Închide

Big Pharma | Producător francez de medicamente, obligat în Justiție la plata de despăgubiri

Avatar
tourette syndrome, epilepsy, adhd

Fotografie de geralt pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Un tribunal francez a ordonat Sanofi să plătească despăgubiri de peste 400.000 de euro unei familii al cărei copil suferă de o formă de autism cauzată de medicamentul său pentru epilepsie Valproate, afirmând că producătorul francez de medicamente nu a informat despre efectele secundare cunoscute ale tratamentului, transmite Reuters.

Această legătură, alături de o malformaţie fizică, a fost, de asemenea, recunoscută în ianuarie, într-o hotărâre de referinţă luată în cadrul unei acţiuni colective, care ar putea duce la plata unor despăgubiri de sute de milioane de euro, deşi Sanofi a declarat că va depune recurs.

Cea mai recentă hotărâre a tribunalului, luată săptămâna trecută şi văzută de Reuters sâmbătă, precizează că Sanofi trebuie să fi ştiut riscul ca medicamentul, dacă este luat de femeile însărcinate, să provoace malformaţii şi ”tulburări neuro-comportamentale” la copii, ceea ce ar fi trebuit menţionat în prospectul ataşat.

Sanofi a declarat într-un comunicat că va contesta decizia, adăugând că raportul general risc-beneficiu al medicamentului este pozitiv.

Instanţa din Nanterre a ordonat joi companiei să despăgubească părinţii fetei pentru diferitele prejudicii fizice şi psihologice suferite şi costurile rezultate, cum ar fi îngrijirea specială şi nevoile de şcolarizare.

Verdictul este primul din Franţa care stabileşte o legătură între Valproate, vândut în Franţa sub numele Depakine, şi tulburări denumite în mod obişnuit autism, într-un caz individual, a declarat Marine Martin, care conduce asociaţia de victime APESAC.

”Sper ca Sanofi să-şi schimbe poziţia şi să înceapă să despăgubească victimele acum, când tot mai multe hotărâri judecătoreşti sunt pronunţate”, a declarat sâmbătă Martin, ea însăşi mama unui copil care suferă de reacţii adverse la Depakine.

Autorităţile sanitare franceze au estimat că medicamentul este responsabil pentru maloformaţii la 2.150 până la 4.100 de copii şi de defecte de dezvoltare neurologică la până la 30.400.

Sanofi a fost pusă sub investigaţie oficială în 2020, sub acuzaţia de ucidere din culpă, dar a respins acele acuzaţii la momentul respectiv şi a spus că va contesta fundamentele anchetei.

scroll to top