Închide

Iohannis: Soluția sustenabilă la provocările momentului, investițiile și fondurile europene

Avatar
Klaus Ioahnnis Facebook

Foto: Facebook Klaus Iohannis

Timp de citire: 2 minute

Perioada pe care o traversăm se află încă sub semnul incertitudinii și aduce noi provocări de ordin economic și social, inclusiv la nivel european, se arată în mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis în cadrul celei de-a X-a ediții a Romanian Business Leaders Summit.

Potrivit președintelui, pandemia, criza energetică și războiul din Ucraina au determinat o reevaluare a direcției și viziunii de alocare a resurselor, de la un orizont pe termen scurt la perspective sustenabile pe termen mediu și lung.

„Soluția sustenabilă vizează mobilizarea masivă a investițiilor din fonduri europene și resurse naționale. Astfel, provocarea esențială constă în implementarea accelerată a investițiilor, la standarde de calitate și cu efecte de antrenare pe termen lung. Numai așa putem simți beneficiile unei politici pro-investiții, deja asumată de Guvern prin prevederile bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiții.

Trebuie să investim pentru ca economia națională să meargă înainte cu motoarele turate în cât mai multe sectoare, precum infrastructura, energia, agricultura și industria, chiar dacă nu toate resursele investite astăzi vor avea rezultate vizibile imediat, ci mai degrabă pe termen mediu și lung.

Am încredere că pachetul de măsuri economice și sociale, anunțat recent de Guvern, va reuși să concilieze protecția categoriilor sociale vulnerabile și susținerea pro-activă a mediului de afaceri cu exigențele de stabilitate financiară și bugetară. În acest sens, trebuie să dăm dovadă de realism și pragmatism și să ne pregătim, totodată, pentru o nouă „normalitate”, atunci când măsurile de intervenție își vor fi încetat aplicabilitatea. Este încurajatoare creșterea economică de pe trimestrul I al anului, peste așteptări în raport cu prognozele. Știm însă că deficitele externe continuă să se adâncească, iar datoria publică va fi afectată de avansul semnificativ al dobânzilor. Totodată, dinamica ascendentă a inflației, care s-a apropiat de 14%, necesită un management extrem de riguros și prudent din partea autorităților de resort, în direcția stabilității monetare și a echilibrelor macroeconomice, absolut necesare”, se mai arată în mesajul președintelui, citat de news.ro.

Potrivit acestuia, doar printr-o abordare chibzuită și echilibrată vom reuși să atenuăm fragilitățile perioadei actuale, să protejăm categoriile sociale vulnerabile, dar să și răspundem, în același timp, provocărilor viitorului în privința tranziției digitale și tranziției verzi: „Inevitabil, digital și verde înseamnă regândirea și reașezarea realităților economice pe noi coordonate, de unde rezultă, totodată, și o invitație spre inovare și deschidere către noi oportunități de dezvoltare a afacerilor.

Este important ca mediul de afaceri să continue să se implice, ca și până acum, să fie o parte activă a acestui proces de reforme structurale și tranziție verde și digitală.

De aceea, vă încurajez să accesați fondurile europene, în special cele din Planul Național de Redresare și Reziliență, dedicate dezvoltării afacerilor, accelerării digitalizării, tranziției verzi și infrastructurii energetice! Absorbția accelerată a unui volum fără precedent de fonduri europene, prin implementarea adecvată a proiectelor de investiții, necesită un mediu de afaceri robust, dinamic și competitiv, care să facă față provocărilor cantitative și calitative cu care ne confruntăm”.

scroll to top