money suitcase, paper money, play money

Daniela Șerban: Servieta cu bani, la ușa României

Autor: Daniela Șerban, Preşedinte al Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă, pentru blogurile 'Adevărul' În cei aproape 15 ani de experienţă în piaţa de capital, am văzut cu ochii mei mărirea şi decăderea apetitului…
Napoleon Pop

Napoleon Pop: Ce avem de învățat din criza anului 2020

Autor: Napoleon POP - Consultant strategie, Compartimentul de proiecte strategice, Cancelaria BNR La mai puțin de 9 luni de la manifestarea acerbă a crizei pandemice, cu o mare probabilitate ca primul val să fie continuat de un al doilea…
technology, no one, power

Cosmin Gabriel Păcuraru: Molecula mea de gaz din aragaz

Autor: Cosmin Gabriel PĂCURARU, pentru contributors.ro În aragazul nevestei se întâlnesc trei molecule de gaz. Acestea sunt: CH4 – Petrom, CH4 – Romgaz și CH4 – Gazprom. Adică două sunt produse în România de cele două companii…
Fire At Portland Protest E1596550089504

Gabriel Giurgiu: Să ardem Biblii în America!

Autor: Gabriel GIURGIU, realizator "Europa mea", TVRAjunsesem un pic mai târziu. Vreo 10 minute de la începutul slujbei. Ce să zic? Ne-a fost greu să ne orientam de la stația de metrou, prin cartierul acela. Pe vremea aia nu exista…
Oana Buhăescu

Oana Buhăescu: Retail-ul în timpul pandemiei

 Autor: Oana Buhăescu, Director Audit, Deloitte Romania Impactul pe care criza sanitară generată de pandemia de COVID-10 îl va avea, pe termen lung, asupra economiei globale este dificil de estimat în această fază, dar, în căutarea…
Energy Eu

Otilia Nuţu: Marea brambureală a Legii Energiei

Autor: OTILIA NUŢU, pentru contributors.ro Se știe că hârtia suportă orice, așa că toată lumea s-a obișnuit să nu mai ia în seamă ce scrie prin marile planuri de investiții sau în diversele ciorne ale strategiei energetice de…
20200721 230646

Gabriel Giurgiu: De la frugali la zgârciți

Autor: Gabriel GIURGIU, realizator "Europa mea", TVR Așa li se spunea înainte de Consiliul ăsta lung, de cinci zile: frugali. