Trump își supune aliații NATO unui test de loialitate. Ce înseamnă în noua viziune SUA ”să fii un bun aliat”?

Administrația Trump le cere aliaților NATO să răspundă la un chestionar de trei pagini care evaluează nu doar contribuția lor militară, ci și gradul de aliniere și de loialitate față de liniile directoare de politică externă ale președintelui american.

Documentul, citat pentru prima dată la finalul săptămânii trecute de către Bloomberg, apare în plin proces de revizuire a prezenței militare a SUA în Europa și atinge unele dintre cele mai sensibile puncte de conflict dintre Washington, NATO și Uniunea Europeană.

Al Jazeera a publicat miercuri un amplu material care aduce suplimentar, față de primele informații, câteva capturi de ecran cu documentul trimis tuturor cancelariilor din țările membre NATO.

Instituțiile relevante din România pe această temă – Administrația Prezidențială, Ministerul de Externe, Ministerul Apărării Naționale – nu au făcut niciun comentariu în legătură cu documentul, deși pentru România, aflată pe flancul estic al Alianței, implicațiile pot fi importante.

Cât de mult îl iubiți pe Trump?

Administrația Donald Trump a transmis aliaților NATO un chestionar prin care încearcă să determine cât de bine se aliniază fiecare dintre ei cu direcția politică a actualei administrații americane.

Documentul, intitulat ”Questions for NATO Allies & Other Key Stakeholders”, are trei pagini și face parte din procesul de revizuire a prezenței militare americane în Europa.

Bloomberg a relatat pentru prima dată, pe 14 august, despre existența documentului, iar Al Jazeera a publicat ulterior detalii suplimentare și imagini din chestionar, după ce l-a obținut de la o sursă oficială dintr-un stat NATO care îl primise.

Întrebările arată că Pentagonul nu își propune să evalueze exclusiv capacitățile militare sau nivelul cheltuielilor pentru apărare ale aliaților, ci vrea să afle și dacă aceștia au susținut public politica externă americană și dacă s-au aliniat abordării administrației Trump.

În acest sens, documentul poate fi lesne interpretat drept un test de loialitate politică față de Donald Trump și față de agenda administrației sale.

”A susținut public politica externă a SUA?”

Una dintre întrebările citate în document este dacă țara respectivă a fost ”publicly supportive of US foreign policy priorities”, adică dacă a susținut public prioritățile de politică externă ale Statelor Unite.

Pentagonul întreabă, de asemenea, dacă statul aliat s-a aliniat abordării descrise de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, drept una ”strong, clear, and quiet” — ”puternică, clară și discretă”.

Aceste întrebări capătă o semnificație aparte, în condițiile în care administrația Trump a intrat în conflict cu mai multe guverne europene tocmai în privința unor decizii majore de politică externă și de securitate. Cel mai cunoscut exemplu este cel al Spaniei, care refuzase să permită utilizarea bazelor aeriene de pe teritoriul său în războiul declanșat de SUA și Israel în Iran, la finalul lunii februarie.

Chestionarul se referă la sprijinul pentru inițiativele americane din Orientul Mijlociu și din emisfera vestică, două zone în care administrația Trump a luat decizii militare care nu au fost asumate în comun de NATO.

În cazul operațiunilor împotriva Iranului, mai multe state europene au refuzat Washington-ului accesul la anumite baze sau au impus restricții privind folosirea infrastructurii lor militare.

În afara Spaniei, și Londra a refuzat să autorizeze utilizarea bazelor britanice pentru loviturile ofensive americano-israeliene inițiale, dar a permis ulterior folosirea RAF Fairford și Diego Garcia pentru acțiuni defensive limitate împotriva instalațiilor de rachete iraniene. În cazul RAF Akrotiri din Cipru, baza nu a fost inclusă în acordul britanic pentru aceste operațiuni.

Documentul întreabă dacă asemenea restricții au existat și, mai important, dacă guvernele sunt dispuse să le reducă sau să le elimine.

NATO 3.0 și noua relație cu Europa

Chestionarul trebuie privit în contextul schimbării pe care administrația Trump încearcă să o producă în relația transatlantică.

Washington-ul insistă ca europenii să își asume o parte mult mai mare din responsabilitatea pentru propria apărare. Conceptul promovat de Pentagon sub denumirea de ”NATO 3.0” presupune o redistribuire a poverii militare, astfel încât aliații europeni să dezvolte mai multe capabilități și să depindă mai puțin de Statele Unite.

