Sărăcia extremă înregistrează prima creștere din 1998, avertizează Banca Mondială


Autor:    -  
homeless man, beggar, poverty
Fotografie de Myriams-Fotos pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Sărăcia extremă va creşte anul acesta pentru prima dată în peste două decenii. Pandemia de Covid-19 va face ca 115 milioane de oameni să se încadreze în această categorie până la finalul anului, arată Banca Mondială, potrivit BBC News.

Potrivit cifrelor citate, până în 2021, cifra celor aflaţi sub pragul sărăciei extreme ar putea ajunge la 150 de milioane.

Sărăcia extremă este definită ca nivelul de trai al unei persoane care are mai puţin de 1,9 dolari pe zi (7,8 RON).

Creşterea sărăciei extreme înregistrată anul acesta este prima din 1998, când criza financiară asiatică a zguduit economia globală.

Înainte de pandemie, rata sărăciei extreme era de aşteptat să scadă la 7,9% în 2020. Dar acum este probabil să afecteze între 9,1% şi 9,4% din populaţia lumii, arată raportul Băncii Mondiale.

La polul opus, miliardarii lumii şi-au văzut averile crescând pe perioada pandemiei. Bogaţii care şi-au obţinut averile din tehnologie sau industrie au ajuns să aibă sume record. Averea lor cumulată a atins 10,2 mii de miliarde de dolari în această vară, depășind pragul anterior stabilit în 2017, potrivit unui studiu anual al băncii elvețiene UBS. Numărul total al miliardarilor a ajuns la 2.189, în creștere față de 2.158 în 2017.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!