Alertă la Paris: apel la marii retaileri să doneze gheață, necesară pentru urgențele medicale
Valul de căldură de proporții istorice care a lovit Europa Occidentală în această săptămână a obligat autoritățile din Paris să facă apel la marile companii din comerț pentru a le oferi pompierilor francezi resursele de care au nevoie – în special gheață, transmite publicația POLITICO.eu.
Reprezentanții cabinetului primarului de centru-stânga Emmanuel Grégoire i-au contactat pe marii comercianți alimentari pentru a mobiliza stocuri suplimentare de gheață, de teamă că pompierii parizieni, care în Franța sunt adesea primii care intervin în cazuri de urgență, ar rămâne fără cuburile de gheață necesare pentru intervențiile de urgență necesare victimelor insolației.
Apelul a fost confirmat de doi executivi din comerțul cu amănuntul, sub rezerva anonimatului.
Alexandre Bompard, directorul general al Carrefour, unul dintre principalele lanțuri franceze de supermarketuri, a confirmat într-o postare pe LinkedIn că firma sa a donat patru tone de gheață către pompierii parizieni.
Marți, miercuri și joi au fost cele mai fierbinți zile înregistrate vreodată în istoria Franței, iar valul de căldură extremă este așteptat să se mențină până duminică. Temperaturi de aproximativ 40 de grade Celsius au fost raportate în capitala franceză.
Joi, primarul Parisului a declarat că valul de căldură a dus la o creștere a ratei mortalității, dar nu a furnizat cifre.
Ministrul francez al Sănătății, Stéphanie Rist, a declarat că 25 de stopuri cardiace au fost înregistrate la Paris pe parcursul a 24 de ore, față de o medie de mai puțin de 10 într-o zi normală.









