Florin Cîțu crede că va fi nevoie de suplimentarea bugetului pentru IMM Invest
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu a afirmat, la începutul şedinţei de Guvern, că se va atinge în cursul zilei pragul de 10.000 de firme creditate prin IMM Invest şi valoarea de 10 miliarde de lei, fiind necesară o suplimentare, la rectificarea bugetară. La rândul său, premierul Ludovic Orban a exprimat disponibilitatea de majorare a plafonului, la 20 de miliarde de lei sau ”și mai sus”, scrie News.ro.
”O să vă dau până la sfârşitul şedinţei şi un update pe IMM Invest, dar cred că astăzi depăşim 10.000 de firme şi ne apropiem de 10 miliarde va trebui să ne gândi la rectificare dacă şi cu cât suplimentăm”, a afirmat Florin Cîţu, în şedinţa de Guvern.
Premierul Ludovic Orban a exprimat disponibilitatea de suplimentare a fondurilor.
”Suntem dispuşi să suplimentăm plafonul, în măsura în care va fi necesar putem să ajungem la 20 de miliarde, chiar şi mai sus. Atâta timp cât există cerere şi disponibilitate din partea băncilor, putem să ne ducem într-un plafon cât mai ridicat”, a declarat Orban.









