Peste jumătate dintre copiii Europei stau mult prea mult timp în fața ecranelor (studiu global)
Trei din patru copii din Europa petrec mult prea mult timp în fața ecranelor digitale, nu dorm suficent și nu fac mișcare zilnică, potrivit unui studiu efectuat la nivel global.
Timpul petrecut în online le poate afecta „sănătatea și bunăstarea pe tot parcursul vieții”
Potrivit criteriilor de referință, copiii sub 5 ani ar trebui să petreacă trei ore pe zi realizând activități fizice, inclusiv o oră de exerciții intense. În ceea ce privește timpul petrecut în fața ecranului, cei mici nu ar trebui să depășească o oră, iar intervalul potrivit de somn ar fi între 10 și 13 ore, conform G4Media.
Totuși, în 33 de țări din întreaga lume, doar 14,3% dintre copiii de trei și patru ani îndeplinesc aceste standarde, conform studiului publicat în JAMA Pediatrics, care a inclus aproximativ 7.000 de copii. 81% dintre copii dorm suficient, în timp ce 41,8% respectă recomandările privind timpul petrecut în fața ecranelor și 49,2% fac suficentă mișcare în fiecare zi.
Conform cercetătorilor conduși de Universitatea din Wollongong din Australia, copilăria este o „fereastră critică de oportunitate” pentru a stabili obiceiuri sănătoase pentru dezvoltarea celor mici. Constatările specialiștilor au implicații grave pentru „sănătatea și bunăstarea pe tot parcursul vieții” a oamenilor din întreaga lume, notează B1TV.ro.
„Este foarte important să analizăm măsura în care copiii respectă aceste orientări în diferite țări”, a declarat pentru Euronews Sarah Rose, psiholog și profesor asociat la Universitatea Staffordshire din Regatul Unit. Ea nu a fost implicată în noul studiu. „Această dovadă este genul de lucru de care avem nevoie pentru a aduce, sperăm, unele schimbări pentru copii”.
Cum sunt criteriile îndeplinite la nivelul lumii
Cele mai puține cifre se înregistrează în Africa și Europa, unde aproximativ un sfert dintre copii, 23,9% și, respectiv, 23,5 % îndeplinesc toate cele trei criterii de referință. Jumătate dintre copiii europeni petrec suficient de puțin timp în fața ecranelor, în timp ce 53,5% dintre copii fac suficientă mișcare. 94,7%, respectiv aproape toți, dorm suficient.
Studiul a arătat că fetele au mai mutle șanse decât băieții să respecte orientările privind timpul petrecut pe ecranele digitale, însă au mai puține șanse să facă suficientă mișcare.
America de Nord și de Sud au înregistrat cele mai bune, dar și cele mai rele obiceiuri. Doi din trei copii fac suficientă mișcare, mai mult decât în orice altă regiune, însă tot aici cei mici petrec mult prea mult timp în fața ecranelor, în comparație cu 17% dintre cei care respectă recomandările.









