Marea bătălie pentru bugetul UE: România și prietenii săi cu mână largă vs. țările cu arici la buzunar

Negocierile privind viitorul buget european scot la iveală diferențe majore între statele membre.

România și Italia conduc tabăra celor care vor să protejeze finanțarea agriculturii și a regiunilor mai puțin dezvoltate – în total 17 state membre reunite sub umbrela unei titulaturi simpatice: ”Prietenii Coeziunii”.

De cealaltă parte, Germania, Olanda și alte state contributoare nete cer reducerea cheltuielilor.

Miza este găsirea unui compromis care să permită Uniunii să investească în apărare și competitivitate, dar fără să sacrifice politicile tradiționale de dezvoltare.

Viitorul buget multianual al Uniunii Europene se conturează drept una dintre cele mai dificile și alambicate negocieri politice ale următorilor ani. Publicația The Parliament Magazine încearcă să descurce ițele și trec în revistă pozițiile principalelor state membre, precum și liniile roșii pe care acestea le trasează în perspectiva bugetului european pentru perioada 2028–2034.

Dezbaterea are loc într-un moment în care Uniunea trebuie să răspundă simultan unor presiuni tot mai mari: consolidarea capacităților de apărare, relansarea competitivității economice, tranziția energetică și sprijinirea regiunilor care continuă să înregistreze decalaje de dezvoltare.

La început, Comisia Europeană a propus un buget de aproximativ 2.000 de miliarde de euro, însă președinția irlandeză a Consiliului UE a prezentat, pe 10 octombrie, un compromis care reduce anvelopa bugetară la aproximativ 1.600 de miliarde de euro, în funcție de baza de preț utilizată. Chiar și în această variantă, bugetul ar fi cu aproximativ 30% mai mare decât cel aferent perioadei 2021–2027.

Reducerea propusă nu a reușit să apropie suficient cele două tabere. Pentru unele state, economiile sunt insuficiente, în timp ce altele reclamă că Uniunea Europeană riscă să își diminueze capacitatea de a finanța dezvoltarea economică și socială.

România și Italia, marii ”Prieteni ai Coeziunii”

România se află printre vocile cele mai active în apărarea politicii de coeziune și a finanțării agriculturii, alături de Italia, cele două state co-prezidând grupul ”Prietenii Coeziunii”, o alianță formată din 17 state membre care urmăresc protejarea acestor domenii în viitorul buget european.

Pe lângă România și Italia, grupul cuprinde Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Spania, Croația, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, Slovenia și Slovacia.

Poziția grupului este că investițiile în competitivitate, securitate și autonomie strategică sunt necesare, dar nu trebuie finanțate prin diminuarea resurselor destinate agriculturii și dezvoltării regionale. În viziunea acestor state, reducerea decalajelor economice dintre regiunile europene rămâne o condiție esențială pentru funcționarea pieței unice și pentru coeziunea politică a Uniunii.

Declarația comună adoptată de grup pe 15 octombrie solicită menținerea unor alocări adecvate pentru agricultură și coeziune, precum și un sistem echitabil de finanțare a bugetului european, în care contribuțiile suplimentare să nu dezavantajeze anumite state membre.

Cele patru priorități convenite de liderii celor 17 state sunt următoarele, potrivit declarației comune:

• Resurse suficiente pentru abordarea tuturor priorităților comune.
• Protejarea politicii de coeziune și a agriculturii, atât în ceea ce privește resursele alocate, cât și regulile de finanțare.
• Contribuții echitabile din partea statelor membre.
• Respingerea reducerilor contribuțiilor naționale.

România susține, de asemenea, menținerea finanțării în cadrul Planurilor de Parteneriat Național și Regional, mecanismul avut în vedere pentru organizarea și simplificarea accesului la fondurile europene. Aceste planuri ar urma să reunească mai multe categorii de cheltuieli, inclusiv cele pentru agricultură și coeziune.

În paralel, grupul pledează pentru majorarea contribuțiilor statelor membre și pentru amânarea rambursării unor datorii europene asociate instrumentului NextGenerationEU, astfel încât presiunea asupra bugetului comun să fie gestionată fără sacrificarea investițiilor esențiale.

Miza pentru București este de o importanță colosală, în condițiile în care România este, în mod istoric, un beneficiar net al bugetului UE, iar fondurile europene au un rol major în finanțarea infrastructurii, modernizarea comunităților locale, dezvoltarea mediului rural și reducerea diferențelor dintre regiunile țării.

Mai mult, România este campioana europeană a deficitului bugetar, iar una dintre puținele soluții de a-l finanța și a-l aduce în limite rezonabile pe termen lung (în jurul țintei UE de 3%) îl reprezintă tocmai alocările europene.

Statele frugale cer stoparea risipei

La polul opus se află statele care solicită o reducere substanțială a bugetului european. Germania, Olanda, Suedia, Danemarca, Finlanda și Austria formează nucleul grupului cunoscut drept ”statele frugale”, preocupate de limitarea contribuțiilor naționale și de utilizarea mai strictă a banilor publici.

Germania este unul dintre principalii susținători ai acestei abordări. Berlinul consideră că propunerea inițială a Comisiei este prea costisitoare și că nici reducerea prezentată de președinția irlandeză nu oferă suficiente economii.

Într-un context intern marcat de dificultăți economice și presiuni asupra finanțelor publice, guvernul german insistă asupra unui buget pe care statele contributoare să îl poată susține.

