Marea Britanie recurge la testare extinsă, periodică, pentru a controla răspândirea COVID-19


Autor:    -  
laboratory, medical, lab
Fotografie de kropekk_pl pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Marea Britanie intenţionează să efectueze o testare extinsă şi periodică a populaţiei pentru COVID-19, cu obiectivul de a suprima răspândirea noului coronavirus astfel încât să poată fi relaxate restricţiile – care au afectat economia – fără a declanşa un nou val epidemic în această ţară care se numără printre cele mai îndoliate de pandemie, transmite Reuters.

Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a declarat miercuri că sunt în faza experimentală o serie de teste noi şi mai rapide care pot da imediat rezultatul dacă o persoană este sau nu infectată şi şi-a exprimat speranţa că spre sfârşitul anului în curs aceste noi teste vor putea fi folosite.

”Testarea de masă, testarea populaţiei, în care devine o normă ca oamenii să fie testaţi periodic, permiţându-ne astfel să relaxăm unele restricții, este în prezent un proiect uriaş al guvernului”,

a spus Hancock la postul BBC.

El a precizat că laboratoarele de cercetare de la Porton Down fac probe pentru noi teste de salivă care nu au nevoie de o examinare într-un laborator specializat pentru aflarea rezultatului. ”Apar noi tehnologii pe care le cumpărăm şi le testăm. Până la sfârşitul anului cu siguranţă vom dispune de ele”, a asigurat oficialul britanic.

Guvernul premierului Boris Johnson a fost criticat de oponenții politici și de experții din domeniul sănătății pentru că a fost prea lent în a introduce restricții și a mări capacitatea de testare, pentru a ști cât de alarmant s-a răspândit virusul.

Marea Britanie are acum cel mai mare număr de decese din Europa, peste 50.000, și cea mai profundă contracție economică dintre statele cu economii mari avansate.

Capacitatea de testare prin teste moleculare PCR a Marii Britanii este în prezent de peste 335.000 de teste pe zi, dar această capacitate nu este folosită deplin, în luna august fiind efectuate zilnic între 150.000 şi 190.000 de teste.

„Folosim doar jumătate din capacitatea de testare pe care o avem acum”, a declarat pentru Sky News fostul premier Tony Blair, adăugând necesitatea impunerii de restricții și de reguli de carantină pentru turiști. Testarea în masă ar putea atenua efectele acestor măsuri care afectează negativ economia.

“Suntem într-o cursă contratimp și de aceea este foarte urgent”, a mai spus Blair.

Alte țări testează într-o proporție mai mare, raportat la capacitatea de testare totală. Asociația laboratoarelor de testare din Germania a declarat marți că țara folosește aproximativ 750.000 de teste, dintr-o capacitate săptămânală de un milion.

Oficiali ai aeroportului londonez din Heathrow au declarat miercuri că o zonă specială de testare este pregătită să fie utilizată, în cazul în care Marea Britanie aprobă o schimbare a regulilor și va permite două teste, unul la sosire și unul câteva zile mai târziu, pentru a reduce astfel intervalul de două săptămâni de carantină pentru turiști.

Cazurile din Marea Britanie au început să crească din nou, cu peste 1.000 de rezultate pozitive/zi, în opt din ultimele zece zile.

Guvernul a declarat miercuri că va extinde un studiu de testare derulat de Oficiul pentru Statistică Națională, de la 28.000 de oameni cât este acum, la 150.000 până în octombrie și, în final, la 400.000, pentru a ajuta la stabilirea unei imagini naționale a pandemiei și a detecta mai ușor focarele localizate.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!