
Acțiunile brandurilor de lux din Europa riscă să nu mai fie la modă
Europa, PiețeBrandurile de lux din Europa au strălucit la Săptămâna Modei de la Paris, dar investitorii își pun la îndoială interesul pentru aceste acțiuni în contextul încetinirii creșterii economice din China și al incertitudinilor legate…

Conflictul armat din Israel își face simțită prezența inclusiv pe plan economic
Lumea, PubliceConflictul armat din Israel, declanșat de militanții Hamas din Fâșia Gaza, își face simțită prezența inclusiv pe plan economic, astfel că două valute importante s-au apreciat ca urmare a acestui eveniment.Dolarul și yenul japonez…

Aproape 80 % dintre angajaţii Poștei Române au salariul minim pe economie (Oțelea, SLPR)
Piața muncii, PubliceAproape 80% dintre angajaţii Poştei Române au ajuns la salariul minim pe economie sau în jurul acestuia, fără să conteze studiile, responsabilităţile sau experienţa profesională, a declarat Ionel Oţelea, preşedintele interimar al…

Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni
PiețeBursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar rulajul se cifra la 8,78 milioane de lei (1,77 milioane euro), după o jumătate de oră de la debutul tranzacţiilor.Indicele principal…

SONDAJ Jumătate din români cred că statul trebuie să-i ajute indiferent de situație. Ce spun despre creșterea salariilor?
Piața muncii, Publice
Jumătate dintre români consideră că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie şi peste jumătate cred că Guvernul trebuie să crească salariile chiar dacă economia scade, cu 20% mai mulţi decât acum 10 ani, relevă…

Ionuț Stroe, PNL, confirmă că “taxa căpușelor” va aduce la buget 1,7 miliarde de euro
PublicePurtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, susține că impozitul de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii va aduce la buget aproximativ 1,7 miliarde de euro. Liberalul a respins criticile formulate de Fondul Monetar Internațional la…

Birkenstock ar putea obţine o evaluare de 10 miliarde de dolari
PiețeBirkenstock Holding şi-a asigurat suficiente angajamente din partea investitorilor pentru a stabili preţul ofertei publice iniţiale (IPO) din SUA la vârful intervalului indicat şi pentru a obţine o evaluare de 10 miliarde de dolari, potrivit…

Predoiu spune că la MAI se simte ca pe Netflix: “În fiecare zi am parte de un nou episod”
Media, PubliceMinistrul de Interne, Cătălin Predoiu, a descris activitatea sa la conducerea MAI ca fiind ca într-un film de pe Netflix în care fiecare zi înseamnă un nou episod. El a explicat că ”poate să îţi placă ce faci, dar confortabil nu…

Săptămână grea pentru Bursa de Valori București. BT și OMV Petrom, cele mai tranzacționate acțiuni
PiețeBursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 4,96 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,8%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 26,14%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.Potrivit…

Cash-ul nu moare! BNR alocă 2,44 milioane de lei pe mentenanță servicii numerar
Banking, LegislațieBanca Naţională a României (BNR) alocă 2,44 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de mentenanţă a echipamentelor de procesare a numerarului, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de 12 luni, potrivit anunţului de…

Conflictul din Israel s-a răsfrânt asupra piețelor din Orientul Mijlociu, provocând o scădere a acțiunilor
Banking, InternaționalAtacul surpriză comis sâmbătă de grupul palestinian Hamas asupra Israelului a avut un ecou pe piețele din Orientul Mijlociu, provocând o scădere a acțiunilor și dând tonul pentru o săptămână care se anunță volatilă, potrivit…

Fost ministru de Finanțe, despre limitarea plăților cash: Dacă o impui prin lege, are efect invers
Banking, Legislație, PubliceGheorghe Ialomițianu (PMP), fost ministru de Finanțe, a comentat măsura de limitare a plăților cash, sâmbătă, pe B1 TV, și s-a arătat de părere că Guvernul mai bine promova educația financiară în mediul rural și obliga băncile…

Atacul asupra Israelului ar putea spori atractivitatea aurului și a activelor de refugiu sigur
Banking, InternaționalInvestitorii urmăresc îndeaproape evenimentele din Israel ca pe un risc geopolitic pentru piețe, unii dintre ei așteptându-se ca violențele să provoace o mișcare către activele de refugiu, informează Reuters.Bărbați înarmați…

Adrian Câciu nu se sperie de o amendă de la Comisia Europeană. “Nu riscăm să pierdem bani europeni”
Fonduri UE, PubliceMinistrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat, sâmbătă, că România nu riscă să piardă bani europeni, ci riscă maxim o amendă dacă nu se face nimic legat de ceea ce înseamnă consolidarea fiscal-bugetară.El…

De la 5 la 3 zile și jumătate pe săptămână – Muncă mai puțină și viață mai lungă
Banking, Piața muncii, TehnologieJamie Dimon, CEO al gigantului bancar JPMorgan, susține că inteligența artificială va remodela puternic piața muncii și va aduce schimbări majore în ritmul și obiceiurile angajaților. În opinia sa, grație AI, angajații vor lucra…

Philips se prăbușește la bursă din cauza unui dispozitiv electronic pentru… somn
Comerț, Industrie, PiețeAcţiunile companiei olandeze de tehnologie în domeniul sănătăţii Philips au coborât vineri cu 7%, după ce autoritatea de reglementare a medicamentelor din SUA (FDA) a considerat inadecvată gestionarea unei retrageri majore a unui produs,…

Optimismul de pe piața americană a muncii duce bursele europene pe plus
America, Europa, PiețeAcţiunile europene au încheiat tranzacţiile de vineri în creştere, în ciuda unei scăderi de la începutul şedinţei, deoarece participanţii de pe piaţă au reacţionat la datele pozitive privind locurile de muncă din SUA, care sunt…

Cum răspunde ministrul Grindeanu la întrebarea dacă a jucat la păcănele sau a fumat marijuana
PubliceMinistrul Transporturilor Sorin Grindeanu a povestit că, în timpul studenţiei, a jucat la păcănele. ”Dar nu mai mult de două ori”, a susţinut liderul social-democrat la Prima TV. Întrebat dacă a încercat şi marijuana, Sorin Grindeanu…

Kelemen Hunor, despre IFN-urile care fac slalom printre taxele bancare: “Ei fac cămătărie legală”
Banking, Legislație, PubliceKelemen Hunor, liderul UDMR, spune că nu înțelege de ce nu sunt vizate de taxa de solidaritate și instituțiile financiare nebancare (IFN), pe care le acuză că fac „cămătărie legală”.Liderul UDMR crede că noua taxă pe cifra…

Supraimpozitarea băuturilor cu zahăr reaprinde conflictul între un fost premier și actualul
Eveniment, Food&Drink, Investiții, LegislațiePremierul Marcel Ciolacu i-a răspuns, vineri seară, lui Florin Cîţu care afirmă că instituţiile statului ar trebui să se autosesizeze după declaraţiile premierului Marcel Ciolacu potrivit cărora are un gentleman agreement cu Coca-Cola…