În această logică, Uniunea ar trebui să-și concentreze resursele asupra priorităților emergente, precum apărarea, securitatea și competitivitatea industrială, și să îmbunătățească eficiența cheltuielilor existente.

De parte sa, Olanda susține o reformă similară. Guvernul de la Haga consideră că actualul model bugetar acordă prea multă importanță subvențiilor și transferurilor prestabilite, lăsând prea puțin spațiu pentru investiții comune în securitate, inovare și competitivitate.

Diferența fundamentală față de poziția ”Prietenilor Coeziunii” privește însă sursa economiilor: în timp ce România și Italia vor să protejeze fondurile pentru agricultură și dezvoltare regională, statele frugale sunt nemulțumite de dimensiunea totală a bugetului și contestă nivelul contribuțiilor pe care ar trebui să le suporte.

Disputa reflectă, în esență, cele două mari perspective asupra viitorului Uniunii Europene. Pe de o parte, este cea care pune accentul pe solidaritate și reducerea decalajelor, iar de cealaltă parte statele frugale care cer constant concentrarea resurselor asupra unor priorități considerate strategice și limitarea cheltuielilor comune.

Un caz special: Italia

Deși este un contributor net la bugetul UE, Italia beneficiază în mod semnificativ de finanțările destinate politicii de coeziune și politicii agricole comune, iar asta se datorează unor specificități ale geografiei, istoriei recente și politicii tumultuoase a Italiei în ultimele zeci bune de ani.

Roma se opune reducerii acestor alocări și consideră că fondurile pentru dezvoltarea regională și agricultură trebuie protejate chiar și în eventualitatea unei diminuări a bugetului general.

În perioada 2021–2027, Italia a beneficiat de aproximativ 42,2 miliarde de euro din finanțarea politicii de coeziune, iar o eventuală reducere a resurselor disponibile pentru următorul exercițiu financiar ar putea avea consecințe economice și politice importante.

Poziția guvernului Giorgiei Meloni este influențată și de constrângerile bugetare interne, precum deficitul public și obligațiile legate de instrumentele europene de redresare post-pandemie, așa că menținerea finanțărilor europene devine o prioritate atât economică, cât și politică pentru partidele aflate la putere.

Alianța neașteptată cu România îi permite Italiei să coaguleze o coaliție mai largă de state din sudul și estul Europei, care au interese comune în protejarea politicilor tradiționale ale UE.

Franța și Spania, între două luntri

Pozițiile Franței și Spaniei ilustrează faptul că disputa nu este împărțită perfect între două tabere geografice sau economice.

Parisul susține introducerea unor noi resurse proprii ale UE, adică surse de venit care să alimenteze direct bugetul european, iar printre variantele discutate se numără veniturile asociate pieței carbonului și alte contribuții sau taxe europene – idei care nu se află defel pe lista de soluții preferate de majoritatea celorlalte state.

Ideea francezilor este de a găsi surse suplimentare de finanțare, astfel încât Uniunea să poată răspunde noilor priorități fără să fie obligată să majoreze excesiv contribuțiile naționale sau să reducă cheltuielile existente.

Propunerile de noi taxe sunt însă controversate. Cele mai multe guverne se tem că acestea ar putea afecta competitivitatea companiilor europene, în vreme ce altele nu doresc ca veniturile care ar putea ajunge în bugetele naționale să fie transferate către bugetul comun al UE.

Spania, la rândul său, insistă că investițiile în competitivitate nu trebuie realizate prin sacrificarea agriculturii și a politicii de coeziune, motiv pentru care s-a alăturat ”Prietenilor Coeziunii”. Madridul, împreună cu Bucureștiul, a propus inclusiv o restructurare a rambursării dobânzilor aferente datoriei NextGenerationEU, cu scopul de a elibera resurse pentru bugetul european.

Cele două state arată că există spațiu pentru compromisuri, dar că acordul depinde și de găsirea unei formule acceptabile de finanțare, nu doar de stabilirea unor plafoane de cheltuieli.

Fierbințeală pe Frontul de Est

Pozițiile Poloniei și Finlandei evidențiază încă o dimensiune a disputei: dificultatea de a concilia nevoile de securitate cu obiectivele economice și cu distribuirea echitabilă a costurilor.

Polonia, beneficiar net al bugetului european, se opune anumitor propuneri de introducere a unor noi resurse proprii, în special celor care ar direcționa către bugetul UE o parte din veniturile generate de sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii. Varșovia avertizează că o asemenea măsură ar putea afecta industria poloneză, într-o perioadă în care tranziția energetică necesită investiții importante.

În același timp, Polonia dorește protejarea investițiilor în competitivitate și apărare, ceea ce complică stabilirea priorităților bugetare.

Finlanda, în schimb, este contributor net și susține reducerea și modernizarea bugetului, dar nu acceptă ca economiile să afecteze disproporționat apărarea, cercetarea și tehnologiile noi. Poziția sa este influențată de frontiera de aproximativ 1.340 de kilometri cu Rusia și de importanța securității pentru flancul estic al UE.

Aceste exemple arată că nici statele frugale, nici beneficiarii net nu formează blocuri perfect omogene, așa că chiar și țările care cer economii bugetare pot solicita protejarea anumitor domenii, iar statele care apără fondurile de coeziune pot susține, simultan, creșterea cheltuielilor pentru apărare și securitate.

Desigur, Polonia și Finlanda – alături de statele Baltice – se remarcă printre statele membre ca fiind cele mai conștiente de pericolul rusesc care planează tot mai puternic asupra securității Europei, în principal în zonele aflate în proximitatea frontierelor estice.