În sine, această idee nu este nouă, reprezentând un fir roșu al felului în care s-a raportat Donald Trump la aliații săi din NATO de mult timp, chiar înainte de a-și începe al doilea mandat la Casa Albă. Mai mult, nu este deloc o idee cu care aliații să nu fi fost de acord și să nu o fi pus chiar în aplicare: statele europene și Canada și-au majorat cheltuielile pentru apărare, iar aliații NATO au convenit asupra unui obiectiv de 5% din PIB pentru apărare și cheltuieli conexe până în 2035.

Noutatea este că administrația Trump combină acum criteriul contribuției militare cu cel al alinierii politice.

Chestionarul întreabă cât cheltuie statele pentru apărare, ce contribuții fac la structurile NATO și dacă investesc în echipamente produse de companii americane, dar nu se oprește aici: Washingtonul vrea să știe dacă guvernele europene s-au opus public unor politici care favorizează producătorii europeni în atribuirea contractelor de apărare și dacă ar fi dispuse să își schimbe poziția.

Atac cu manta la Uniunea Europeană

Desigur că chestionarul nu este adresat Uniunii Europene ca instituție, ci statelor membre NATO. Prin urmare, ar fi tehnic incorect să spunem că Pentagonul testează loialitatea UE. Dar ceea ce este clar e că întrebările americanilor ating direct politici europene, încercând să evidențieze un conflict între loialitatea față de SUA și cea față de UE.

Statele UE încearcă să construiască o industrie europeană de apărare mai puternică și să favorizeze producția și achizițiile europene. În același timp, Washington-ul vrea ca aliații să cumpere mai mult echipament american și să nu adopte politici care limitează accesul companiilor americane la piața europeană de apărare.

Documentul venit de la Washington întreabă explicit dacă statele s-au opus unor asemenea politici ”made in Europe” și dacă ar fi dispuse să o facă.

Prin urmare, chestionarul devine relevant nu doar pentru relația bilaterală Washington–NATO, ci și pentru tensiunea dintre două proiecte strategice care încep să se contureze în Europa: menținerea dependenței de capabilitățile americane și dezvoltarea unei autonomii europene în domeniul apărării.

Miza: trupe și arme americane pentru aliații europeni

Importanța documentului este amplificată de momentul în care a fost transmis.

Pentagonul desfășoară în prezent o revizuire de șase luni a prezenței militare americane în Europa, proces care ar urma să se încheie până la sfârșitul anului.

De altfel, articolul din Bloomberg vorbește explicit despre faptul că evaluarea care rezultă din chestionarele completate și trimise spre Washington ar putea preceda reduceri sau redistribuiri ale unor forțe și capabilități americane în Europa.

În aceste condiții, întrebările din chestionar capătă o greutate politică aparte: dacă Washington-ul ar fi vrut doar să afle care aliați investesc suficient în apărare, ar fi fost suficiente datele privind bugetele, trupele, infrastructura și capabilitățile militare. Dar faptul că Pentagonul întreabă și dacă un guvern a susținut public politica externă a SUA sau dacă s-a opus politicilor europene care afectează companiile americane indică o evaluare mai amplă – eminamente politică.

”Un cadou pentru China și Rusia”

Reacțiile europene nu au fost deloc prietenoase cu documentul, evidențiind, în principal, potențialul chestionarului de a adânci disensiunile din cadrul Alianței.

Marko Mihkelson, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului Estoniei, l-a descris ca fiind unul dintre ”cele mai dure teste de stres interne” pentru NATO. El a avertizat că orice tulburare inutilă care împinge alianța spre fragmentare sau divizare suplimentară nu ar fi decât ”un cadou pentru China și Rusia”, potrivit portalului EUAlive.

Mai mulți înalți oficiali europeni și ai NATO, care au preferat să vorbească sub protecția anonimatului, au fost cel puțin la fel de direcți.

Un oficial european de rang înalt a observat că chestionarul nu leagă explicit prezența trupelor americane de loialitatea politică, dar reflectă

”… dorința Pentagonului de a dezvolta argumente pentru reduceri specifice ale prezenței trupelor americane, aproape cu caracter vindicativ”,

semnalând că aliații ar trebui să rămână

”… de partea bună a lucrurilor, adică de partea Casei Albe, așteptând o aliniere strânsă cu agenda Casei Albe”.

