
Plafonarea preţului gazelor naturale în stetele membre UE rămâne puţin probabilă
Energie, EuropaŞefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre UE se reunesc joi, pentru a doua oară în ultimele două săptămâni, în încercarea de a scădea preţurile la energie, însă punctele de vedere diferite fac puţin probabil ca blocul…

Marea Britanie | Milioane de oameni sar peste mese din cauza scumpirilor (sondaj)
Europa, PubliceMilioane de britanici sar peste mese din cauza creşterii costurilor în Marea Britanie, în special cele pentru alimente care au împins inflaţia la peste 10% luna trecută în ţara, indică un sondaj realizat de Which? publicat joi, notează…

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, avertizează că vor veni vremuri mai grele în economia SUA
America, ComerțFondatorul Amazon, Jeff Bezos, a exprimat cel mai recent avertisment, între liderii corporativi, despre starea economiei americane, avertizând că probabil vor veni vremuri mai grele, relatează CNBC.Într-un tweet postat marţi seara,…

BMW intenționează să investească 1,7 mld. de dolari în SUA pentru a produce vehicule electrice
America, Lumea, TransportBMW Group intenţionează să investească 1,7 miliarde de dolari în operaţiunile sale din SUA, pentru a construi vehicule electrice şi baterii, a anunţat compania miercuri, transmite CNBC.Investiţia va include 1 miliard de dolari pentru…

IEA: Emisiile totale de CO2 ale UE vor scădea în 2022, iar cele globale vor creşte cu mai puţin de 1%
Energie, Lumea, MediuEmisiile globale de dioxid de carbon rezultate de pe urma arderii de combustibili fosili ar urma să crească cu mai puţin de 1% în acest an, în condiţiile în care extinderea energiilor regenerabile şi a vehiculelor electrice contracarează…

Inflația din Marea Britanie a revenit la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani
EuropaCreșterea costurilor cu alimentele și energia a dus inflația din Marea Britanie la un nivel record al ultimilor 40 de ani în luna septembrie, dar ar putea fi aproape de un vârf, deoarece gospodăriile sărace își reduc cheltuielile pe…

Rapperul Kanye West vrea să cumpere o rețea de socializare
America, MediaRapperul american Kanye West și-a anunțat recent intenția de a cumpăra rețeaua de socializare Parler, deosebit de populară printre adepții americani ai teoriilor conspiraționiste și susținătorii lui Donald Trump, transmite…

SUA va scoate 15 milioane de barili de petrol din rezerva strategică. Cotațiile țițeiului continuă să scadă
America, EnergieAdministrația Biden este pe cale să pompeze încă 15 milioane de barili de combustibil din Rezerva Strategică de Petrol pentru stabilizarea prețurilor.Este o mișcare care vizează reducerea prețurilor la gaze cu trei săptămâni…

Piața mondială a smartphone-urilor are un an teribil. Declinul, anunțat să continue și în 2023
Gadget, LumeaPiaţa mondială de smartphone-uri a înregistrat, în perioada iulie-septembrie, cel mai slab trimestru al treilea de după 2014, în condiţiile în care problemele economice i-au făcut pe consumatori să amâne cheltuieile pentru produse…

Raport | UE a economisit 11 mld. € din importurile de gaze datorită energiei solare și eoliene
Energie, EuropaEnergiile regenerabile au permis Uniunii Europene să evite importul de gaze fosile în valoare de 99 de miliarde de euro de la începutul războiului din Ucraina, cu o creștere de 11 miliarde de euro față de anul trecut, datorită creșterii…

Compania franceză Lafarge pledează vinovată că a făcut plăți către ISIS și este amendată cu 778 de milioane de dolari
Construcții, LumeaLafarge şi-a recunoscut vinovăţia şi a fost de acord să plătească 777,8 milioane de dolari pentru a rezolva o acuzaţie penală federală din SUA, legată de plăţile companiei franceze către ISIS şi către un alt grup terorist, pentru…

Până în 2025, asociația mixtă între India-Rusia speră la exporturi de rachete supersonice de 5 miliarde de dolari
LumeaO companie mixtă între India-Rusia, care produce rachete de croazieră supersonice cu capacitate nucleară, speră să obţină comenzi în valoare de 5 miliarde de dolari până în 2025, a declarat marţi preşedintele acesteia, după ce…

Lukoil se gândeşte la o posibilă restructurare a diviziei de trading de petrol
Energie, EuropaGrupul Lukoil PJSC, cel mai mare grup petrolier privat din Rusia, se gândeşte la o posibilă restructurare a diviziei de trading de petrol precum şi la vânzarea unei rafinării din Italia, în încercarea de a limita impactul sancţiunilor…

Rusia va înlocui avioanele străine și aloca 23 de miliarde de dolari din fondul suveran
Lumea, TransportRusia intenţionează să aloce 1.400 de miliarde de ruble (22,7 miliarde de dolari) din fondul său suveran pentru a înlocui avioanele străine cu modele interne, deoarece sancţiunile occidentale îngreunează obţinerea de piese de schimb…

Franţa dorește ca Renault să păstreze avantajele industriale și tehnologice în alianța cu Nissan
Europa, TransportMinistrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a anunţat că va avea noi discuţii cu directorul general al Renault, Luca de Meo, privind alianţa producătorului auto francez cu grupul nipon Nissan, iar Franţa doreşte ca Renault să-şi…

COFACE: Posibilitatea unei recesiuni globale devine tot mai clară
LumeaDincolo de repercusiunile războiului din Ucraina, înăsprirea monetară globală şi constrângerile multiple asupra creşterii chineze relevă o perspectivă sumbră. Pe termen scurt, economia pare să se instaleze într-un regim de "stagflaţie",…

Proiect inedit în Helsinki | Finlandezii, soluție neașteptată pentru încălzirea locuințelor
Energie, EuropaHelsinki exploatează o sursă de energie neașteptată pentru a-și încălzi locuințele: apa rece extrasă din adâncurile Mării Baltice, potrivit Bloomberg.Capitala finlandeză se alătură goanei Europei de a găsi noi surse de energie…

Preţul gazului în Europa a ajuns cel mai scăzut nivel înregistrat de la mijlocul lunii iunie
Energie, EuropaPreţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au continuat să scadă marţi, în condiţiile în care cererea scăzută din cauza temperaturilor peste medie dar şi oferta abundentă graţie intrărilor constante de gaze lichefiate…

Rezoluția pentru aderarea României la Schengen, adoptată în Parlamentul European. Cum s-a votat?
Europa, Eveniment, PubliceParlamentul European a aprobat marți, 18 octombrie, o rezoluție privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. Runda decisivă urmează să aibă loc în decembrie.Parlamentul European a adoptat rezoluția privind aderarea…

Comisia UE va propune un potențial plafon „dinamic” al prețului gazului
Energie, EuropaComisia Europeană urmează să propună săptămâna aceasta un plafon de preţ ”dinamic”, de ultimă instanţă, pentru gazele naturale în Uniunea Europeană şi limite obligatorii ale gradului în care preţurile tranzacţionate pot…
