Arhiva tag-ul pentru: afaceri.news

Herdea, CNAS: Planul Național de Cancer va include servicii decontate și pentru bolnavii neasigurați
Publice, SănătatePreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Valeria Herdea, a declarat joi că de la 1 iulie vor fi incluse servicii gratuite pentru pacienţii neasiguraţi în Planul Naţional de Cancer, care vor fi decontate de…

Lufthansa acceptă cererea sindicatului UFO și majorează salariile însoțitorilor de zbor
Europa, TransportLufthansa și sindicatul însoțitorilor de bord UFO au convenit asupra unei creșteri salariale pentru cei 19.000 de membri ai personalului de cabină ai companiei aeriene germane, a anunțat joi sindicatul, punând capăt amenințării cu…

Preţurile cuprului au ajuns la cel mai ridicat nivel din 2024
PiețePreţurile cuprului au urcat până la cel mai ridicat nivel din 2024, de 4.323 în ceea ce Citi numeşte a doua piaţă ”taur” pentru metal din acest secol, iar analiştii afirmă că nu există semne de încetinire a creşterii, transmite…

Aproape jumătate dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs își caută un nou loc de muncă
Piața munciiAproape jumătate (47%) dintre cei care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs.ro spun că, în momentul de față, se află în căutarea unui nou loc de muncă, iar 40,6% declară că, deși schimbarea jobului nu este o prioritate,…

Încep înscrierile în învăţământul primar. Până când pot fi depuse cererile?
EducațieCererile de înscriere în învăţământul primar se vor putea depune, în prima etapă, în perioada 11 aprilie – 14 mai, potrivit calendarului anunţat de ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Potrivit calendarului, între 14 şi 17 mai se…

Franța revizuiește ținta de deficit pentru 2024 și anunță mai multe reduceri de cheltuieli
Europa, PubliceFranţa, a doua economie a zonei euro, va depăşi în 2024 ţinta de deficit, pentru al doilea an consecutiv, şi intenţionează să extindă reducerile de costuri cu zece miliarde de euro pentru a scădea deficitul, a anunţat Ministerul…

Trei săptămâni și jumătate până la Paști | Cât, cum și de ce postesc românii?
Cultură, Eveniment, Food&DrinkMai puțin de jumătate (47%) din românii care locuiesc în mediul urban spun că țin post, cei mai mulți dintre ei spunând că postesc miercurea și vinerea, arată rezultatele celui mai recent studiu al companiei de cercetare a pieței…

Jos cu prețurile! Auchan a inaugurat hipermarketul ATAC Hiper Discount
ComerțRetailerul vine cu o strategie agresivă de prețuri mici zi de zi și niveluri de preț diferite în funcție de cantitate, datorită optimizărilor de game și reducerii cheltuielilor de operare. Cu mesajul „Jos cu prețurile!”, ATAC…

Veste bună pentru utilizatorii de Samsung: sud-coreenii vor lansa suita AI și în limba română, în acest an
GadgetGigantul sud-coreean al industriei tehnologice Samsung Electronics a anunțat că va extinde, în curând, gama de limbi disponibile pentru funcțiile de inteligență artificială de pe telefoanele Galaxy. Deocamdată, limba română nu se…

Angajații Microsoft s-au trezit cu parolele expuse
IT&CDatele de acces ale angajaţilor Microsoft au fost expuse, după ce compania a lăsat un server nesecurizat.Experţii în securitate de la SOCRadar au descoperit un server Azure, care stoca date sensibile legate de motorul de căutare Bing,…

Pepco Group înregistrează o creștere a veniturilor în al doilea trimestru
Comerț, EuropaRetailerul Pepco Group, care deține mărcile Pepco și Dealz în Europa și Poundland în Marea Britanie, a raportat venituri în al doilea trimestru de 1.349 milioane de lire sterline, în creștere cu 11,7%, în timp ce vânzările au scăzut…

Butoi cu pulbere în Orientul Mijlociu: direct sau prin interpuși, Iranul va ataca Israelul. ”Întrebarea este «când», nu «dacă»!”
LumeaAdministrația Statelor Unite și aliații săi consideră ”iminentă” o escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu, în condițiile în care Iranul - fie direct, fie prin grupări sau entități apropiate de Teheran - va lansa lovituri…

În martie, rata anuală a inflaţiei a scăzut. Ați simțit la coșul de cumpărături?
Comerț, PubliceRata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie, conform datelor anunţate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), aceasta fiind cea de-a doua scădere consecutivă a acestui indicator. Mărfurile alimentare…

Mergeți în vacanță în Grecia? Nu veți mai găsi plaje private. Amenzi usturătoare
TurismÎn încercarea de a respecta principiul accesului liber la plaje, autoritățile din Grecia au implementat reglementări stricte, avertizând cu amenzi mari pentru cei care încalcă legea. Mișcarea vine după ce parlamentul a adoptat…

Coaliția se clatină! Ultimul sondaj comandat de Digi24 arată doar 7 procente între PSD-PNL și Dreapta Unită
PubliceLa alegerile europarlamentare din 9 iunie, alianța PSD-PNL ar obține 31,6% din voturi, arată un sondaj realizat de AtlasIntel, în perioada 5-9 aprilie, la comanda Digi24. Alianța Dreapta Unită (ADU), formată din USR, PMP și FD,…

Să nu vă mirați ce v-a lovit! Rareș Bogdan invocă modelul german: alianță stânga-dreapta pe 10 ani
PubliceEuroparlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a declarat că vrea coaliție de guvernare cu PSD pe 10 ani, pe model german, iar Nicolae Ciucă să fie președintele țării.
„Cam 10 ani de aici înainte, ca în Germania.…

Care este profilul antreprenorului român în turism? Infrastructura de agrement, o proritate
TurismAntreprenorul român în turism are, în medie, 48 de ani, studii superioare şi este la bază economist sau inginer, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), Florin Jianu, la conferinţa…

Familiile bogate americane își caută o a doua cetățenie. Motivul este unul pragmatic
America, Europa, PiețeFamiliile bogate din SUA solicită din ce în ce mai mult a doua cetăţenie şi drept de rezidenţă, ca o modalitate de a-şi acoperi riscul financiar, potrivit unei firme de avocatură de top, Henley & Partners, transmite CNBC.Cei…

Romanian Business Leaders: Liderii de business au așteptări de la liderii politici
PubliceÎn an electoral, Romanian Business Leaders prezintă cele 7 teme de interes pentru antreprenorii români, potrivit unui comunicat de presă al organizației.
Ne dorim o țară europeană modernă, cu afaceri prospere, cu o educație de calitate…

Vine Unirea? Moldova începe ample lucrări de racordare a rețelei electrice cu cea a României
Energie, Europa, PubliceRepublica Moldova a demarat lucrări de racordare a reţelei electrice cu cea a României vecine, în vederea reducerii dependenţei de energia rusă, un dublu obiectiv - economic şi politic -, relatează news.ro, citând AFP.Atingerea…
