Închide

Consens politic: vor apărea noi reguli de circulație pentru cei care folosesc trotinetele electrice

Avatar
a woman sitting on steps next to a scooter

Fotografie de G-FORCE Bike pe Unsplash

Timp de citire: 3 minute

Grupul de lucru constituit la nivelul Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor a reuşit să ajungă la un consens în cadrul tuturor partidelor politice din Parlament privind instituirea de noi reguli în privința utilizării trotinetelor electrice pe drumurile publice, potrivit unui anunț făcut de liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, citat de News.ro.

Astfel, dacă proiectul asupra căruia s-a căzut de acord ar urma să fie adoptat de Parlament și va deveni lege, vor apărea următoarele obligații:

  • se va impune obligaţia de asigurare pentru proprietarii de trotinetă electrică;
  • cei care închiriază trotinete electrice vor trebui să completeze un formular cu cinci întrebări din legislaţia rutieră, înainte de a folosi mijlocul de transport;
  • purtarea căștii de protecție de către utilizatorii de biciclete și trotinete electrice, atunci când se deplasează pe partea carosabilă;
  • bicicletele, trotinetele electrice şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente.

”Am spus de la început că din punctul nostru de vedere trotineta electrică reprezintă un mijloc de mobilitate urbană, nu ne propunem să interzicem acest mijloc de transport prin normele pe care le adoptăm, ci să facem acest mijloc de transport mai prietenos cu comunitatea. Şi atunci, normele pe care le veţi regăsi în proiectul adoptat astăzi de comisia juridică a Camerei Deputaţilor se referă printre altele la instituirea unei obligaţii de asigurare pentru cei care utilizează trotineta electrică, cu precizarea că pentru trotinetele aflate în regim de self service adică cele care se închiriază, există deja o astfel de asigurare, ceea ce reprezintă o conduită de bună practică”, a spus liderul deputaţilor PNL, după şedinţa comisiei juridice.

Andronache a precizat că pentru ceilalţi utilizatori de trotinete electrice adică cei care sunt proprietari de trotinetă electrică, urmează să se instituie o obligaţie de asigurare generală urmând ca ASF să emită normele în sensul acesta.

El a mai spus că ASF trebuie să transmită Parlamentului o iniţiativă legislativă, care la ora aceasta este în dezbatere publică, de aplicare a unei directive europene care instituie această obligaţie pentru toate mijloacele de transport.

”Există o scăpare din punctul nostru de vedere, pe care o vom remedia în proiectul pus în dezbatere publică de către ASF, în sensul în care doar în aparenţă definesc obligaţia de asigurare pentru trotinetele electrice, deoarece au introdus existenţa unei greutăţi de minim 25 kg şi o viteză minimă constructivă de 14 km/h. Noi vom reduce greutatea astfel încât să intre şi trotinetele electrice în categoria obligaţiei de asigurare pentru toate vehiculele de tipul acesta”, a explicat Gabriel Andronache.

Deputat PNL a mai spus că au mai reglementat tot astăzi în cadrul acestor propuneri legislative şi obligaţia pentru cei care închiriază trotinete să completeze un formular cu cinci întrebări minime , obligatorii, de educaţie din legislaţia rutieră.

”Este absurd ca cineva să circule pe drumurile publice cu un mijloc de transport şi să nu ştie ce este aceea trecere de pietoni, ce înseamnă culoarea roşie a semaforului. Fiecare dintre noi cred că am observat lucrul acesta, că în trafic utilizatori de trotinete electrice trec pe culoarea roşie ca şi cum semaforul nu ar exista. Şi atunci, ca mijloc preventiv, se va institui această obligaţie şi cei care închiriază trotinete electrice au spus că este posibilă o astfel de soluţie tehnică ca, în cadrul aplicaţiei, înainte de a închiria, să completeze şi să răspundă la 5 întrebări din legislaţia rutieră aflată în vigoare”, a explicat Andronache.

Deputatul PNL a afirmat că în comisie s-au mai instituit şi alte obligaţii printre care aceea de a utiliza cască de protecţie, în anumite condiţii, pentru că din statisticile Poliţiei, toate accidentele mortale sau cu răni grave au fost generate de situaţiile în cap utilizatorii de electrică sau de biciclete electrice nu purtau cască.

”Există din păcate un număr din ce în ce mai mare de accidente şi un număr de accidente grave în creştere, sunt zeci de persoane care au decedat în ultimii ani ca urmare a faptului că au utilizat trotineta electrică sau bicicleta electrică, asta este realitatea cu care ne confruntăm”, a subliniat el.

Deputaţii din Comisia Juridică urmează să pună în consens noile propuneri cu un alt proiect anterior, astfel încât să se stabilească toate sancţiunile pentru nerespectarea prevederilor acestei legi cu privire la circulaţia pe drumurile publice a trotinetelor electrice.

După dezbaterile din Comisia Juridică, proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea plenului.

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.

scroll to top