Nazare despre inflație: ar putea coborî la 5-6% până la final de an, față de ținta inițială de 4%
Procesul de dezinflație în România ar urma să înceapă în lunile august-septembrie, după ce a fost întârziat de conflictul din Iran și de efectele acestuia asupra prețurilor la energie și carburanți, iar inflația ar putea coborî la 5-6% până la sfârșitul anului, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la ZF Live.
Potrivit ministrului, scenariul anunțat de Guvern anul trecut privind reducerea inflației rămâne valabil, însă calendarul a fost decalat din cauza evoluțiilor geopolitice.
”Nu s-a schimbat nimic. Planul pe care l-am discutat și l-am anunțat încă din vara și toamna trecută a rămas, în mare, neschimbat. Procesul de dezinflație va începe undeva în august-septembrie. El a fost întârziat de războiul din Iran”,
a afirmat Nazare.
Acesta a precizat că estimările privind inflația la finalul anului au fost revizuite, astfel încât nivelul prognozat este acum de 5-6%, față de ținta inițială de aproximativ 4%.
Ministrul consideră că temperarea inflației va avea efecte directe asupra consumului, în special în ultimele luni ale anului.
”Acest lucru va ajuta inclusiv consumul în trimestrul al III-lea și mai ales în trimestrul al IV-lea. Inflația va începe să scadă din septembrie spre decembrie, iar pe fondul acestei scăderi vom vedea o revigorare a consumului privat”,
a spus el.
Nazare estimează că reducerea inflației va crea premise și pentru o scădere graduală a costurilor de finanțare, deși evoluția acestora va depinde și de ritmul consolidării fiscale și de contextul internațional.
”Fiecare treaptă a corecției fiscale, fiecare etapă din consolidarea fiscală pe care o parcurgem atrage după sine și o scădere a dobânzilor”,
a declarat ministrul.
El a amintit că România a beneficiat la începutul anului de o reducere a costurilor de împrumut, după ce a anunțat un deficit bugetar mai mic decât ținta și a înregistrat excedent în luna ianuarie, ceea ce a permis Ministerului Finanțelor să realizeze în februarie o emisiune externă în condiții avantajoase.
Potrivit ministrului, izbucnirea conflictului din Iran a schimbat însă condițiile din piețele financiare și a determinat o nouă creștere a costurilor de finanțare.
”Din nefericire, declanșarea războiului din Iran a influențat foarte mult costurile de finanțare, care au continuat să crească din acel moment”,
a afirmat Nazare.
El a mai subliniat că îndeplinirea țintei de deficit bugetar de 6% din PIB și continuarea consolidării fiscale vor fi esențiale pentru reducerea treptată a dobânzilor și stabilizarea datoriei publice în anii următori.
”Cu cât consolidarea fiscală este mai credibilă și avansează, cu atât acest lucru se va vedea și în costurile de finanțare”,
a mai spus ministrul Finanțelor.









