Franța revizuiește în creștere prognoza privind producția de vin, deși recolta este cea mai slabă
Franţa, al doilea mare producător mondial de vin după Italia, şi-a revizuit în creştere estimările privind producţia din 2026, după rezultate peste aşteptări în mai multe regiuni viticole importante. Cu toate acestea, recolta rămâne printre cele mai slabe înregistrate vreodată, transmite Reuters.
Ministerul francez al Agriculturii estimează acum o producţie de 36,7 milioane de hectolitri, faţă de 34,9 milioane de hectolitri prognozate în octombrie. Volumul ar urma să depăşească recolta din 2025, cea mai slabă din acest secol, dar să rămână cu 10% sub media perioadei 2021–2025.
Revizuirea pozitivă se datorează în principal producţiilor mai mari decât se anticipase în Languedoc-Roussillon şi Charentes, regiuni care asigură împreună aproximativ jumătate din producţia naţională. Estimările au fost îmbunătăţite şi pentru Champagne şi sud-estul Franţei.
Potrivit serviciului de statistică Agreste, producţia viticolă a fost afectată de reducerea suprafeţelor cultivate, în cadrul unui program de eliminare a viilor, dar şi de temperaturile ridicate şi seceta din timpul verii, care au diminuat randamentele, în special în regiunile nordice.
În Champagne, producţia este estimată în scădere cu 38% faţă de 2025, din cauza îngheţului, grindinei, secetei şi valurilor de căldură. Regiunea Burgundy-Beaujolais ar urma să înregistreze un declin de 22%, iar Valea Loarei o reducere de 7%.
În schimb, producţia din Languedoc-Roussillon ar putea creşte cu 25% faţă de recolta foarte slabă de anul trecut, după ce ploile de la sfârşitul verii au limitat efectele secetei. În octombrie, autorităţile anticipau pentru această regiune un avans de numai 2%.
În Bordeaux, producţia este estimată în creştere cu 10% faţă de 2025, dar cu 11% sub media ultimilor cinci ani, inclusiv din cauza reducerii suprafeţelor viticole.
Un hectolitru reprezintă 100 de litri, echivalentul a aproximativ 133 de sticle standard de vin.









