a lucrărilor de modernizare a echipamentelor de procesare a bagajelor de cală pe fluxul de plecări, în urma unui contract pe doi ani, în valoare de 21 milioane euro,…

Austria deschide vineri sezonul de schi la Kaprun cu un preț aiuritor al ski-pass-ului
Eveniment, Servicii, Sport, TurismIubitorii schiului din România pot deja să-și scoată echipamentele de iarnă din șifoniere. Nu pentru că vremea s-ar răci în România, ba dimpotrivă, zilele însorite și calde vor lua loc ploilor de septembrie. Ci datorită deschiderii…

Topul celor mai populare destinații de pe glob în social media
Lumea, TurismO companie multinațională de sondaje a analizat valorile rețelelor sociale pentru a găsi cele mai menționate și cele mai apreciate destinații de pe glob.Compania a analizat peste 100 de destinații populare din Top 100 City Destinations…

Topul destinațiilor turistice interne care au dezamăgit în 2022, condus de litoralul Mării Negre
TurismLitoralul românesc conduce în topul destinaţiilor de care turiştii au fost dezamăgiţi vara aceasta, la polul opus situându-se Maramureşul, Bucovina şi Transilvania, descrise drept cele mai primitoare zone ale României, potrivit unui…

Castelul Peleș și Salina Turda, printre obiectivele turistice promovate de MAT în cadrul PP-ITU
TurismMinisterul Antreprenoratului și Turismului (MAT) este partener al celui mai important eveniment dedicat sectorului tehnologiei informației și comunicațiilor – Conferința Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor…

Un pas spre normalitate: China permite anumitor categorii de turiști intrarea pe teritoriul ei
Asia, TurismGuvernul chinez a emis luni, 19 septembrie, proiecte de reglementări care urmăresc să susțină turismul de-a lungul granițelor și să faciliteze intrarea străinilor în China, potrivit CNN.Potrivit unui proiect de document de politică…

Agențiile de turism s-au săturat de impostură și cer demisia ministrului de profil
TurismAsociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cere demisia de onoare a ministrului Antreprenoriatului şi turismului Daniel Cadariu, precizând că este nevoie de o schimbare urgentă la conducerea Ministerului Antreprenoriatului şi…

Booking caută în România ingineri specializați în tehnologie digitală și securitate cibernetică
Piața muncii, TurismCea mai mare platformă de turism din lume a venit la București să caute 500 de ingineri talentați în domeniul tehnologiei digitale și a securității cibernetice pentru a asigura funcționarea a 13 site-uri cu impact global, specializate…

De câți bani are nevoie turismul românesc pentru promovare în decursul unui an?
TurismTurismul românesc are nevoie de un buget anual de promovare situat între 10 şi 20 de milioane de euro, o sumă care se va recupera însutit sau înmiit, în câţiva ani, susţine Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale…

Vara aceasta a consemnat creșteri notabile pe toate destinaţiile principale ale românilor
TurismSezonul estival 2022 a marcat creşteri pe toate destinaţiile principale ale românilor, respectiv Bulgaria, România, Grecia şi Turcia, cifrele înregistrate fiind peste aşteptări atât faţă de 2021, cât şi faţă de anul 2019, susţin…

Un oraș din România, în top 10 European Best Destinations 2022
Europa, TurismOradea se află în top 10 al destinaţiilor preferate de turişti din Europa. Oraşul a reuşit să ocupe locul 6 în urma voturilor a peste jumătate de milion de turişti din întreaga lume.Oradea a depăşit oraşe ca Roma, Praga, Atena…

Te temi de facturile de energie? Iată 5 destinații calde care te scapă de gerul iernii
TurismVrei să scapi de frigul iernii de acasă, de facturile uriașe de la încălzire sau pur și simplu să pleci departe? 2022 este poate, primul an în care am revenit la normalitate câtuşi de puţin, după toată perioada de pandemie. Însă…

Surprinzător, Mexicul a devenit destinația exotică numărul 1 în preferințele românilor
TurismMexic devine cea mai solicitată destinaţie exotică de circuit cultural a acestui an, înregistrându-se o creştere de 30% a cererii faţă de 2021, arată datele touroperatorului DAL Travel, care arată că cel mai solicitat produs turistic…

Tranzacție majoră pe piața rezervărilor turistice: Wirtualna Polska cumpără compania-mamă a Travelminit
Investiții, Piețe, TurismHoldingul polonez Wirtualna Polska, cu afaceri în mass-media, publicitate, comerţ electronic și rezervări turistice online, a anunțat luni achiziția grupului maghiar Szallas Group, proprietarul celor mai mari portaluri naționale de turism…
