Arhiva tag-ul pentru: importuri

AHK: În S1, schimburile comerciale dintre România şi Germania au ajuns la 18,4 miliarde euro
ComerțÎn primul semestru din acest an, volumul schimburilor comerciale dintre Germania şi România a însumat 18,4 miliarde de euro, în creştere cu 12,3% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, arată cifrele Biroului Federal de Statistică…

6 luni de război | Rusia încasează miliarde din petrol. România, în topul importatorilor
Energie, PiețeLa 6 luni de la începerea invaziei lui Vladimir Putin din Ucraina, se constată că în ciuda sancțiunilor occidentale împotriva importurilor Moscovei, Rusia a exportat combustibili fosili de 97,7 miliarde de dolari, în primele 100 de zile…

Asigurări de la specialiști: Avem suficient gaz! Sterian, Transgaz: Facem față, fără niciun import!
Energie
Știrea zilei în materie de energie vine de pe piața gazelor naturale, unde am aflat cu stupoare că au fost diminuate importurile de gaze ruseşti începând de astăzi. Prin conductele care vin la noi, cantitatea s-a redus cu trei milioane…

În toiul crizei energiei, România își reduce importurile și producția de gaze naturale
EnergieRomânia extrage și importă mai puține gaze naturale. Deși întreaga Europă este lovită în plin de criza energetică, în special de cea a gazelon naturale, România a scăzut producția de gaze naturale. Mai mult, țara noastră a redus…

Embargo impus de Rusia produselor agricole din Republica Moldova
Comerț, EuropaRusia a decis să interzică, de la 15 august, importurile de produse agricole din 31 de regiuni (dintr-un total de 34) din Republica Moldova, informează Reuters și Digi24.Anunțul a fost făcut de către direcția pentru siguranța alimentelor…

INS: În primele şase luni, deficitul comercial a crescut cu 4,7 miliarde de euro
Comerț, PubliceDeficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a urcat la 15,44 miliarde de euro în primele şase luni ale acestui an, mai mare cu 4,74 miliarde de euro faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului…

Prof. Coșea: Asistăm la ceva ce nu se întâmplă nicăieri, în perioada de criză cresc taxele și impozitele
BankingProfesorul de economie Mircea Coșea a vorbit despre creșterea indicelui ROBOR. În acest context, economistul este de părere că Guvernul ar trebui să intervină în această perioadă de criză, să stopeze inflația, astfel încât ratele…

China pedepsește Taiwanul după vizita lui Pelosi. Lista exporturilor și importurilor suspendate
AsiaChina a suspendat miercuri exporturile de nisip natural către Taiwan și a oprit importurile de citrice, pește și produse de patiserie din insulă, măsurile fiind luate în contextul vizitei președintei Camerei Reprezentanților SUA, Nancy…

INS: In primele cinci luni, exporturile au crescut cu 23,5%, iar importurile au urcat cu 28,1%
ComerțExporturile au crescut în primele cinci luni cu 23,5%, la 36,918 miliarde euro, iar importurile au urcat cu 28,1%, la 49,659 miliarde euro, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de…

Importurile şi producţia de gaze, scădere de 6,1% în primele patru luni din 2022
EnergieÎn primele patru luni, România a importat o cantitate de gaze naturale utilizabile de 802.800 tone echivalent petrol (tep), cu 6,1% (51.900 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de…

Mihai Daraban, Camera de Comerț și Industrie a României: “Am ajuns țară de Black Friday”
Comerț, IndustrieȚara noastră a încheiat anul 2021 cu importuri de 98,4 miliarde euro și un deficit al balanței comerciale de 23,8 miliarde euro, a precizat președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, miercuri,…

După ce UE a interzis majoritatea importurilor de petrol din Rusia, preţul țițeiului a crescut
Energie, Europa, LumeaCotaţia barilului de ţiţei a crescut marţi după ce statele membre UE au ajuns la un acord privind interzicerea majorităţii importurilor de ţiţei din Rusia, ceea ce a alimentat îngrijorările referitoare la o perturbare a unei pieţe…

Încă un robinet cu mărfuri de lux pentru ruși a fost oprit
America, EuropaCanada a anunţat vineri interzicerea comerţului cu bunuri de lux cu Rusia şi a adăugat alte 14 persoane, printre care oligarhi, pe lista de sancţiuni impuse în legătură cu invazia rusă a Ucrainei, relatează AFP.
Această interdicţie…

Cine se află pe primul loc în topul exporturilor și al importurilor pe județe?
ComerțConform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică privind Evoluția schimburilor comerciale ale României pe județe, la 30 noiembrie 2021, firmele cu sediul social în municipiul București au exportat mărfuri în valoare…

Airbus le cere liderilor europeni să nu blocheze importurile de titan din Rusia
Europa, Lumea, TransportAirbus a cerut marţi Europei să nu blocheze importurile de titan din Rusia, spunând că sancţiunile asupra metalului strategic ar dăuna industriei aerospaţiale, dar abia dacă vor afecta economia Rusiei, transmite Reuters.Extinderea…

Ucraina a interzis toate importurile din Rusia. Cere și celorlalte țări să îi urmeze exemplul
EuropaUcraina a interzis toate importurile din Rusia, unul dintre partenerii săi comerciali cheie înainte de război, cu importuri anuale evaluate la aproximativ 6 miliarde de dolari, și a cerut altor țări să urmeze și să impună sancțiuni…

Germania joacă iar murdar. Presează UE și câștigă amânarea interzicerii importului de cărbune din Rusia
Energie, EuropaReprezentanții Uniunii Europene urmează să aprobe joi un embargo asupra cărbunelui rusesc, care va intra însă în vigoare de la jumătatea lunii august, cu o lună mai târziu decât propunerea inițială, a declarat pentru Reuters…

Nemții schimbă foaia după atrocitățile de la Bucha: UE să nu mai importe gaz rusesc!
Energie, EuropaMinistrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a declarat duminică că Uniunea Europeană trebuie să discute despre interzicerea importurilor de gaze ruseşti, după ce oficialii ucraineni şi europeni au acuzat forţele ruse de comiterea…

Cosmin Dincă, EY: Importurile de oțel din Rusia și Belarus, interzise în UE. Cum va fi afectată siderurgia?
OpinieAutor: Cosmin Dincă, Manager, Vamă şi Comerţ Internaţional, EY România
Interzicerea importurilor de produse siderurgice originare din Rusia şi Belarus este una dintre măsurile luate de Uniunea Europeană drept răspuns la criza din…

Reuters: Germania s-a opus planului UE de a interzice importul de cărbune din Rusia
Energie, EuropaUniunea Europeană a luat în discuție interzicerea importului de cărbune din Rusia încă de când rușii masau trupe la granița cu Ucraina, dar Germania s-a opus, informează Reuters, care citează două surse apropiate subiectului. Președintele…
