După Komi-Cola, rușii perseverează în penibil și lansează propriile variante de Fanta și Sprite
După ce Unchiul Vania ar putea lua locul McDonald’s, cea mai populară băutură mondială, Coca-Cola, a ajuns să fie înlocuită rapid de rușii din Republica Komi, parte a Federației Ruse, cu surogatul local Komi-Cola, un producător de băuturi carbogazoase din Rusia a scos pe piață clone pentru Coca Cola, Fanta și Sprite. Compania americană s-a retras de pe piața din Rusia, după declanșarea războiului din Ucraina.
Coca-Cola, Fanta sau Sprite sunt date uitării, dar rușii pot savura acum o sticlă de „Cool Cola”, „Fancy” sau „Street”, a anunțat producătorul Ochakovo, potrivit The Moscow Times.
Cele trei băuturi originale nu prea se mai găsesc pe rafturile magazinelor din Rusia, iar acolo unde încă sunt, prețurile lor au urcat și cu 200%, după ce compania americană și-a suspendat toate operațiunile în Rusia, în martie.
Ochakovo e o companie înființată în era sovietică, în 1978, și produce în principal băuturi tradiționale rusești.
Compania susține că noile produse au „aromele clasice ale băuturilor tale preferate. Perfecte ca să îți stingă setea și ca să te revigoreze”.
Liber la fake-uri ridicole
Firma nu este singura companie care a încercat să valorifice pasul înapoi al Coca-Cola de pe piața rusă. În aprilie, o companie de băuturi cu sediul în Orientul Îndepărtat al Rusiei, Slavda Group, a lansat Grink Cola pentru a încerca să capteze inimile iubitorilor de băuturi carbogazoase dinRusia.
Între timp, în mai, în regiunea Komi din nordul Rusiei, fabrica Syktyvkarpivo și-a lansat propria marcă de cola, Komi Cola. Cu toate acestea, ambele alternative au primit un răspuns mixt, clienții plângându-se că niciuna dintre băuturi nu este „dulce și spumantă”.