Arhiva tag-ul pentru: USR

Unul din inițiatorii legii explică ce înseamnă Contul de Economii și Investiții votat în Parlament
Banking, Investiții, Legislație, ORIGINALMiercuri a fost votată în plenul Camerei Deputaților, for decizional, legea Conturilor de Economii și Investiții (CEI). Majoritatea a fost una covârșitoare: 262 de voturi pentru din 264 de parlamentari prezenți. "Este una dintre cele…

PNL și USR au vrut accelerarea aderării la euro. Dar Parlamentul nu vrea disciplină fiscală anuală
Banking, PublicePentru a adopta moneda euro, România trebuie să îndeplinească o serie de condiții stabilite încă din anul 1992, denumite „criteriile de la Maastricht”, iar Senatul a respins luni o propunere legislativă care obligă Parlamentul ca…

AEP: peste 15 mil. lei plătiți către partide în luna septembrie. O treime din bani au ajuns la PSD
PubliceAutoritatea Electorală Permanentă (AEP) a alocat partidelor politice în luna septembrie subvenții în valoare totală de 15.470.004 lei. Potrivit unui comunicat al AEP transmis luni și citat de Agerpres, în contul Partidului Social Democrat…

Asalt la Cotroceni: Premierul avertizează că blocajul politic girat de președinte poate costa România miliarde
PublicePremierul interimar Ilie Bolojan avertizează că prelungirea crizei politice poate crește costurile de finanțare ale României și poate pune presiune pe ratingul de țară, în condițiile în care guvernul are nevoie urgentă de o rectificare…

Sondaj: prelungirea crizei politice, vânt din pupa pentru AUR. Extremiștii, cât PSD și PNL la un loc
PubliceAUR conduce în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu un avans de aproximativ 20 de procente față de următoarele două clasate – PSD și PNL – care își dispută îndeaproape a doua poziție, arată cel mai recent…

Derapaj sindical: “Nu vreau să jignesc, dar cam multe femei conduc, iau decizii pentru metrou”
Mediu, Publice, TransportPreşedintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon, a afirmat, miercuri, că sunt prea multe femei care iau decizii pentru metrou şi a adăugat că ”am început să conducem economic, în loc să conducem tehnic”.…

USR aruncă bomba: Peste o sută de instituţii se pot afla oricând în situaţia atacului la Cadastru
IT&C, LegislațieInstituţiile publice din România nu sunt protejate, deşi sunt cheltuite sume uriaşe pentru mentenanţă şi securitate cibernetică, astfel că peste o sută de instituţii se pot afla oricând în situaţia Agenţiei Naţionale de Cadastru…

Șeful USR pledează pentru anticipate și respinge un premier independent. ”Independent de cine?”
PubliceCea mai legitimă soluție la criza politică o reprezintă alegerile anticipate, dacă nu există o soluție cu cei responsabili pentru situația din prezent, a declarat președintele USR, Dominic Fritz, într-un interviu acordat postului de…

Bolojan, către colegi: “Pregătiți-vă de Opoziție!” Ce prevede protocolul parlamentar PNL-USR?
PubliceLiderii grupurilor parlamentare PNL și USR din Camera Deputaților și Senat au semnat, luni, un „Acord de colaborare parlamentară” care prevede susținerea reciprocă a unor propuneri legislative dar și autonomia fiecărui partid de…

Un nou nume pe Lista lui Nicușor Dan. Cine apare acum în cărți pentru funcția de premier?
PubliceNumele vehiculate pentru Palatul Victoria par să se schimbe aproape de la o oră la alta. După Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare, Eugen Tomac, Siegfried Mureșan și alte variante apărute în negocierile din ultimele săptămâni, un nou…

Cad măștile: PSD+AUR+alți zuzuraniști=noua majoritate. PNL&USR boicotează ședințele din Parlament
Legislație, PublicePNL şi USR au anunţat miercuri dimineața că vor boicota astăzi toate activităţile parlamentare şi nu vor fi prezenţi la şedinţa Camerei Deputaţilor, la votul final şi la şedinţele comisiilor, transmite News.ro. Anunţul vine după…

„Orice securist este un jeg”. Cristian Ghinea pune punctul pe “i” în scandalul Pahonțu
Educație, PubliceSenatorul USR Cristian Ghinea, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a criticat în termeni duri încercările publice de „spălare” a generalului Lucian Pahonțu, șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), după dezvăluirile Recorder.…

La Parlament austeritatea se oprește la poartă. Cât au cheltuit parlamentarii pe deplasări?
Lumea, PubliceRomânii sunt chemați să accepte beneficii sociale înghețate, venituri erodate și o ajustare fiscală prezentată drept inevitabilă. La Palatul Parlamentului, însă, austeritatea pare să se oprească la poartă: aleșii au primit bani…

Amendamentul ”Fritz”: Două grupuri mari din Parlamentul European cer CE blocarea fondurilor României din PNRR
Fonduri UE, Legislație, PubliceCel mai mare grup politic din Parlamentul European - Partidul Popular European (PPE) -, împreună cu liberalii de la Renew Europe îi solicită președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să rețină 770 de milioane de euro din fondurile…

Ce de doctori în Parlament! Care este partidul cu cei mai mulți parlamentari cu studii doctorale?
PubliceZeci de senatori și deputați, dintre cei 363 care și-au publicat online CV-urile, declară că au studii doctorale încheiate. Printre aceștia sunt 28 de senatori și 34 de deputați. Cei mai mulți declară că au doctorat în studii juridice,…

Două jaloane PNRR au trecut de Parlament, dar riscă să ajungă la CCR
Energie, LegislațieParlamentul a adoptat două proiecte de lege din jaloanele PNRR privind integritatea și decarbonizarea.Alte două proiecte ce reprezintă jaloane în PNRR au fost adoptate miercuri de Parlament. Modificările la legislația privind integritatea…

După dezbateri despre amante și filosofia concubinajului, a fost adoptată legea măcelărită a integrității
Legislație, PubliceSenatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, propunerea legislativă privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, fiind înregistrate 105 voturi ”pentru”, opt ”împotrivă” și șapte…

Grindeanu = măscărici la puterea a doua. Cum s-a făcut de râs șeful PSD pe tema crizei energetice?
Energie, PubliceÎntr-o declarație furibundă făcută luni, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a solicitat public repornirea de urgență a centralelor pe cărbune și a anunțat depunerea unui proiect de lege care interzice închiderea oricăror capacități…

Parlamentul schimbă regulile: Averile demnitarilor vor fi afișate doar pe intervale valorice
PubliceAverile demnitarilor ar putea fi publicate, însă parțial. Parlamentarii PSD, PNL și USR au susținut un amendament luni seară, în comisia juridică a Camerei Deputaților, care înlocuiește actualele declarații de avere și de interese…

Fondurile din PNRR atârnă de votul Parlamentului. Reformele intră în sesiune extraordinară
PubliceRomânia are la dispoziţie ceva mai mult de o lună pentru a finaliza investiţiile şi reformele asumate prin PNRR.Parlamentul se reuneşte astăzi în sesiune extraordinară. Mai multe proiecte de a căror adoptare depine atingerea unor…
