Închide

Piața globală de criptomonede prinde din nou avânt și depășește valoarea de 2 trilioane de $

Avatar
samsung criptomoneda

Fotografie de TheDigitalArtist pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Valoarea totală de piață a tuturor criptomonedelor minate la nivel global a crescut din nou la peste 2 trilioane de dolari, în condițiile creșterii susținute a Bitcoin, dar și a altor active criptografice precum Cardano, XRP și Dogecoin, notează Bloomberg.

Valoarea pieței criptomonedelor a crescut sâmbătă la 2,06 trilioane de dolari, potrivit CoinGecko, site care urmărește cotațiile a peste 8.800 de monede virtuale. Bitcoin a ajuns până la 48.152 de dolari, cel mai înalt nivel din 16 mai încoace, demonstrând o remarcabilă rezistență peste media sa mobilă de 200 de zile.

Nu doar Bitcoin a susținut avansul general al pieței. Duminică la ora locală 13:00 la Hong Kong, Cardano – ajunsă a treia criptomonedă după Bitcoin și Ether – a crescut cu 47% raportat la intervalul ultimelor șapte zile. Binance Coin a câștigat 14%, XRP 61%, iar Dogecoin 18% în aceeași perioadă, conform cotațiilor prezentate de CoinGecko.

”Bitcoin se menține peste media sa mobilă la 200 de zile. În plus, pe radarul nostru se află și Cardano”, au scris vineri analiștii de la Fundstrat, care anticipează o continuare a creșterii cotațiilor Cardano.

Creșterea pieței activelor criptografice s-a păstrat chiar și după ce industria de profil nu a reușit să obțină o modificare a regulilor de raportare fiscală în Statele Unite, în sensul unei supravegheri fiscale mai laxe.

”Cotația Bitcoin a demonstrat o rezistență surprinzătoare după apariția acestei știri”, a scris Greg Cipolaro, șeful diviziei de cercetare globală la NYDIG, într-o notă pentru investitori de sâmbătă.

El spune că interpretează această mișcare în sus a cotațiilor drept ”extrem de optimistă”, apreciind că ”recunoașterea industriei criptografice de către parlamentari este, în cele din urmă, o formă de legitimare a industriei, care ar trebui să le ofere investitorilor siguranța că această industrie va exista pentru mult timp de aici înainte”.

scroll to top