
Record pentru transportul feroviar în UE. Românii merg cu trenul de 11 ori mai rar decât ungurii
Europa, ORIGINAL, Publice, TransportTransportul feroviar de călători din Uniunea Europeană a însumat 457 de miliarde de pasager-kilometri în 2025, în creștere cu 2,6% față de anul precedent, când indicatorul se situa la 445 de miliarde de pasager-kilometri, potrivit…

Autostrada Bucureștiului A0 Nord, la un pas de deschidere. Care este stadiul lucrărilor
Construcții, TransportLucrările de finalizare a Lotului 3 Afumaţi - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureştiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecţie, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
„Pe şantierul…

Mașina Anului în Europa 2027: În premieră, toate modelele aflate pe lista finala sunt electrice
Europa, TransportOrganizatorii concursului Mașina Anului în Europa au publicat lista oficială cu modelele finaliste pentru anul 2027. În premieră, toate modelele pe această listă sunt electrice. scrie Automarket.Câștigătorul concursului Mașina…

Ai avut un zbor întârziat? Topul celor mai bune companii pentru solicitarea unei despăgubiri
Europa, ORIGINAL, TransportTAP Air Portugal, LOT Polish Airlines și Wizz Air au fost clasate drept cele mai oneste companii aeriene din Europa, conform datelor AirAdvisor, potrivit Euronews.Toată lumea urăște întârzierile zborurilor, dar dezamăgirea este cu…

Limitarea vitezei la 80 km/h pe autostrăzi pentru a economisi combustibil. Rezerve deja deblocate
Energie, Europa, ORIGINAL, TransportElveţia pregăteşte o măsură rară în Europa: reducerea temporară a vitezei maxime pe autostrăzi, de la 120 km/h la 80 km/h, pentru a limita consumul de combustibil. Potrivit Oficiului Federal pentru Aprovizionarea Economică a Ţării…

Italia va introduce numere de înmatriculare personalizate pentru autoturisme. Cât vor costa?
Europa, TransportItalia va introduce numere de înmatriculare personalizate pentru autoturisme, Guvernul Meloni urmărind, prin această măsură, să crească veniturile la bugetul de stat.Guvernul Italiei va permite automobiliştilor să îşi personalizeze…

Nou regulament draconic în București pentru utilizatorii de trotinete și biciclete electrice
Legislație, Mediu, ORIGINAL, TransportConsiliul General al Capitalei a adoptat marți, 27 octombrie, regulamentul pentru închirierea trotinetelor electrice în regim self-service. Utilizatorii trebuie să aibă cel puțin 18 ani, cu excepția celor…

17 km din A10, închiși pe termen nedeterminat. ”Unde avem autostrăzi, nu prea știm ce să facem cu ele!”
Construcții, Publice, TransportÎncepând de miercuri, 28 octombrie 2026, s-a instituit măsura închiderii circulației rutiere pe Autostrada A10, Calea 1 (sensul Sebeș–Turda), pe sectorul cuprins între km 52+800 (Nodul Rutier Unirea) și km 70+000 (Nodul Rutier Turda),…

Rabla Auto revine în noiembrie. Ce ecotichete mai pot obține românii
Mediu, TransportMinisterul Mediului anunţă că Programul Rabla Auto 2026 se redeschide cu o nouă sesiune, în luna noiembrie, valoarea fondurilor disponibile fiind de 35,4 milioane de lei (aproximativ 3.200 de ecotichete). Cea mai mare sumă (25,6 milioane…

Toyota a dezvăluit oficial o nouă generație pentru motorul său hibrid: consum redus cu peste 15%
TransportToyota a dezvăluit oficial o nouă generație pentru motorul său hibrid. Noua unitate de putere este mai compactă și mai ușoară, lucru care promite un consum de combustibil redus cu peste 15% față de actuala generație, potrivit Automarket.Constructorul…

Rusia, paradisul șuților: mașinile furate în ”țări neprietenoase” vor putea fi înmatriculate legal
Legislație, Lumea, ORIGINAL, Publice, TransportComitetul pentru Transporturi al Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului Federației Ruse, a recomandat adoptarea în primă lectură a unui proiect de lege elaborat de Ministerul rus de Interne, care ar permite înmatricularea în…

Leapmotor e primul producător auto chinez care fabrică și vehicule electrice și baterii în Europa
Europa, TransportLeapmotor a devenit primul producător auto chinez care fabrică atât vehicule electrice, cât și baterii în Europa, după ce a început producția într-o uzină Stellantis din Spania, scrie Automarket.Producătorul chinez a început…

Din ce motiv este China atât de disperată să exporte autoturisme în străinătate?
Asia, Comerț, Lumea, ORIGINAL, TransportPentru a înțelege de ce China este dispusă să facă orice pentru a exporta mașini în străinătate, vizitați un salon auto din Beijing, scrie CNBC.Toamna a fost întotdeauna perioada de vârf pentru achiziționarea de autovehicule…

Un nou tronson de autostradă se deschide luna viitoare. De ce întârzie restul proiectului?
Construcții, TransportMinistrul Transporturilor, Ştefan Ovidiu Popa, a declarat marţi că lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi dat în circulaţie luna viitoare, aflându-se la un stadiu de execuţie de 99,22% iar pe celelalte două loturi se lucrează…

GM vrea să introducă versiuni hibride ale unora dintre cele mai populare SUV-uri ale sale
America, Industrie, TransportGeneral Motors (GM) intenţionează să introducă versiuni hibride ale unora dintre cele mai populare SUV-uri ale sale, marcând o schimbare importantă de strategie după ani de investiţii masive în automobile electrice, în condiţiile…

Două modele Dacia, cele mai bine vândute mașini din grupul Renault între iulie și septembrie 2026
TransportGrupul Renault a înregistrat, în perioada iulie – septembrie 2026, cele mai bune vânzări cu două dintre modelele Dacia.Dacia Sandero și Dacia Duster au fost cele mai bine vândute mașini din grupul Renault în perioada iulie –…

Trei din patru piloți au ațipit la manșă. Ce se întâmplă în cabinele avioanelor europene
Europa, Piața muncii, TransportTrei din patru piloți ai companiilor aeriene europene au ațipit cel puțin o dată în cabina de pilotaj, în timpul zborului, în ultimele patru săptămâni, iar aproape un sfert recunosc că, de regulă, continuă să piloteze chiar și…

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj prezintă în premieră noile sisteme ABC și ILS CAT III
TransportAeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, regie autonomă aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a organizat astăzi o conferință de presă dedicată prezentării a două proiecte importante de modernizare a infrastructurii…

Ar putea să fie reduse exporturile de ulei de măsline spaniol către Statele Unite?
America, Comerț, Europa, Eveniment, Food&Drink, ORIGINAL, TransportUleiul de măsline spaniol ar putea dispărea din importurile SUA. Comisia Maritimă Federală a SUA ia în considerare impunerea unui embargou asupra anumitor produse spaniole, ca măsură de represalii pentru refuzul Spaniei de a permite navelor…

Angajații grupului Volkswagen amenință cu declanșarea unor greve începând din ianuarie
Piața muncii, TransportAngajații grupului Volkswagen amenință cu declanșarea unor greve începând din ianuarie, dacă producătorul auto nu revine asupra deciziei recente de anulare a acordurilor salariale până la sfârșitul săptămânii viitoare, scrie Automarket.Disputa…
