Închide

Cummins, producătorul american de motoare va plăti o amendă de mediu record de 1,675 mld. $

Avatar
Dodge ram 1500 long exposure

Fotografie de Sukhan Sivia pe Pexels

Timp de citire: 2 minute

Producătorul american de motoare pentru camionete Cummins a convenit, în principiu, să plătească o amendă de 1,675 miliarde de dolari pentru instalarea de dispozitive pe sute de mii de motoare care să mascheze noxele în exces, aceasta fiind cea mai mare pedeapsă civilă pentru o încălcare a legii privind aerul curat din SUA, a declarat vineri Departamentul de Justiţie, transmite Reuters.

Departamentul a spus că grupul Cummins ar fi instalat aşa-numitele ”dispozitive de înfrângere” pentru a ocoli sau a dezactiva controalele emisiilor, cum ar fi senzorii de emisii şi computerele de bord.

Potrivit acuzaţiilor, Cummins a folosit dispozitive de înfrângere pe 630.000 de motoare pentru camionete RAM 2500 şi 3500 şi dispozitive auxiliare de control al emisiilor nedezvăluite pe 330.000 de vehicule, din 2019 până în 2023, pentru motoarele RAM 2500 şi 3500, pentru a controla motoarele de camionete.

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a declarat că ”estimările preliminare sugerează că dispozitivele de înfrângere ale unor motoare Cummins le-au determinat să producă mii de tone de emisii de oxizi de azot în exces”.

Acesta este al doilea cel mai mare acord privind sancţiunile de mediu încheiat vreodată, a spus departamentul.

Administratorul EPA, Michael Regan, a declarat că ”comunităţile vulnerabile au mai multe şanse să locuiască în apropierea autostrăzilor, unde sunt concentrate aceste emisii nocive, ceea ce face ca acest acord să fie esenţial pentru promovarea agendei noastre de justiţie ecologică”.

Cummins a declarat că se aşteaptă să înregistreze costuri de aproape 2,04 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea pentru a rezolva cererile de reglementare referitoare la aproape un milion de motoare, din partea Departamentului de Justiţie şi a Consiliului pentru resursele de aer din California.

”Compania nu a văzut nicio dovadă că cineva a acţionat cu rea-credinţă şi nu admite fapte greşite”, a spus Cummins într-un comunicat.

Acordul oficial, care va avea nevoie de aprobarea instanţei, va fi făcut public cel mai devreme luna viitoare.

Proprietarul RAM,  grupul Stellantis, a refuzat să comenteze.

Cele 960.000 de vehicule au fost rechemate, iar software-ul de control al emisiilor va fi actualizat, a spus Cummins, care anterior a înregistrat un cost de 59 de milioane de dolari pentru rechemarea legată de emisii.

Cummins a anunţat pentru prima dată în aprilie 2019 că îşi revizuieşte la nivel intern procesul de certificare a emisiilor şi conformitatea.

Cummins a declarat anterior că autorităţile de reglementare din SUA examinează camionetele Nissan Titan din anii de model 2016 până în 2019 şi că dezvoltă o nouă calibrare software şi remediere hardware şi că va rechema camionetele.

Compania a luat înregistrat anterior costuri de 59 de milioane de dolari pentru a aborda costurile legate de rechyemările RAM şi Titan.

Nissan nu a comentat imediat vineri.

Compania, care numără printre clienţi şi PACCAR şi Daimler Trucks North America, a declarat că se aşteaptă să plătească aproximativ 1,93 miliarde de dolari în prima jumătate a anului 2024.

scroll to top