
Porsche și Audi aduc grupului Volkswagen rezultate mai bune decât înaintea pandemiei
Internațional, TransportGrupul german Volkswagen anticipează un profit operaţional de circa 11 miliarde de euro în primul semestru, peste nivelul anterior pandemiei de Covid-19, susţinut de cererea puternică din Europa şi Statele Unite, în speecial pentru automobilele…

CE, recomandări pentru crearea unei pieţe mai competitive a serviciilor pentru întreprinderi
Europa, LegislațieComisia Europeană a prezentat, ieri, recomandările sale actualizate de reformă privind reglementarea a şapte servicii profesionale pentru întreprinderi, în ideea de a încuraja şi sprijini statele membre în crearea unui mediu de reglementare…

Germania vrea ca Uniunea Europeană să preia conducerea Iniţiativei celor Trei Mări (3SI)
EuropaGermania doreşte ca Iniţiativa celor Trei Mări (3SI) să devină o parte a politicilor şi a instrumentelor de investiţii europene, a susţinut astăzi preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, în timpul unui summit din capitala Bulgariei,…

Marea Britanie a semnat un acord de liber schimb cu Norvegia, Islanda și Liechtenstein
Comerț, EuropaGuvernul Marii Britanii a declarat că a semnat joi un acord de liber schimb cu Norvegia, Islanda și Liechtenstein, cel mai recent acord comercial post-Brexit. Semnarea acordului a urmat unui acord de principiu la care au ajuns luna trecută…

Rewe și Vodafone testează „Snack Mobil”-ul într-un oraș din Germania. Cum funcționează?
Comerț, Europa, InovațieÎncepând de miercuri, Rewe și Vodafone testează un magazin mobil fără șofer în Köln, care se oprește atunci când un client se îndreaptă spre el. Potrivit companiilor, aceasta este o premieră europeană, notează Retail Detail.Magazinul…

Kristalina Georgieva privește cu optimism dezvoltarea economică a țărilor din estul Europei
Europa, EvenimentDirectorul executiv al FMI, Kristalina Georgieva, care a participat la summitul Iniţiativei Celor Trei Mări, desfăşurat la Sofia, şi-a exprimat optimismul legat de dezvoltarea economică a zonei: „Se vede luminiţa de la capătul tunelului.…

”Patrula de la miezul nopții” | Pe cine vizează noul sistem de recunoaștere facială al chinezilor?
Gadget, LumeaChinezii încearcă toate metodele pentru a a reduce dependența de jocuri video în rândul copiilor și adolescenților chinezi: gigantul tehnologic Tencent a lansat un sistem de recunoaștere facială pentru a-i împiedica pe minori să se…

Campanie controversată lansată de un ministru spaniol. Ce recomandare au primit spaniolii?
Europa, Eveniment, Food&DrinkUn ministru din Spania a primit critici din partea membrilor propriului său guvern de coaliție din cauza încercărilor sale de a promova reducerea consumului de carne, potrivit BBC.În această săptămână, ministrul pentru consum,…

Cel mai scump obiect scos vreodată la vânzare în criptomonede s-a vândut. Pe cash!
Investiții, Lumea, PiețeUn superb diamant de 101,38 carate, șlefuit în formă de pară, a fost vândut de casa de licitații Sotheby’s pentru 95,1 milioane de dolari Hong Kong (adică aproximativ 12,3 milioane de dolari) unui cumpărător rămas anonim, care a…
Prezent pe Wembley la semifinala Angliei, Mick Jagger riscă o amendă de 10.000 de lire sterline
Europa, Eveniment, Legislație, SportMick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, a încălcat regulile carantinei pentru a participa, miercuri seară, pe Wembley, la meciul Angliei în semifinala EURO 2020 şi ar putea fi amendat cu 10.000 de lire sterline, anunță Daily…

Eurodeputații cer statelor membre să boicoteze JO de Iarnă de la Beijing, de anul viitor
Asia, Europa, Lumea, SportParlamentul European a adoptat joi o rezoluție prin care cere ca Uniunea Europeană să boicoteze Jocurile Olimpice de Iarnă din februarie 2022, care vor avea loc la Beijing, cu excepția cazului în care China va îmbunătăți situația…

Microsoft oferă angajaților prime de 1.500 dolari pentru eforturile depuse în timpul pandemiei
America, Piața munciiCompania americană Microsoft va acorda bonusuri de 1.500 de dolari majorității angajaților, pentru eforturile suplimentare depuse în timpul pandemiei de Covid-19, anunță CNBC.Acest gest face parte din eforturile…

CD-urile și DVD-urile – la apusul gloriei, în vreme ce Moș Vinil trăiește o nouă tinerețe
Cultură, Europa, Eveniment, MediaGigantul pieței britanice de retail Sainsbury's, al doilea comerciant cu amănuntul din Regatul Unit, după Tesco, și-a anunțat decizia de a opri vânzarea de CD-uri și DVD-uri, în condițiile în care serviciile de video-streaming au afectat…

Eurostat: Creșterea economică a Italiei, mai mare decât cea prognozată în primăvară
Economie, EuropaCreșterea economică a Italiei este estimată a fi „semnificativ mai mare decât cea din primăvară”, Eurostat prognozând o creștere a PIB de la + 4,2% la + 5% în 2021, potrivit Euractiv.În primăvară, estimarea preliminară a…

UE va propune un nou organism de combatere a spălării banilor, potrivit unor documente
EuropaUniunea Europeană va propune o nouă agenție pentru a contracara spălarea banilor și noile reguli de transparență pentru transferurile de cripto-active, au arătat documente UE miercuri, în timp ce blocul răspunde la solicitările de…

UE spune că Marea Britanie îi datorează 47,5 miliarde de euro pentru plăți post-Brexit
Europa, Fonduri UEUniunea Europeană a concluzionat că Marea Britanie îi datorează 47,5 miliarde de euro, ca parte a soluționării procesului Brexit, o cifră mai mare decât estimase inițial Marea Britanie, scrie Bloomberg.Evaluarea UE, care a fost…

Prețurile mondiale la alimente au scăzut în premieră în acest an
Comerț, LumeaIndicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în luna iunie, pentru prima dată în ultimele 12 luni, o veste bună pentru consumatori, întrucât se diminuează presiunile inflaţioniste, a anunţat, joi, Organizaţia Naţiunilor…

Lohscheller, Opel: Vom vinde mașini 100% electrice în Europa din 2028
Europa, Mediu, TransportOpel urmează să vândă maşini 100% elecrice în Europa începând din 2028, una dintre cele mai ambiţioase date în acest sens în lume, a anunţat joi într-o conferinţă de presă directorul mărcii Michael Lohscheller, relatează news.ro,…

Eurodeputații solicită revenirea de urgență la libertățile spațiului Schengen. Despre România?
Europa, TransportEurodeputaţii solicită restabilirea liberei circulaţii în spaţiul Schengen, care a fost perturbată de controale la frontieră, cel mai recent din cauza crizei provocate de pandemia de Covid-19, reformarea Codului frontierelor şi integrarea…
Frustrare în rândul sponsorilor JO Tokyo. Incertitudinea le-a încurcat planurile de promovare
Asia, SportSponsorii japonezi ai Jocurilor Olimpice anulează sau reduc dimensiunile standurilor și evenimentele promoționale legate de Jocurile de la Tokyo 2020, frustrați de deciziile „de ultimă oră” ale organizatorilor și de o întârziere…
