Închide

Cîțu: Sper ca România să intre în Schengen anul acesta. Suntem pregătiți din 2011

Avatar
Schengen

foto: universul.net

România ar putea adera la spațiul Schengen în acest an, dacă va avea un raport MCV favorabil, iar adoptarea monedei euro ar putea fi făcută după 2024, însă obiectivul principal nu îl reprezintă simpla aderare, ci reformarea economiei într-una puternică, a declarat Florin Cîțu la Digi24.

„Parcursul pentru euro a fost puțin întârziat de criza din 2020. Vom face totul și este nevoie de convergență reală. Vom recupera în perioada 2021 – 2024, dar trebuie să fim constiență că aderarea la zona euro va fi după 2024. Obiectivul de aderare este și o obligație a României prin tratatul pe care l-am semnat. E greu să discuți de aderare la zona euro în plină criză economică”, a spus Florin Cîțu.

Cîțu vede posibilă intrarea în antecamera zonei euro în 2024 – 2025, iar adoptarea monedei europene să aibă loc în 2027 sau 2028.

„Nu numai aderarea este obiectivul principal, pentru mine contează ce înseamnă să aderi la zona euro. Înseamna reformarea acestei economii, să o faci performantă în zona euro, acolo unde competiția este este foarte dură. Asta este foarte important”, a completat premierul.

În ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen, premierul a răspuns că „sper că anul acesta. Ar trebui cu totul să intrăm, dacă intrăm”, întrebat dacă e vorba numai de aeroporturi sau și despre granițele terestre: „Dar s-ar putea să fie numai aeroporturile. Eu sper să intrăm cu totul, dacă ne ținem de ce am promis”.

„România este gata să intre în Schengen din 2011. A apărut discuția cu MCV-ul. Trebuie să corectăm această problemă anul acesta. Vom face tot posibilul să avem un raport favorabil al MCV. Dacă toate lucrurile merg bine, și am început cu desființarea SIIJ, și avem un raport favorabil, putem să sperăm să continuăm discuțiile de aderare la Schengen chiar de anul acesta. Dar, repet, depinde de noi. Vrem să facem reformă? Haideți să respectăm recomandările Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneția. Corectăm ce au stricat pesediștii în justiție cât mai repede și apoi veți vedea că ne îndreptăm spre zona Schengen. Dacă facem ce trebuie pentru acest MCV, în vară, raportul va fi pozitiv”, a spus Florin Cîțu.

scroll to top