Închide

Ce cere Ucraina în schimbul cedărilor teritoriale către Rusia? Lista completă a garanțiilor

Avatar
Pace Rusia Ucraina

Foto: politico.eu

Timp de citire: 4 minute

Negocierile din Istanbul dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei par să fi adus primele rezultate concrete de la debutul acestor discuții, la începutul acestei luni. La finalul a trei ore de discuții, cele două țări au agreat că dialogul a fost unul “substanțial și constructiv”, fapt ce poate însemna că, încet-încet, se pun bazele primilor pași către o posibilă pace.

Partea rusă și-a anunțat intenția de a întreprinde “doi pași” pentru a detensiona situația din Ucraina, a declarat, marți, șeful delegației ruse, Vladimir Medinsky, după discuțiile cu partea ucraineană, la Istanbul. Rusia a anunțat, astfel, că intenționează să reducă activitatea militară în jurul capitalei Kiev – lucru care ar fi și început săs e întâmple, potrivit CNN, care citează doi înalți oficiali americani – dar și că va elabora un acord politic care să includă elemente stabilite cu delegația ucraineană.

În plus, pare tot mai viabilă ipoteza unei întrevederi a liderilor Vladimir Putin și Volodimir Zelesnki, lucru recunoscut de delegațiile ambelor țări. Totodată, Ucraina a anunțat și care sunt statele pe care le vrea ca garanți ai unui posibil acord de pace cu Rusia, dar și detaliul extrem de IMPORTANT legat de Peninsula Crimeea.

Oferta generoasă a Ucrainei

Publicația Faridaily a intrat în posesia ofertei pe care Ucraina i-ar fi făcut-o părții ruse. Kievul se pare că este dispusă să renunțe la Sevastopol, Crimeea, dar și părți importante din cele două republici separatiste, Donețk și Lugansk.

scroll to top