Drum expres important între 2 județe din Transilvania. Proiectul, parte din Autostrada Nordului


Autor:    -  
Autostrada Nordului
Foto: Dej24.ro

Timp de citire: 2 minute

Proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unui acord de colaborare pentru realizarea proiectului „Drum Expres Cluj – Dej – Bistrița” a fost supus dezbaterii și votului consilierilor județeni clujeni, marți, 21 decembrie 2021.

Acordul va fi încheiat între județul Bistrița-Năsăud, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR S.A.), Județul Cluj și municipiul Bistrița, anunță Ziua de Cluj.

Potrivit acestui acord, părțile convin să colaboreze pentru susţinerea procesului de selecţie a modului de definire și conectare a aliniamentelor drumurilor expres Cluj – Dej și Dej – Bistriţa, a identificării eventualelor constrângeri la nivel local și judeţean, a emiterii cu celeritate a avizelor și certificatelor de urbanism necesare, a facilitării accesului proiectanţilor care vor implementa/implementează cele două contracte de prestări servicii de proiectare.

Proiectul a fost aprobat cu 30 de voturi „pentru”, consilierii tuturor grupurilor politice din forul administrativ județean manifestându-și sprijinul în favoarea realizării investiției.

Proiectarea și implementarea proiectului „Drum Expres Cluj – Dej – Bistrița” se vor realiza în două etape, după cum urmează:

• Etapa 1 –  Etapa de proiectare, reprezentând elaborarea Studiului de Fezabilitate, se va realiza de către CNAIR S.A. prin intermediul a două contracte de prestări servicii de proiectare, ca parte a aliniamentului Autostrăzii Nordului, respectiv sectorul independent de drum expres Cluj – Dej;

• Etapa a 2-a – Implementarea secţiunii Cluj – Dej – Bistriţa, se va realiza de către UAT Județul Cluj, prin Consiliul Judeţean Cluj, UAT Județul Bistrița-Năsăud, prin Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, și Municipiul Bistrița, prin Consiliul Local al Municipiului Bistrița, în baza documentaţiei tehnice elaborate în etapa 1 (studiul de fezabilitate).

Această etapă se va reglementa printr-un nou acord de colaborare ce va fi încheiat în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 101/2020 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014-2020 sau orice altă legislaţie de referinţă care va reglementa implicarea autorităților locale în perioada de programare consecutivă (Programul Operaţional Transport 2021-2027).

Conform referatului de aprobare, implementarea componentei „Drum Expres Cluj – Dej – Bistrița”, ca parte a aliniamentului Autostrăzii Nordului, va asigura creșterea calității vieții, conectivitatea cu coridoarele de transport transeuropene și creșterea mobilității populației și a mărfurilor.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!