Arhiva tag-ul pentru: Imobiliare

Prețul imobiliarelor a explodat anul acesta. În București, terenurile au ajuns să se dubleze
ImobiliarePrețurile terenurilor pretabile pentru dezvoltări de ansambluri rezidențiale sau comerciale, din București, aproape s-au dublat ȋn 2021, față de începutul pandemiei. Cele mai scumpe zone din Capitală rămân centrul și nordul,…

Rău de tot! Evergrande își vinde avioanele ca să evite intrarea în incapacitate de plată
ImobiliareDezvoltatorul imobiliar chinez Evergrande a reușit să plătească dobânda la obligațiunile denominate în dolari în luna octombrie, obținând peste 50 de milioane de dolari din vânzarea a două avioane de business, relatează The Wall…

Evergrande efectuează o plată chiar înainte ca termenul limită să expire
Asia, ImobiliarePe ultima sută de metri, Evergrande Group a efectuat vineri o plată pentru o obligațiune offshore chiar înainte ca termenul limită să expire, au anunțat două surse familiarizate cu această chestiune. Astfel, compania chineză, care…

Schimbare de orientare | Ikea cumpără cu jumătate de miliard de $ un spațiu extrem de circulat
Europa, ImobiliareAnunț de ultim moment de pe piața imobiliară britanică. Retailerul suedez Ikea cumpără fostul magazin Topshop din Oxford Circus, una dintre cele mai aglomerate artere de vânzare cu amănuntul din Europa. Tranzacția pare a trăda schimbarea…

În imobiliare prețurile au luat-o razna. Conceptul “smart economy”, tot mai puternic pe piață
Construcții, Imobiliare
Piaţa imobiliară este afectată de inflaţie şi de creşterea explozivă a costurilor de construcţie din ultimul an, spune Matei Maloş, CEO Directimo, platformă pentru achiziţii de locuinţe noi. Acesta estimează dezvoltarea unui nou…

Bani de la stat pentru tineri, doar-doar se încumetă să plece de pe capul părinților
Europa, ImobiliareSpaniolii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani ar trebui să primească un bonus lunar menit să îi ajute să părăsească locuința părinților și să își plătească chiria, a propus premierul Pedro Sánchez, conform BBC.Cei…

Miliardarul Dan Petrescu. Imobiliar, proprietar a numeroase afaceri, mai bogat ca Țiriac
Comerț, ImobiliareOmul de afaceri Dan Petrescu, era la bordul unui avion de mici dimensiuni care s-a prăbușit lângă Milano, la cinci minute de la decolare. Dan Petrescu (68 de ani) era considerat cel mai bogat om de afaceri român.Privitor la…

Corriere della Sera: Miliardarul Dan Petrescu, printre victimele accidentului aviatic italian
Imobiliare, TransportMiliardarul Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani, soţia acestuia şi fiul lor Dan Ştefan Petrescu, de 30 de ani, se numără printre victimele accidentului aviatic de duminică din apropiere de Milano, soldat cu opt decese, informează…

Cât au ajuns să coste terenurile agricole în România? Unde sunt ieftine, unde sunt scumpe?
Agricultură, ImobiliareÎn 2021, românii au vândut loturile mari de teren arabil, de peste 30 de hectare, cu prețuri cuprinse între 1.700 și 7.600 de euro/hectar, o creștere ușoară față de anul trecut anunță datele Ministerului Agriculturii, citate…

Târgul Naţional Imobiliar | 20.000 de oferte imobiliare, în perioada 10 – 12 septembrie 2021
Eveniment, ImobiliarePrimul târg imobiliar organizat în ultimii 2 ani începe astăzi, 10 septembrie, ora 10.00 la Palatul Parlamentului, Sala Unirii. Târgul Național Imobiliar TNI are loc până duminică, 12 septembrie și reunește peste 20.000 de oferte…

Bucureștiul a depășit criza chiriilor. Prețurile au început creșterea pentru prima oară
ImobiliarePreţul mediu al chiriilor din Capitală a ȋnceput să crească, ȋn trimestrul trei al anului 2021, după mai bine de un an şi jumătate de scădere constantă, cauzată de pandemie. Astfel, un apartament de două camere se ȋnchiriază,…

Chirii mari și apartamente scumpe, printre motivele care îi țin pe tineri în casa părintească
Europa, ImobiliareTinerii din România părăsesc casa părintească la vârste din ce în ce mai înaintate, potrivit celor mai recente date ale Comisiei Europene, care spun că românii se decid să plece de la părinți la vârsta (medie) de 28 de ani.Potrivit…

Cea mai înaltă clădire de locuințe din UE este gata. Unde este aceasta?
Europa, Imobiliare, TurismCea mai înaltă clădire de apartamente din UE a fost terminată, după 17 ani de eșecuri repetate, în Benidorm, Spania. Unii speră că acest zgârie-nori, denumit „Intempo”, va contribui la transformarea stațiunii într-un Miami al…

Vaticanul a publicat informații despre proprietățile pe care le deține în lumea întreagă
Cultură, Imobiliare, InternaționalVaticanul a publicat sâmbătă, pentru prima dată, informații despre deținerile sale imobiliare, dezvăluind că deține mai mult de 5.000 de proprietăți ca parte a celor mai detaliate dezvăluiri financiare realizate vreodată, scrie…

Cum arată topul celor mai ieftine capitale europene raportat la prețul apartamentelor?
Europa, ImobiliareCei care vor să-și cumpere o locuință în București știu că implică o investiție fabuloasă. Cu toate acestea, capitala României este una dintre cele mai ieftine din Europa când vine vorba de investițiile în imobiliare, conform…

Anul și spațiul. La peste 80 de ani, un antreprenor român deține peste 80 de spații comerciale
Comerț, ImobiliareRadu Coca (81 ani) este unul dintre cei mai bogați antreprenori români, cu o avere estimată la circa 71 de milioane de euro. Cea mai mare parte a averii sale a realizat-o prin închirierea spațiilor comerciale. Doar în 2020 Radu Coca a…

În prima jumătate a anului 2021, interesul românilor pentru tranzacţii imobiliare s-a dublat
ImobiliarePrima jumătate a anului a cunoscut o dublare a interesului pentru tranzacţii imobiliare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul relaxării restricţiilor şi a revirimentului unor sectoare economice, potrivit unui comunicat…

Deși Clujul rămâne cel mai scump, un oraș-surpriză apare în boom-ul prețurilor la imobiliare
ImobiliareDe la o lună la alta, apartamentele şi casele devin tot mai scumpe. Prețul mediu pe metru pătrat a sărit în luna mai de 1.400 de euro, potrivit unui studiu recent. Motivele: cererea de locuințe este în creștere. În plus, materialele…

Românii nu vor să fie chiriași. Avem cei mai mulți proprietari de locuințe din UE
Europa, ImobiliareRomânia are cei mai mulți proprietari de locuințe din Uniunea Europeană. Spre deosebire de germani sau austrieci, mulţi conaționali evită să stea cu chirie din cauza preţurilor mari. Cea mai mare problemă rămâne însă vechimea imobilelor.În…

Manhattan-ul, perla financiară a coroanei SUA, pierde locul fruntaș în topul investițiilor
America, ImobiliareManhattanul a fost decenii la rând epicentrul marilor investiții americane și străine în Statele Unite, dar pandemia de COVID-19 i-a spulberat o parte din aura indestructibilă, devenită legendă. Insula centrală a New-York-ului nu mai…
