
NEPI a demarat arbitrajul cu AFI Europe pentru vânzarea spaţiilor de birouri din România
ImobiliareFondul de investiţii sud-african NEPI Rockcastle a anunţat luni că a demarat procedurile de arbitraj cu AFI Europe privind vânzarea portofoliului său de spaţii de birouri din România, informează un comunicat de presă, citat de AGERPRES.Arbitrajul…

INS: Investiții nete de 9,8 miliarde lei în construcții noi, în primul trimestru
ImobiliareInstitutul Naţional de Statistică a anunțat că investiţiile nete concretizate în lucrări de construcţii noi au însumat 9,847 miliarde lei (53,4% din total investiţii), în primul trimestru al acestui an, fiind în creştere cu 20,3%,…

Proprietarii de birouri se așteaptă la stabilitate. Fie sunt optimiști, fie doar își fac curaj
ImobiliareMajoritatea proprietarilor de spaţii de birou previzionează o piaţă stabilă, cu chirii în stagnare, în timp ce o treime dintre aceştia se aşteaptă să fie nevoie să scadă chiriile până la sfârşitul anului sau cel târziu în…

În luna mai, au fost vândute, la nivelul întregii țări, mai puține imobile decât în aprilie
ImobiliareNumărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna mai a acestui an este cu 12.367 mai mic față de perioada similară a anului trecut. În luna mai 2020,…

SUA se confruntă cu cea mai mare scădere a vânzărilor de locuințe din ultimii zece ani
America, ImobiliareVânzările de locuinţe din SUA au scăzut în luna mai la cel mai redus nivel din ultimii nouă ani şi jumătate, întărind aşteptările pentru o contracţie puternică a activităţilor pe piaţa imobilială în trimestrul al doilea, în…

Tranzacțiile imobiliare din Israel, în cădere liberă
Imobiliare, LumeaÎn aprilie 2020, s-au înregistrat doar 2.100 de vânzări de locuințe, o scădere de 80% față de aceeași lună a anului trecut, relatează economistul șef al Ministerului Finanțelor din Israel.Prin comparație, într-o lună aglomerată…

ANCPI reia programul de lucru cu publicul, începând din 15 iunie
ImobiliareAgenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) şi instituțiile din subordine vor relua activitatea directă de lucru cu publicul, începând de luni, 15 iunie a.c., cu respectarea tuturor condiţiilor necesare pentru…

Pandemia nu va aduce sfârșitul clădirilor de birouri
ImobiliarePandemia generată de infecțiile cu noul coronavirus nu va aduce sfârșitul clădirilor de birouri, a declarat directorul executiv al Brookfield Asset Management, Bruce Flatt, într-un interviu pentru Reuters.Angajații au trecut, la nivel…

Piața rezidențială scade și nu prea. Cifrele pieței imobiliare din București
ImobiliareȘocul lunii mai a fost prăbușirea neașteptată a prețurilor apartamentelor cu patru camere plus, care au pierdut 11,98% luna trecută și au ajuns la o valoare medie de 126.795 euro. Deși tranzacțiile cu proprietăți au pierdut 40% în…

Programul “O familie, o casă” va înlocui “Prima Casă”
ImobiliareProgramul „Prima Casă“ este în curs de a fi înlocuit de programul „O familie, o casă“.Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în plină criză proiectul ce prevede ca programul „Prima Casă“ să devină un program social…

Camera de Comerț și Industrie a României vine cu precizări privind terenul Romexpo
Comerț, Imobiliare, IndustrieCamera de Comerț și Industrie a României (CCIR) face următoarele precizări urmare a ședinței Comisiei Economice din Senat, referitoare la propunerea legislativă de trecere a terenului pe care este edificat Romexpo, în proprietatea CCIR,…

Teama de al doilea val schimbă planurile imobiliare. Casele din periferii, la mare căutare
Economie, ImobiliareÎncepând cu 15 martie - perioadă în care izolarea la domiciliu a devenit normă, interesul utilizatorilor platformei imobiliare Titirez.ro s-a direcționat brusc spre categoria "Vânzări Case - Vile". La nivel de conținut, ponderea anunțurilor…

Efectele pandemiei: Micile afaceri din marile orașe încep să se închidă
Comerț, ImobiliarePandemia de coronavirus afectează afacerile antreprenorilor din mai multe domenii. Efectele crizei economice generate de criza COVID-19 încep să se vadă. Rând pe rând, micile afaceri din marile orașe se închid din cauza lipsei banilor…

Proprietarii de imobile prevăd scăderi de prețuri la vânzare și închiriere de maxim 20%
ImobiliareImobiliare.ro a efectuat la începutul lunii mai un studiu în rândul proprietarilor de locuințe. Dintre cei care au răspuns chestionarului, 75% au o proprietate de vânzare, iar 25% de închiriat. Majoritatea respondenților sunt dispuși…

Vânzările imobiliare se prăbușesc în aprilie. Scăderi drastice în sectorul rezidențial
ImobiliareÎntregul sector rezidențial din piața imobiliară s-a prăbuşit în luna aprilie, după ce vânzările s-au redus la aproape jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut, arată Agenția Națională de Cadastru și Publicitate…

CBRE: Reluarea activității depinde de regândirea rutinelor zilnice și de proceduri clare
ImobiliareReluarea activităţii în spaţiile de birouri necesită regândirea experienţei zilnice şi stabilirea unor proceduri clare privind desfăşurarea activităţii, companiile gestionând în acelaşi timp riscurile privind sănătatea şi siguranţa…

Eurostat reconfirmă: România – țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din UE
Economie, Europa, ImobiliareCca. 96% dintre români erau în 2018 proprietarii imobilelor în care locuiau, acesta fiind cel mai ridicat procentaj de proprietari de locuinţe din rândul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate miercuri de…

Altex: investiții de 25 de milioane de euro în magazine, logistică și tehnologie
Comerț, Economie, Imobiliare, IT&C, TehnologieAltex România își continuă planul de investiții aprobat pentru acest an, chiar și în contextul recesiunii economice generate de criza sanitară COVID-19. Până la finalul anului 2020, retailerul va inaugura cel puțin trei noi magazine…

Planuri de emigrare? O casă unifamilială în Austria costă în medie 252 000 euro
Europa, ImobiliarePrețurile caselor unifamiliale din Austria au crescut deja mult mai moderat în 2019 decât în anul precedent. Față de anul precedent, acestea au devenit cu 4,2 la sută mai scumpe, potrivit asociației de brokeri Remax, care a contorizat…

CBRE anticipează o creștere a cererii de spații logistice, grație creșterii comerțului online
Comerț, Economie, Imobiliare, TehnologieRetailerii online care activează în sectoarele Electro-IT și Home&Deco ocupă aproximativ 370.000 mp de spații de depozitare iar această suprafață ar putea crește cu cel puțin 50% în următorii doi ani, pe fondul dezvoltării comerțului…
