Închide

Implicare socială | Banca de Haine de la Fashion Days. Cum încurajează retailerul donațiile?

Avatar
Fashion Days Banca De Haine

Foto: Fashion Days

Fashion Days, unul dintre cei mai mari retaileri online de fashion, anunță că va continua și în 2021 campania de donații lansată în noiembrie anul trecut. Prin intermediul campaniei, tone de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte au ajuns la mii de persoane și familii aflate în nevoie din întreaga țară, donații ce i-au ajutat să depășească mai ușor sezonul friguros.

Până acum, au fost colectate peste 27 de tone de articole vestimentare și accesorii în cele nouă containere special amplasate în București și în alte cinci orașe din țară. De asemenea, au fost igienizate 14 tone, iar toate au ajuns deja la comunități, spitale și familii din întreaga țară prin intermediul Banca de Haine, însumând un total de 10.580 persoane care au primit donații. În funcție de solicitări și de nevoile care apar, în fiecare săptămână se donează către noi comunități, iar până în acest moment au fost acoperite aproape toate județele României.

“Cu toții avem în dulap cel puțin câteva articole vestimentare pe care nu le mai purtăm. Astfel că, înainte de achiziția unora noi, de ce să nu ne gândim că sunt printre noi persoane care ar avea mare nevoie de ele? Proiectul #donationdays încurajează un comportament de bun simț și grijă față de cei din jurul nostru care au mai puțin. Am implementat astfel un întreg proces logistic care să ușureze inițiativa celor care vor să doneze, dar și să ofere în final bucurie oamenilor nevoiași”, a declarat Andrei Chirilă, Marketing Manager Fashion Days.

Banca de Haine este principalul partener si beneficiar al campaniei, fiind o organizatie non-profit ce are în grijă numeroase comunități si familii nevoiașe, către care direcționează în mod constant donații de articole vestimentare, încălțăminte, articole pentru casă și jucării.

Împreună cu agenția de publicitate Leo Burnett, Fashion Days a implementat întregul proces de donații: de la amplasarea a nouă containere special amenajate, apoi colectarea, sortarea, igienizarea și până la transportul donațiilor către Banca de Haine, inclusiv suport în trimiterea acestora către beneficiarii finali. Din totalul donațiilor primite, aproximativ 7% nu pot fi folosite și ajung în proces de reciclare după o primă sortare.

Unde pot fi donate hainele

Containerele au fost inițial amplasate cinci în București și câte unul în Cluj, Timișoara, Brașov și Constanța, însă pentru a facilita și a încuraja oameni care să doneze din cât mai multe zone ale țării, acestea au fost mutate la începutul lunii ianuarie în Ploiești, Sibiu, Iași, Craiova și Brăila. În București este în continuare cerere foarte mare, de aceea patru containere vor rămâne permanent în capitală, urmând ca celelalte cinci să fie mutate în alte noi orașe începând cu luna martie.

În tot acest demers, s-au alăturat parteneri importanți precum OMV, Mastercard, drop&go #1st laundry app și câteva branduri din portofoliul Fashion Days care au contribuit pe de-o parte în procesul logistic, iar pe de altă parte au direcționat donații către Banca de Haine în numele campaniei.

Cele nouă containere pot fi găsite în următoarele orașe și locații OMV sunt în:

  • București: Șoseaua Giurgiului 293A, sector 4; Bulevardul Vasile Milea 5, sector 6; Șoseaua Chitilei 228A, sector 1; Strada Maica Domnului 1;
  • Ploiești: Bulevardul Republicii 182;
  • Iași: Strada Păcurari 92;
  • Sibiu: Bulevardul Vasile Milea 37B;
  • Brăila: Șoseaua Buzăului 13;
  • Craiova: Calea București 82.
scroll to top