
“Câinii” intră din nou în insolvență! Ce datorii a acumulat Dinamo și când se judecă speța?
Legislație, SportDinamo 1948 SA a depus vineri cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Clubul a acumulat din nou datorii şi poate încerca din nou să scape de o parte din ele intrând în insolvenţă, deoarece…

Se schimbă modul de calcul și procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor
Legislație, SănătateMinistrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat joi ordinul prin care se modifică normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, astfel încât "să se asigure disponibilitatea…

#LecțiaDeEconomie: “Cumpărați zvonul, vindeți știrile!” Care este sensul expresiei economice?
Educație, Piețe„Cumpărați zvonul, vindeți știrile” (în engleză "Buy the rumor, sell the news") este un fenomen speculativ care se întâmplă pe majoritatea piețelor, în special pe piețele financiare. Investitorii transformă uneori această idee…

De la începutul crizei sanitare, în România au apărut încă 15.000 de milionari în dolari
Eveniment, PubliceNumărul milionarilor din România a crescut cu o treime, potrivit unui studiu. Reprezentanții mediului de afaceri spun că au avut succes mai ales cei care au vândut acțiuni la bursă, în contextul în care pe piața românească au investit…

Reality check în satul idilic românesc: 9 din 10 locuitori din rural nu au canalizare
PubliceDatele aferente anului 2020 arată că un număr de 10.794.270 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, cu 279.346 persoane mai mult comparativ cu anul anterior, aceştia reprezentând 55,8% din populaţia rezidentă…

Cîțu: Prelungim termenul de scutire a plății impozitelor pentru HoReCa până la sfârșitul anului
Publice, ServiciiGuvernul a aprobat ca domeniul HoReCa să fie scutit de plata impozitului specific până la 25 decembrie, a anunţat premierul Florin Cîţu.
"Astăzi am adoptat un nou text într-o ordonanţă a finanţelor care nu era pe ordinea de zi. Acest…

Antrifrauda UE verifică banii dați României pe proiecte în Delta Dunării. Anchetă de 1 miliard
Fonduri UE, LegislațieOLAF, Oficiul anti-fraudă al Uniunii Europene, investighează modul în care România a cheltuit peste un miliard de euro în proiectele de dezvoltare a Deltei Dunării. În egală măsură, în această perioadă se desfășoară un audit…

Fraudă | Cum au dispărut doi fraţi sud-africani cu 3,6 miliarde de dolari în Bitcoin?
Inovație, InvestițiiDoi frați din Africa de Sud au dispărut împreună cu 3,6 miliarde de dolari în Bitcoin. Banii virtuali s-au evaporat de pe platforma lor de investiții în criptomonede, scrie Bloomberg.O firmă de avocatură din Cape Town angajată…

Noul pachet de sancțiuni împotriva Bielorusiei, aprobat în ciuda ezitărilor Austriei
Agricultură, Banking, Europa, IndustrieConsiliul Uniunii Europene a aprobat astăzi noile măsuri restrictive împotriva regimului din Bielorusia, ca răspuns la escaladarea gravă a încălcărilor drepturilor omului și a represiunii violente a societății civile, a opoziției…

După Ungaria, Cehia este a 2-a țară din Europa Centrală și de Est care crește costul creditelor
Banking, EuropaÎn ședința de politică monetară care a avut loc miercuri, banca centrală a Cehiei (ČNB - Česká národní banka) a crescut costurile împrumuturilor, pentru prima dată de la debutul pandemiei, devenind a doua țară din estul Uniunii…

PNL vrea să scoată taxele de pod peste Dunăre, dar Drulă se opune, dând exemplu Austria
Legislație, TransportTaxele pentru podurile Cernavodă – Fetești și Vadu Oii - Giurgeni ar putea fi eliminate, dacă un proiect de lege aprobat de Comisia de Transporturi a Camera Deputaților trece de votul plenului, care este decizional. Proiectul este inițiat…

Bunăstarea financiară a atins anul trecut un nou record la nivel global (raport)
Lumea, PiețeBunăstarea financiară globală pe fondul pandemiei de COVID-19 a înregistrat un nou record în 2020, când a crescut cu 8,3%, datorită performanței pieței bursiere și creșterii economiilor persoanelor fizice -se arată într-un raport…

Președintele BVB, la listarea Bonas: A 11-a companie listată anul acesta. E un an aglomerat
PiețeProducătorul clujean de lactate Bonas Import Export este a 11-a companie care se listează pe bursă în acest an, a declarat joi preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga (foto), menţionând că 2021 este, probabil, cel…

Creditarea a atins nivelul de dinaintea crizei. Economiștii îndeamnă la chibzuință
BankingCererile pentru creditele de nevoi personale și pentru achiziția de locuințe au crescut atât de mult în ultimele luni, încât creditarea a ajuns la nivelul la care era înainte de apariția crizei sanitare. Economiștii îndeamnă însă…

Producătorul de lactate Bonas, de-acum la Bursă. În plan, zeci de magazine și o nouă fabrică
Eveniment, Food&Drink, Industrie, PiețeCompania Bonas Import Export, fondată de frații Vasile și Emil Naș, alături de cumnatul lor, Petru Brad, a intrat joi la tranzacționare pe Bursa de Valori București (BVB), pe piața AeRO, cu simbolul de tranzacționare BONA.Pasul…

Declarație | Dan Barna cere soluționarea subiectului pensiilor speciale
PublicePrezent la postul de televiziune Digi 24, vicepremierul Dan Barna a afirmat că subiectul pensiilor speciale trebuie abordat şi soluţionat, întrucât ”nu mai este un subiect care poate fi ţinut sub preş la nesfârşit”.În contextul…

De când va fi activ formularul electronic de înscriere în cadrul schemei HoReCa?
Publice, ServiciiFormularul electronic de înscriere în cadrul schemei HoReCa va fi activ începând din 29 iunie timp de 10 zile lucrătoare, respectiv până în data de 12 iulie, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere, informează Ministerul…

Românii nu scapă ușor de Biroul de Credit. 9 din 10 conaționali primesc refuz de radiere
BankingFigurezi pe lista datornicilor în Biroul de Credite și vrei să ți se „șteargă urma”? Slabe șanse! 9 din 10 astfel de cereri venite din partea celor care au avut sau au restanțe la bănci și IFN-uri sunt respinse, anunță Realitatea…

Nicio surpriză. O țară-lider european primește ok-ul pe Planul de Redresare. Pe ce merg banii?
Europa, Fonduri UEFranţa a primit undă verde de la Comisia Europeană pentru planul său naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) în valoare de 100 de miliarde de euro, dintre care aproape 40 de miliarde vor fi finanţate prin granturi europene, a anunţat…

BNR: Luna trecută, soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,9%
BankingSoldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în mai 2021 cu 0,9% faţă de aprilie 2021 (0,4% în termeni reali), până la nivelul de 296,269 miliarde de lei, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională…
