Arhiva tag-ul pentru: cazare

Ungurii au ajuns să plătească de până la patru ori mai mult pentru o vacanță în țară
TurismTot mai putini unguri și-au permis o vacanță, anul acesta, în comparație cu anul trecut, potrivit agenției Reuters. Inflația este considerată vinovată pentru lipsa turiștilor. Cei care își rezervau cinci zile de vacanță cu aproximativ…

Prețuri cu până la 20% mai mici pe litoral, în special la cazare
TurismScad prețurile la mare, în ultimele săptămâni de vacanță a elevilor. Pentru cazare, tarifele încep de la 175 de lei pe noapte în sudul litoralului, la 3 stele, iar pentru șezlonguri, de la 30 de lei pe zi. Prețurile sunt mai mici,…

“Litoralul pentru toţi” | O noapte de cazare va costa începând cu 35 de lei pentru o persoană (FPTR)
Servicii, TurismProgramul “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 42, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon, anunţă Federaţia…

Sumă impresionantă rămasă în Cluj-Napoca după ediția Untold 2023
EvenimentFestivalul UNTOLD a scris istorie în 2023. Peste 420.000 de participanți și 250 de artiști au simțit și trăit magia UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de festival. Mulți dintre participanți au petrecut mai multe zile în Cluj-Napoca…

Ce drepturi ai dacă îți întârzie avionul 2 ore? Dar minim 5 ore? Specialiștii WizzAir răspund
TransportReprezentanţii companiei Wizz Air afirmă, în contextul întârzierilor sau anulărilor curselor aeriene, că pasagerii au dreptul la vouchere pentru apă şi alimente, în cazul unor întârzieri mai mari de două ore. Atunci când ei sunt…

În primele 5 luni, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au crescut cu 20,4%
TurismSosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în primele cinci luni ale anului au însumat 4,348 milioane persoane, în creştere cu 20,4% faţă de perioada similară din 2022,…

Recomandări din partea ANPC turiștilor care vor să cumpere vacanțe de la agenții de turism
TurismPaul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), recomandă consumatorii să acorde o atenţie deosebită la achiziţia unui pachet de servicii turistice, respectiv să solicite toate informaţiile…

Cât au cheltuit românii pe mese în oraș și cazare în minivacanța de 1 iunie și Rusalii?
Comerț, Food&Drink, ServiciiRomânii au cheltuit, în minivacanţa de 1 iunie şi Rusalii, peste 27 de milioane de lei pe mese în oraş şi cazare şi au realizat peste 200.000 de tranzacţii, în cele 10 zile premergătoare sărbătorilor, arată datele Global Payments,…

Câte nopți de cazare au fost plătite cu tichete de vacanță în ultimii cinci ani în România?
Servicii, TurismPeste 2,1 milioane de înnoptări au fost achitate cu voucherele de vacanţă, în ultimii cinci ani, potrivit unui sondaj realizat de o platformă hotelieră online, dat publicităţii miercuri.Numai în primele cinci luni ale acestui an,…

Un ajutor de ospătar la mare este mai bine plătit decât un profesor cu experiență
Recrutare, Servicii, TurismTinerii preferă să muncească pe litoral, în timpul sezonului estival, în restaurantele, cafenelele, barurile și hotelurile de la malul mării, pentru că vor să aibă un salariu mai mare decât cele oferite de obicei pentru posturile…

Nou trend al cazărilor în Grecia: închirierea pe Airbnb de spații neobișnuite
Europa, TurismAnul 2023 se anunță a fi un an record pentru rezervările efectuate în Grecia prin platforma Airbnb întrucât cererile de cazare înregistrează o creștere explozivă.Turiștii par să prefere din ce în ce mai mult spațiile de cazare…

Un oraș din UK ia exemplul altor metropole europene și va taxa turiștii care-l vizitează
Europa, TurismÎncepând cu luna aprilie, autoritățile din Machester vor taxa turiștii care vor să viziteze orașul. Scopul acestei taxe este pentru „îmbunătățirea experienței vizitatorilor”.Măsura urmează exemplul unor orașe europene…

Airbnb susține activ telemunca la nivel global prin inițiativa „Trăiește și lucrează oriunde”
Lumea, Piața muncii, Servicii, TurismÎnmulțirea experiențelor în străinătate fără a-ți epuiza stocul de concedii sau a-ți pierde siguranța locului de muncă este promisiunea telemuncii internaționale! O practică de nișă care tinde să se dezvolte datorită creșterii…

Proprietarii de hoteluri mari din România nu fac față facturilor la energie și aleg să le vândă
Energie, ImobiliareHotelurile de capacitate mare ajung să nu mai fie profitabile pentru proprietari în această perioadă, când facturile la energie ajung la cifre astronomice.Site-urile de specialitate abundă în anunțuri cu privire la vânzarea unităților…

Schimbul valutar prin automate de către casele de schimb care deţin structuri turistice, interzis
Banking, TurismGuvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre care prevede, printre altele, că este interzisă desfăşurarea activităţii de schimb valutar prin intermediul automatelor de acest gen de către casele de schimb valutar şi entităţile care deţin…

Tarife de la 70 de lei/noapte prin programul “Litoralul pentru toţi”
Servicii, TurismUn număr important de turişti sunt aşteptaţi în staţiunea Mamaia, în prima săptămână din septembrie, prin programul "Litoralul pentru toţi" la care au aderat peste 20 de unităţi de cazare, a informat, vineri, Organizaţia Patronală…

Cât costă o noapte de cazare la moșia prințului Charles din Viscri?
Europa, TurismDirectorul Fundației Prințului Charles în România, Eugen Vaida, a anunțat că una din proprietățile prințului din Viscri, imobilul de la numărul 163, va fi deschis publicului, informează Turnul Sfatului, citat de G4Media.”O…

Cu cât a crescut capacitatea de cazare turistică din România în trimestrul II din 2022?
TurismCapacitatea de cazare turistică în funcţiune a structurilor de primire turistică a crescut în trimestrul II din 2022 cu 5,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică,…

“Cazarea la schimb”, un fenomen turistic tot mai popular printre români
Europa, TurismPopulară în străinătate, cazarea la schimb începe să fie de interes și pentru români. Aceștia oferă apartamentele sau casele pe care le au pentru altele cu dotări similare, în zonele pe care le doresc să le viziteze.
Orice poate…

Garda de Mediu, amenzi de 1,2 milioane lei pentru nerespectarea legislaţiei în zona Litoralului
MediuComisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au aplicat amenzi în valoare de 1,204 milioane de lei, în urma unor acţiuni de control derulate în zona staţiunilor de pe Litoral, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei.Astfel,…
