Armenia sfidează Moscova: premierul Pașinian anunță că țara depune candidatura la aderarea la UE
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează agenția France-Presse, citată de Agerpres.
Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei în fața Azerbaidjanului în 2020 și apoi recucerirea enclavei disputate Karabah de către Baku în 2023.
Acuzând Rusia aliată că nu a protejat-o suficient, Armenia, fostă republică sovietică, s-a reorientat spre Occident.
”Am început un proces care vizează să creeze o alternativă pentru ca poporul nostru să aibă posibilitatea de a alege. Acest proces ne va duce în final, în 2027 sau 2028, la depunerea oficială a unei candidaturi pentru a începe demersurile de aderare la UE ca membru cu normă întreagă”,
a declarat Pașinian în cadrul unei conferințe de presă.
El a precizat totuși că Armenia nu are intenția imediată de a se retrage din Uniunea economică eurasiatică (UEE), un bloc comercial care reunește mai mulți aliați ai Rusiei.
Moscova a repetat în mai multe rânduri că aderarea la UE, rămânând în același timp în UEE, nu va fi posibilă, și a pledat ca Armenia să organizeze un referendum privind voința guvernului de a se orienta spre Occident.
Nikol Pașinian a mai afirmat că țara sa este ”dezinteresată” de Organizația Tratatului pentru Securitate Colectivă (OTSC), o alianță militară condusă de Rusia, în cadrul căreia și-a înghețat participarea.
Moscova a impus în acest an restricții comerciale exporturilor agricole armene și a amenințat să revină asupra reducerilor la prețul energiei ruse acordate Erevanului.
Rusia este principalul partener comercial al Armeniei și o piață-cheie pentru exporturile sale. Numeroși armeni trăiesc și muncesc în Rusia și Erevanul este dependent de Moscova pentru furnizarea de armament și de energie.












