Conturile companiilor lui Elon Musk din Brazilia au fost poprite, pentru recuperarea unor amenzi
Autoritățile braziliene au retras suma de 18,35 milioane de reali (cca. 3,3 milioane de dolari) din conturile bancare ale subsidiarelor din Brazilia ale companiilor X și Starlink ale lui Elon Musk, pentru a recupera plata amenzilor impuse de Curtea Supremă, în continuarea unei dispute care a condus la oprirea operațiunilor X în țara sud-americană, transmite publicația Bloomberg.
Instanța braziliană a ordonat transferul de fonduri miercuri, iar între timp conturile au fost deja deblocate, potrivit unei declarații a organismului judiciar publicată vineri.
Musk este implicat într-o dispută acerbă cu cea mai înaltă instanță de judecată din Brazilia, care întreprinde o campanie împotriva știrilor false și a discursului instigator la ură în cea mai mare națiune din America Latină.
Judecătorul Alexandre de Moraes a ordonat luna trecută interzicerea platformei cunoscută anterior sub numele de Twitter și a blocat conturile Starlink, în încercarea de a forța compania americană de tehnologie să plătească penalitățile impuse pentru ignorarea unui ordin anterior.
”Blocarea conturilor a avut loc întrucât justiția a luat în considerare o răspundere comună a X Brasil Internet Ltda., Starlink Brazil Holding Ltda. și Starlink Brazil Internet Services Ltda. pentru plata amenzilor”, a transmis vineri instanța.
Reprezentanții companiilor lui Musk nu au dorit să comenteze asupra temei.
X rămâne interzis în Brazilia, pentru că nu a respectat ordinele de restricție impuse de judecătorul Moraes de a bloca anumite conturi de utilizator și de a numi un reprezentant legal în țară.








