Sfârșitul unei ere | E oficial: Pirelli și Inter Milano pun punct unui parteneriat legendar


Autor:    -  
Inter Tunnel Front Del Native 1600
foto: nike.com

Timp de citire: < 1 minut

Producătorul de anvelope Pirelli nu va mai fi sponsor principal al clubului italian Internazionale Milano, după o colaborare de peste 25 de ani, anunță lequipe.fr.

“Vom menţine o legătură cu Inter, dar începând cu sezonul următor numele nostru nu va mai fi trecut pe tricou”, a declarat Marco Tronchetti Provera, director general Pirelli, în cadrul emisiunii La Politica Nel Pallone.

Tricoul echipei Inter Milano a devenit inconfundabil din 1995, când numele Pirelli a apărut pe pieptul jucătorilor. În timpul acestei colaborări, echipa a câştigat un trofeu al Ligii Campionilor, unul al Cupei UEFA, unul al Cupei Mondiale a cluburilor, cinci titluri naţionale, de patru ori Cupa Italiei şi tot de atâtea ori Supercupa Italiei.

Potrivit Calcio Finanza, Inter a primit din partea producătorului de anvelope aproape un sfert de miliard de de euro, adică o medie de peste nouă de milioane de euro pe sezon.

Inter trece prin momente dificile din cauza problemelor financiare ale acţionarului majoritar, grupul chinez Suning. Clubul are nevoie de un sponsor care să-i asigure o sumă de 30-35 de milioane de euro pe an, potrivit estimărilor presei italiene.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!