Cursa de 24h de la Le Mans va avea loc, începând cu 19 septembrie, fără spectatori
La jumătatea lunii martie, organizatorii Campionatului Mondial de Anduranță au anunțat că vor amâna startul ediției din acest an a cursei de 24 de ore de la Le Mans. Inițial, competiția a fost programată pentru perioada 13-14 iunie.
Din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2, organizatorii au mutat startul cursei pentru 19 septembrie, în speranța că situația la nivel global se va îmbunătăți, iar cursa se va putea desfășura în condiții cât mai apropiate de cele cu care eram obișnuiți.
Acum, organizatorii cursei de 24 de ore de la Le Mans au anunțat ca ediția din acest an o să se desfășoare fără spectatori.
Decizia de a nu permite accesul publicului a fost luată în urma unor discuții cu experții și cu autoritățile guvernamentale.
“Sunt încă prea multe necunoscute și nu vrem să facem compromisuri în materie de siguranță. Deși situația nu este plăcută pentru fani, nu a fost greu să luăm această decizie pentru că nu vrem să ne asumăm niciun risc”,
a declarat Pierre Fillon, președintele Automobile Club de l’Ouest.
Anul trecut, cursa de 24 de ore de la Le Mans s-a desfășurat în fața a peste 250.000 de fani.