
Surse: Klaus Iohannis a prezentat Comisiei Europene situația dificilă a fermierilor români și a obținut reanalizarea
Agricultură, Europa, Fonduri UEComisia Europeană va reveni asupra cifrelor alocate fermierilor români, după ce preşedintele Klaus Iohannis a prezentat situaţia dificilă în care se află aceştia, au declarat, joi seară, surse oficiale. Sursele au precizat că promisiunea…

Contre PNL-PSD pe tema compensațiilor agricole mici de la UE. Comisar: “Nu au demonstrat pierderile avute”
Agricultură, Fonduri UEEurodeputatul PNL şi prim-vicepreşedinte al partidului Dan Motreanu a anunţat că a discutat cu Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, despre faptul că România va primi doar 10,05 milioane euro…

Ajutor de stat de 500 de milioane de lei pentru CE Oltenia și CE Hunedoara
Energie, Fonduri UEGuvernul a adoptat, miercuri, hotărâri privind acordarea de ajutoare de stat, în valoare de peste 500 de milioane de lei, pentru complexurile energetice Oltenia și Hunedoara.În cazul CE Hunedoara, aflată în insolvență, ajutorul…

Fermierii români primesc bani de ciocolată. Sume compensatorii derizorii pentru “victimele” cerealelor ucrainene
Agricultură, Fonduri UE, PubliceSuma de 10 milioane de euro alocată României pentru spijinirea fermierilor afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina este derizorie şi am cerut comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, reanalizarea formulei de calcul, a declarat,…

Program cu finanţare europeană special dedicat persoanelor vulnerabile (MIPE)
Fonduri UE, PublicePersoanele vulnerabile vor beneficia de un pachet special de sprijin prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială, primele apeluri de proiecte urmând a fi deschise în trimestrul al doilea al acestui an, informează Ministerul Investiţiilor…

Bani în plus de la Guvern pentru funcționarii care lucrează în proiectele cu fonduri europene
Fonduri UE, Legislație, PubliceGuvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, printr-o hotărâre, Regulamentul-cadru în baza căruia se vor calcula majorările salariale aplicabile personalului din administraţie implicat în derularea proiectelor finanţate din fonduri…

România, printre statele UE care vor primi finanțare pentru două proiecte de mobilitate verde
Fonduri UEComisia Europeană a anunţat miercuri că au fost selectate 26 de proiecte din 12 state membre, printre care se numără şi România, pentru a beneficia de subvenţii în valoare de 188,8 milioane de euro pentru a finanţa construcţia de…

Cel mai spectaculos traseu cicloturistic montan din România: ”Velo Apuseni”, din bani europeni
Fonduri UE, Publice, TurismCel mai spectaculos traseu velo din zona montană a României va fi amenajat în Munții Apuseni, urmând să lege, prin piste de biciclete, județele Bihor, Cluj și Alba. Contractul de finanțare ar urma să fie semnat chiar în cursul lunii…

Șeful de cabinet al lui Orbán acuză Comisia Europeană de ”rasism” și ”anti-maghiarism”
Europa, Fonduri UE, PubliceDecizia Comisiei Europene de a suspenda acordarea granturilor din fonduri europene pentru universitățile maghiare este o răzbunare anti-maghiară, fundamentată pe criterii de rasă, din cauza poziției Budapestei față de politicile europene…

Milioane de la Guvern pentru un grup restrâns de clienți politici privilegiați
Fonduri UE, PubliceGuvernul a împărțit două milioane de lei unui grup restrâns de clienți politici. Fondurile colosale s-au alocat prin programul european de relansare economică după pandemie, iar pe lista beneficiarilor se găsesc nume importante:…

Sofia cere egalizarea cuantumului subvențiilor agricole la nivelul UE. La București se aude?
Agricultură, Europa, Fonduri UE, PubliceExecutivul de la Sofia va trimite, zilele următoare, o cerere oficială adresată instituţiilor europene, prin care va cere revizuirea cadrului financiar multianual şi egalizarea subvenţiilor europene pentru toţi producătorii agricoli,…

Începutul unei dezbateri (cu scandal?) în UE: noi reguli în minerit și industria metalurgică
Europa, Fonduri UE, Industrie, PubliceComisia Europeană va propune, cel mai probabil săptămâna viitoare, introducerea de noi obiective de autonomie strategică a Uniunii Europene, care prevăd ca un procent între 10% și 40% din activitățile de exploatare, reciclare și prelucrare…

Ministrul de Finanțe visează frumos: “Absorbția fondurilor UE 2014-2020 trebuie făcută 100%. Nu putem rata asta”
Fonduri UEAdrian Câciu, ministrul de Finanțe, a vorbit despre situația economică a României și a afirmat că țara noastră "are, astăzi, mult mai mulți bani decât se crede"."Finanţele Publice stau mai bine decât stăteau în…

MIPE: Apeluri de 9,4 miliarde de euro pentru infrastructura de transport, deschise în 2023
Fonduri UE, TransportÎn prima jumătate a acestui an va fi deschis accesul la finanțate europeană pentru proiecte de infrastructură de transport în valoare de 9,4 miliarde de euro, prin Programul Transport 2021 – 2027. Astfel, în perioada martie – iunie…

Fostul comisar UE Corina Crețu acuză: “Ne împrumutăm la dobânzi tot mai mari, deși avem bani gratis de la UE!”
Fonduri UEEuroparlamentarul Corina Crețu a declarat că în vreme ce Guvernul ne îndatorează la dobânzi tot mai mari, în țară au intrat deja 6,5 miliarde de euro, prefinanțare și prima tranșă din PNRR, care zac nefolosite. Aceasta a subliniat…

Ministrul Agriculturii: Am adus în România 1,56 de miliarde euro, bani importanţi care au ajuns la fermieri
Agricultură, Europa, Fonduri UEBanii europeni care au ajuns la fermieri până la acesta dată depăşesc 1,56 miliarde de euro şi sunt bani importanţi pentru că i-au ajutat să-şi continue activitatea pentru lucrările în câmp, a declarat, sâmbătă, ministrul Agriculturii,…

Dragoş Pîslaru: PNRR se află într-o situaţie de blocaj. Banii nu vor veni fără reforme
Europa, Fonduri UEPNRR-ul este, în prezent, "în pericol", peste 20 de ţinte şi jaloane dintr-un total de 55 nefiind îndeplinite, a afirmat, luni, europarlamentarul Dragoş Pîslaru, copreşedinte al REPER, care solicită intervenţia preşedintelui Klaus…

BT Mic a finanțat peste 1.000 de afaceri mici prin InvestEU, în doar 4 luni de la anunțarea programului în România
Banking, Fonduri UEParteneriatul dintre Fondul European de Investiții (FEI) și BT Mic, cea mai mare instituție de microfinanțare din România, în cadrul programului InvestEU, anunțat în toamna anului trecut, s-a concretizat până acum, în cele patru…

Italia riscă un conflict cu UE din cauza noilor reguli de cheltuire a fondurilor de ajutor
Europa, Fonduri UEItalia urmează să aprobe schimbări în modul în care guvernul supraveghează cheltuirea miliardelor de euro din fondurile de redresare ale Uniunii Europene, o măsură care riscă să declanșeze un conflict între administrația premierului…

Calendarul fondurilor UE 2023: 534 de apeluri de proiecte, în valoare de 40 miliarde de euro
Fonduri UEÎn 2022, România a primit aprobarea Acordului de Parteneriat și a tuturor celor 16 programe aferente Politicii de Coeziune 2021-2027, care aduc României 46 de miliarde de euro. De asemenea, simultan, implementează Planul Național de Redresare…
