Gigantul închirierilor auto din SUA, Hertz, își cere falimentul, invocând pandemia
Hertz, una dintre cele mai mari companii de închirieri de mașini din lume, a depus vineri cererea pentru intrarea în faliment, după ce pandemia a afectat sever sectorul său de activitate. Hertz devine astfel una dintre cele mai mari companii care se îndreaptă spre dispariție, pe fondul pandemiei. Operațiunile Hertz din Europa, Australia și Noua Zeelandă nu sunt fac obiectul acestei proceduri.
Hertz va depune dosarul de faliment cu invocarea Capitolului 11 din Codul Falimentului, potrivit legislației de profil din Statele Unite, ceea ce îi va permite să își continue activitatea pe parcursul procedurii, anunță Forbes.
Reprezentanții companiei au spus că au fost discuții pentru obținerea de ajutor de la guvernul federal, dar ”accesul la finanțare publică pentru industria de închirieri auto nu a fost disponibil.”
Înainte de depunerea documentației pentru faliment, Hertz renunțase deja la 12.000 de angajați, iar alți 4.000 au fost trimiși în concedii temporare de la începutul pandemiei.
“Severitatea impactului COVID-19 asupra afacerii noastre și incertitudinea redresării economice ne-au obligat să luăm măsuri suplimentare pentru a face posibilă o revigorare a afacerilor noastre, pe termen lung”, a declarat CEO-ul Hertz, Paul Stone, într-o declarație.
“Acțiunea de astăzi va proteja valoarea afacerii noastre, ne va permite să ne continuăm operațiunile și să ne servim clienții și ne va oferi timp pentru a repune compania pe baze puternice din punct de vedere financiar, pentru a trece cu succes prin această pandemie și pentru a ne poziționa mai bine pentru viitor.”
Compania a fost fondată acum peste 100 de ani cu o primă flotă de mașini alcătuită din câteva modele Ford Model T. Walter Jacobs, care a fondat compania în Chicago, a vândut-o celui care și astăzi dă numele companiei, John D. Hertz, în 1923. În acest moment, Carl Icahn deține majoritatea acțiunilor Hertz, aproape 39%.