
Băncile centrale din Europa Centrală și-au regândit abordarea privind politicile monetare
Banking, EuropaGuvernatorii băncilor centrale din Europa Centrală şi-au regândit apelurile la o politică monetară agresivă în ultimele două săptămâni, într-o încercare de a-i convinge pe investitori că vor începe curând reducerea dobânzilor,…

România a avut în 2022 o creștere economică peste estimări
Banking, PubliceCreșterea economică a României a fost anul trecut mai bună decât se anticipa, iar cursul de schimb valutar al leului este oarecum stabil.
Creșterea economică a României a fost anul trecut mai bună decât se anticipa, iar cursul de…

Cristian Popa, BNR: Inflaţia va continua să scadă într-un ritm tot mai accelerat
Banking, PubliceInflaţia va continua să scadă într-un ritm tot mai accelerat şi va coborî cel mai probabil sub 10% în trimestrul trei, a declarat, joi, Cristian Popa, membru în CA al BNR.El a punctat din nou la o conferinţă de specialitate despre…

Băncile germane lovite de valul de plângeri din partea clienţilor în 2022
Banking, EuropaPlângerile consumatorilor din Germania cu privire la bănci şi alte firme financiare au crescut cu o cincime anul trecut, arată datele oficiale, în timp ce autorităţile de reglementare îşi sporesc supravegherea pentru a consolida încrederea…

Georgieva, FMI: Creșterea economică globală va intra în cea mai slabă perioadă din ultimii 30 de ani
BankingEconomia globală se îndreaptă către cea mai slabă perioadă de creștere din 1990 și până acum, pe fondul majorării dobânzilor la creditare și a efectelor invaziei Rusiei în Ucraina, a avertizat directorul general al FMI, Kristalina…

Băncile din cea mai mare economie a Europei, afectate de un val de plângeri din partea consumatorilor
Banking, EuropaConform datelor oficiale, plângerile consumatorilor cu privire la bănci și alte firme financiare din Germania au crescut cu o cincime anul trecut, în timp ce autoritățile de reglementare își încordează mușchii pentru a consolida încrederea…

Tarabagiii din piețe au acum platformă online. Aplicație cu cod QR pentru verificarea atestatelor
Agricultură, Banking, Comerț, InovațieAsociaţia Administratorilor de Pieţe din România (AAPR) a lansat, la 10 ani de la înfiinţarea organizaţiei, o platformă online, unde vor fi publicate, periodic, toate informaţiile necesare pentru închirierea/rezervarea spaţiului de…

În urma analizei efectuate, BERD consideră că ASF s-a grăbit să ridice licența Euroins
Asigurări, BankingBERD afirmă că o analiză realizată de un expert de top la nivel mondial nu a identificat un temei pentru suspendarea licenței companiei de asigurări Euroins România de către ASF.BERD afirmă că o analiză realizată de un expert…

VTB, doua cea mai importantă bancă rusească, anunţă pierderi în valoare de 7 mld. € în 2022
Banking, LumeaA doua cea mai importantă bancă rusească, VTB, anunţă miercuri pierderi în sumă de şapte miliarde de euro în 2022, din cauza sancţiunilor ”fără precedent” care i-au fost impuse ca represalii faţă de invazia Ucrainei de către…

FMI solicită reguli privind sectorul financiar nebancar pentru a-i proteja stabilitatea
Banking, PubliceSectorul nebancar reprezintă acum jumătate din activele întregului sistem financiar mondial şi ar trebui reglementat mai ferm pentru a-i proteja stabilitatea, au declarat marţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional, transmite Reuters.Publicarea…

Proaspăt plecat de la București, cancelarul Scholz are probleme fiscale acasă. Opoziția îl pune la zid
Banking, Europa, Legislație, PubliceCel mai mare grup de opoziție din Bundestag (CDU+CSU) va milita pentru înființarea unei comisii în prima sesiune de după Paște, a anunțat marți vicepreședintele grupului parlamentar, Mathias Middelberg. E vizat în acest scandal rolul…

AAPR doreşte extinderea proiectului ”Plata cu cardul la piaţă” și utilizarea codurilor QR
Banking, ComerțAsociaţia Administratorilor de Pieţe din România (AAPR) doreşte extinderea Proiectului ''Plata cu cardul la piaţă'', dar şi utilizarea codurilor QR cu ajutorul cărora cumpărătorii vor putea verifica atestatele producătorilor, potrivit…

Fără surprize: BNR ține dobânzile la același nivel. Incertitudini și riscuri mari, asociate conduitei politicii fiscale
Banking, PubliceConsiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), întrunit în ședința din 4 aprilie 2023, a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00% pe an, pentru a doua ședință la rând, în…

Trai pe datorie | Băncile au împrumutat statul numai luni cu peste jumătate de miliard de euro
Banking, Piețe, PubliceMinisterul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 600 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 114 de luni şi un randament mediu de 7,34% pe an, potrivit datelor…

La finalul lunii martie, rezervele valutare la BNR au crescut la 53,229 miliarde euro
BankingRezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au urcat la finalul martie la nivelul de 53,229 miliarde euro, faţă de 52,001 miliarde euro la 28 februarie 2023.
”La 31 martie 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României…

UBS ar putea reduce până la o treime din locurile de muncă după preluarea Credit Suisse
Banking, Piața munciiBanca creată de preluarea Credit Suisse de către UBS este gata să îşi reducă forţa de muncă cu 20%-30%, a informat duminică cotidianul elveţian Tages-Anzeiger, citând un manager senior al UBS, transmite Reuters.UBS a fost de acord…

Preluarea Credit Suisse de către UBS, anchetată de procurorii elvețieni
Banking, EuropaProcuratura Federală din Elveţia a decis să deschidă o investigaţie cu privire la preluarea, sprijinită de către statul elveţian, a băncii Credit Suisse de către rivala mai mare UBS Group, informează cotidianul Financial Times, potrivit…

BNR: IRCC a ajuns la 5,98% pe an, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni
BankingIndicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 5,98% pe an, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,71% pe an, conform datelor publicate vineri de Banca Naţională…

Autorităţile de reglementare din UE se distanţează de decizia elveţiană de a şterge obligaţiuni de 17 mld. $ ale Credit Suisse
America, Banking, EuropaAutorităţile de reglementare europene s-au distanţat de decizia elveţiană de a şterge obligaţiuni de 17 miliarde de dolari ale Credit Suisse, ca urmare a salvării băncii, spunând că mai întâi vor revizui în scădere investiţiile…

Fitch Ratings a îmbunătăţit perspectiva atribuită ratingurilor BCR şi BRD de la negativă la stabilă
BankingFitch Ratings a îmbunătăţit joi perspectiva atribuită ratingurilor pentru datoriile pe termen lung (IDR) de la negativă la stabilă pentru Banca Comercială Română S.A. (BCR) şi BRD-Groupe Societe Generale S.A. (BRD), şi a confirmat…