Un oficial de rang înalt din domeniul apărării dintr-un stat NATO a criticat documentul, spunând că face o confuzie voită între afacerile interne ale Alianței și operațiunile americane unilaterale:

”Această administrație a confundat subiectele NATO cu operațiunile militare unilaterale ale SUA. Acest chestionar reflectă, de asemenea, această confuzie. NATO nu are nicio legătură cu Orientul Mijlociu.”

Dezbină-i, prostește-i și stăpânește-i!

Un alt aspect pe care îl subliniază criticii documentului este acela că, în acest mod, SUA susțin o abordare bilaterală periculoasă, prin faptul că documentul a fost trimis în mod individual către fiecare capitală în parte, evitând să o facă prin structurile comune ale NATO.

În acest fel, SUA riscă – sau își dorește – să transforme apărarea colectivă din cadrul NATO într-o serie de înțelegeri separate. Acest lucru vine pe fondul unor tensiuni deja crescute privind ajustările trupelor americane în Europa și al unor dispute de lungă durată privind cheltuielile și achizițiile pentru apărare.

Deși procesul de revizuire al prezenței SUA în Europa este încă în curs de desfășurare și nu au fost anunțate decizii finale privind postura forțelor americane, europenii avertizează că o condiționare a cooperării în domeniul securității de răspunsurile la teste de loialitate ar putea submina încrederea care a stat la baza Alianței timp de decenii.

După cum a adăugat parlamentarul eston, costul real ar putea fi plătit în cele din urmă nu la Washington, ci pe flancul estic al NATO.

România și cele două luntri

Este de la sine înțeles că România este unul dintre statele aflate în prima linie a arhitecturii de securitate a NATO în flancul său estic, iar prezența militară americană are o importanță strategică directă. Baza de la Mihail Kogălniceanu și infrastructura militară de pe teritoriul românesc sunt importante pentru postura aliată pe flancul estic și în regiunea Mării Negre.

În plus, România are un interes evident în menținerea unei prezențe americane consistente într-o regiune în care războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să producă riscuri directe pentru securitatea statelor NATO de la Marea Neagră.

Pentru București, întrebarea esențială la care autoritățile române ezită să răspundă explicit public este ce înseamnă, în noua viziune a Washington-ului intrepretată la București, să fii un ”aliat bun”.

Dacă administrația Trump va acorda o importanță tot mai mare alinierii politice atunci când decide unde să mențină trupe, arme și infrastructură, statele de pe flancul estic vor trebui să navigheze între două obiective: asumarea unei părți tot mai mari din povara apărării comune și păstrarea relației strategice cu Statele Unite suficient de solidă încât prezența americană să rămână relevantă. Totul, într-un context determinat de toanele și stilul contondent al lui Donald Trump.

România are, în această privință, un avantaj important prin faptul că a investit deja masiv în relația militară cu SUA și în dezvoltarea infrastructurii necesare prezenței aliate – mai ales la Mihail Kogălniceanu. Însă noul model american poate însemna că acest lucru nu mai este suficient în sine.

”Marele licurici” vrea mai mult

Timp de decenii, principala dispută dintre Statele Unite și aliații europeni a fost una privind împărțirea poverii cheltuielilor pentru apărare și securitate: americanii le cereau europenilor să cheltuiască mai mult și să-și reducă dependența de capacitățile SUA.

Acum, documentul Pentagonului sugerează că ecuația se schimbă, iar SUA cere nu doar bani și implicare activă la apărarea comună a NATO, ci și aliniere și loialitate față de viziunea liderului său Donald Trump.

Un stat NATO poate cheltui masiv pentru apărare, poate găzdui trupe americane și poate respecta obligațiile față de Alianță, dar poate refuza să susțină o anumită operațiune militară americană, poate impune limite folosirii bazelor sale sau poate favoriza industria europeană de apărare.

Dacă în logica tradițională a Alianței aceste dezacorduri politice nu ar trebui să anuleze obligațiile de securitate colectivă, în logica administrației Trump ele par să fi devenit elemente relevante în evaluarea relației bilaterale.

Pentru NATO și pentru Europa, acesta poate fi un punct de cotitură, iar pentru România, aflată la frontiera estică a Alianței și dependentă strategic de soliditatea angajamentului american, posibila ”cotitură” nu este deloc doar teoretică.

În noua ordine transatlantică pe care administrația Trump încearcă să o construiască, a fi aliatul Statelor Unite ar putea să însemne din ce în ce mai mult nu doar să contribui la apărarea comună, ci și să demonstrezi că ești dispus să mergi în aceeași direcție cu Washington-ul, chiar și atunci când propriile interese regionale și strategice ar indica direcția opusă.