Arhiva tag-ul pentru: Fonduri UE

Panourile solare ar putea produce de câteva ori mai multă energie decât cea necesară (studiu)
Energie, MediuPanourile fotovoltaice, instalate pe clădirile publice din oraşe, ar putea fi soluţia pentru a scăpa de facturile mari la energie, dar şi de poluare. O spun reprezentanţii Greenpeace după un studiu făcut în 11 localităţi urbane din…

Prima cerere trimisă de România la CE, pentru banii din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă
Fonduri UE, PubliceComisia Europeană a anunțat joi că a primit din partea României prima cerere în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR), pentru plata a 1,8 miliarde euro sub formă de granturi şi a 789,7 milioane euro sub formă de împrumuturi…

Iohannis: Soluția sustenabilă la provocările momentului, investițiile și fondurile europene
Fonduri UE, Investiții, PublicePerioada pe care o traversăm se află încă sub semnul incertitudinii și aduce noi provocări de ordin economic și social, inclusiv la nivel european, se arată în mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis în cadrul celei de-a X-a…

Boloș: România, într-o situație critică la absorbția fondurilor europene clasice
Fonduri UERomânia are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia Europei după pandemia de COVID. Există și fondurile europene „clasice”, programele care existau dinainte de pandemie,…

Ciolacu e ferm legat de distribuirea voucherelor de 50 de euro
Fonduri UE, PublicePreşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că populaţia vulnerabilă va primi voucherele de 50 de euro începând cu 1 iunie, aşa cum este prevăzut în ordonanţa Guvernului.
„Voucherele sunt în vigoare, este o ordonanţă dată.…

Dunărea, coridor de transport european esențial. Fonduri UE pentru o infrastructură mai bună
TransportÎn urma discuțiilor purtate la București de premierii Bulgariei și României cu comisarul european pentru Transporturi, Dunărea ar putea deveni un coridor de transport european esențial, potrivit Știrilor TVR.Porțiunea din Dunăre…

UE a virat României 450 de milioane de euro, sprijin pentru refugiații ucraineni
Europa, Fonduri UEComisia Europeană a anunţat joi că a virat statelor membre peste 3,5 miliarde de euro sub formă de plăţi în avans, pentru a le ajuta să gestioneze fluxul de refugiați, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.Cele…

Câciu: România nu va cere ajutorul FMI, are foarte mulţi bani la dispoziţie din partea UE
Europa, Fonduri UE, PubliceMinistrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat, joi, că România nu va cere ajutorul FMI, precizând că ţara noastră are la dispoziţie mulţi bani din partea Uniunii Europene şi nu trebuie decât să îi cheltuie.Adrian Câciu a fost…

Procedura de achiziţie pentru modernizarea Aeroportului Iaşi, finalizată. Care e firma câștigătoare?
Fonduri UE, TransportConducerea Aeroportului Iaşi a finalizat, marţi, procedura de achiziţie în urma căreia a fost desemnată firma care se va ocupa de construirea noului terminal de pasageri, investiţia ridicându-se la aproximativ 327,9 milioane de lei,…

Câciu: Noile măsuri pentru menţinerea puterii de cumpărare a românilor, susţinute cu bani UE
Europa, Fonduri UE, PubliceRomânia a obţinut de la Comisia Europeană o flexibilizare a modului de utilizare a fondurilor europene, astfel că 70-80% dintre noile măsuri pentru menţinerea puterii de cumpărare a românilor ar putea fi susţinute cu bani UE, a afirmat,…

Afacerea “Cuib de barză” | Fostul premier ceh, inculpat pentru fraudă cu fonduri europene
Europa, Fonduri UE, LegislațieParchetul ceh l-a inculpat pe fostul premier Andrej Babis într-un dosar de fraudare a fondurilor europene prin proprietatea sa agricolă, relatează AFP.Poliţia cehă îl acuză pe Andrej Babis de faptul că, în 2007, pe când era al…

(P) TRANS PINK INTERNATIONAL anunță lansarea proiectului din Măsura ”Granturi pentru capital de lucru”
Fonduri UE17.03.2022ANUNŢ ÎNCEPERE PROIECTTRANS PINK INTERNATIONAL SRL anunta lansarea proiectului cu titlul „proiect” proiect nr RUE 17207 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr…

(P) BD CONFORT SOLUTION anunță lansarea proiectului din Măsura “Granturi pentru capital de lucru”
Fonduri UE17.03.2022ANUNŢ ÎNCEPERE PROIECTBD CONFORT SOLUTION SRL anunta lansarea proiectului cu titlul „CAPITAL LUCRU BD CONFORT” proiect nr RUE 20371 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită…

(P) TILIA SERV anunță lansarea „Proiect M2” din ”Granturi pentru capital de lucru”
Fonduri UE17.03.2022ANUNŢ ÎNCEPERE PROIECTTILIA SERV S.R.L. anunta lansarea proiectului cu titlul „Proiect M2” proiect nr RUE 19025 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.Proiectul…

(P) SADINA COMERT anunță lansarea proiectului „abc” din ”Granturi pentru capital de lucru”
Fonduri UE17.03.2022ANUNŢ ÎNCEPERE PROIECTSADINA COMERT SRL anunta lansarea proiectului cu titlul „abc” proiect nr RUE 17866 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.Proiectul…

(P) MTC EVENT & ROLL anunță lansare proiect „M2 MTC” din ”Granturi pentru capital de lucru”
Fonduri UE17.03.2022ANUNŢ ÎNCEPERE PROIECTMTC EVENT & ROLL S.R.L. anunta lansarea proiectului cu titlul „M2 MTC” proiect nr. RUE 18992 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr…

(P) ERICSIN RO anunță lansarea proiectului din Măsura ”Granturi pentru capital de lucru”
Fonduri UE17.03.2022ANUNŢ ÎNCEPERE PROIECTERICSIN RO SRL anunta lansarea proiectului cu titlul „Proiect” proiect nr RUE 18362 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.Proiectul…

Multiple riscuri și temeri în raportul BNR. Creșterea economică decelerează puternic în 2022-2023
Banking, PubliceCreşterea economică este aşteptată să decelereze considerabil în 2022 şi 2023, estimează membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR). Ei spun că rata anuală a inflaţiei este de așteptat să-şi accentueze…

MIPE anunță când se lansează apelul pe măsura granturilor de investiții pentru IMM-uri
Fonduri UE, Investiții, PubliceMinisterul Investiţiilor şi Proiectelor Europene estimează că va lansa apelul pe măsura privind granturile de investiţii pentru IMM-uri în data de 21 martie, perioada de depunere a dosarelor urmând să se închisă în 25 martie, conform…

Viktor Orban vrea”toleranţă” din partea UE faţă de Ungaria în problema statului de drept
Europa, Fonduri UEPremierul ungar, Viktor Orban, a făcut sâmbătă o aluzie la posibilitatea ca ţara sa să părăsească Uniunea Europeană, fiind pentru prima dată când evocă o astfel de posibilitate, scrie AGERPRES.Uniunea Europeană duce "un război…
