
O nișă mult așteptată pe ambele maluri ale Atlanticului ia avânt: zborurile transatlantice low-cost
America, Europa, Transport, TurismLa doar nouă zile după ce Marea Britanie a decis să relaxeze condițiile de intrare pe teritoriul său pentru turiștii vaccinați veniți din Statele Unite, scutindu-i de carantină, compania americană JetBlue Airways lansează primul zbor…

În ultimul an, românii au efectuat plăţi de peste 13 miliarde de lei prin reţeaua PayPoint
ServiciiRomânii au făcut în ultimul an aproximativ 123 de milioane de plăţi prin intermediul reţelei PayPoint, valoarea acestora se ridică la peste 13 miliarde de lei, potrivit unui comunicat al companiei.Astfel, în cei 14 ani de la intrarea…

Electrica va opera capacităţi de generare a energiei electrice din surse regenerabile
EnergieAdunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) Electrica SA a aprobat participarea companiei, împreună cu Societatea Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv SA (FISE), la constituirea unei noi persoane juridice…

Primele exproprieri pe A7, “coloana vertebrală ce străbate Moldova de la nord la sud”
TransportGuvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, primele exproprieri pentru A7, Autostrada Unirii. ”Veste bună pentru unul dintre cele mai importante proiecte ale României, coloana vertebrală care străbate Moldova de la nord la sud”, a…

Singapore a devenit cel mai fierbinte loc de pe harta imobiliară a lumii în primul semestru
America, Asia, ImobiliareVânzările de pe piața imobiliară din Singapore au înregistrat o valoare de aproape 24 de miliarde de dolari în prima jumătate a anului 2021, prețurile locuințelor crescând într-un ritm record de 4,1%, potrivit unei analize a publicației…

Locurile triste ale globului | Corupție și sabotaj când se ia lumina la 50°C afară
Energie, LumeaÎn Bagdad, capitala Irakului, oraș greu încercat de războaie și suferință, energia electrică dispare la fiecare două ore. Luminile se sting, apoi frigiderele și congelatoarele, internetul și aerul condiționat, când temperatura din…

Cum și-au modificat românii obiceiurile de utilizare a cosmeticelor în timpul pandemiei?
Comerț, EvenimentÎn contextul pandemiei, utilizarea produselor cosmetice și de îngrijire personală a suferit modificări pentru jumătate dintre românii din mediul urban. 28% dintre respondenți au ales să folosească mai puține produse cosmetice…

Ping-pong cu plajele extinse ale Mamaiei. Nemulțumiți, românii arată cu degetul spre olandezi
TurismLitoralul românesc al Mării Negre s-a confruntat dintotdeauna cu problema spaţiului destul de îngust al plajelor sale, deşi calitatea nisipului fin, auriu e recunoscută. În ultimii ani, autorităţile centrale şi locale au gândit un…

ANALIZĂ Wiener Zeitung: Frauda investițiilor eco sau când companiile “verzi” sunt doar spoite
Internațional, Investiții, MediuEste o tendință care devine din ce în ce mai puternică. De ani de zile, din ce în ce mai mulți bani curg în investiții durabile în întreaga lume. Peste tot se vorbește doar despre investiții verzi, sustenabilitate și durabilitate.…

Tronsonul A3 care conectează aeroportul e aproape gata. Deschiderea circulației, anul acesta!
TransportMinistrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă, miercuri, că se lucrează bine pe autostrada care va face conexiunea dintre Târgu Mureş şi aeroportul acestui oraş, stadiul lucrărilor fiind la peste 70%.
”Avans bun pe şantierul…

#InvestimÎnRomânia: Alexandrion, 600 de milioane de euro în 8 distilerii, dintre care 2 la noi
Eveniment, Food&Drink, Industrie, InvestițiiAlexandrion Group va investi 600 de milioane de euro ȋn construcţia a opt distilerii pe mai multe continente, va deschide companii de distribuţie şi magazine pe toate pieţele externe ȋn care există oportunităţi de dezvoltare şi va…

Românii, tot mai nemulţumiţi de transportul feroviar local (sondaj)
TransportRomânii preferă tot mai puţin trenul, deşi transportul feroviar este indicat de către 52% dintre aceştia ca fiind cel mai ecologic comparativ cu alte moduri de transport, relevă un sondaj de opinie realizat în cadrul proiectului "România…

UK: Criza de cipuri a dus la o creștere accelerată a tranzacțiilor cu mașini second-hand
Europa, TransportTranzacțiile cu mașini second-hand din Marea Britanie au crescut în trimestrul 2 din 2021 cu 108,6% față de perioada echivalentă din 2020, la peste 2,1 milioane de unități, clienții fiind “împinși” către piața SH de criza globală…

Asaltul disperării | Sute de mii de români iau cu asalt stațiunile pentru o lună de libertate
Transport, Turism
Sute de mii de români se înghesuie la mare și la munte, ignorând restricțiile sanitare. Autoritățile locale și DSP-urile sunt acuzate că nu mai efectuează controale. Problema a fost semnalată și de Valeriu Gheorghiță, conform…

Una caldă, una rece, de la ministrul Energiei: Nu se vor dubla facturile. Dar vor crește
EnergieMinistrul Energiei a anunțat la Antena 3 că scumpirile la energie electrică şi gaze pe pieţele internaţionale se vor regăsi "parţial" în facturile consumatorilor români, dar exclude posibilitatea dublării facturilor.Virgil Popescu…

Care sunt retailerii cu cele mai ieftine haine pentru bebeluși și copii mici?
ComerțHainele de bebeluși sunt printre cele mai căutate articole vestimentare și reprezintă, de cele mai multe ori, o provocare pentru părinți. Cumpărăturile pentru un nou-născut pot fi, adesea, copleșitoare, având în vedere diversitatea…

Impuls pentru vaccinare | Gata cu testările gratuite anti-Covid într-o țară mare europeană
Europa, SănătateGuvernul german nu va mai oferi testări gratuite pentru COVID-19 începând cu 11 octombrie în încercarea de a încuraja mai mulţi oameni să se vaccineze pe fondul îngrijorărilor cu privire la o creştere a numărului de cazuri de coronavirus,…

Ministrul Mediului: În 10-15 ani, nu vor mai fi pe piaţă maşini cu motor pe benzină sau diesel
Mediu, TransportMinistrul Mediului Tánczos Barna a anunțat marți că destinația României ca cimitir de mașini al Europei va fi descurajată prin creșterea impozitelor pe mașinile vechi, ținta fiind ca, în 10-15 ani, să nu mai existe pe piață mașini…

Florin Cîțu nu are habar cât costă o franzelă. Cum își motivează premierul ignoranța?
Comerț, Food&DrinkPremierul Florin Cîţu a precizat că nu poate spune cât costă o franzelă, deoarece nu mănâncă pâine. Întrebat cum se vor descurca cu majorările de preţuri cei peste un milion de români care au salariul minim pe economie, prim-ministrul…

Raport ONU: Oamenii sunt ‘indiscutabil’ responsabili pentru dereglările climatice
Eveniment, MediuE alertă roşie pentru umanitate: încălzirea globală se accelerează. Semnalul de alarmă este tras din nou de Organizaţia Naţiunilor Unite, într-un raport dat publicităţii. Efectele vor fi tot mai grave, fenomenele extreme tot mai…
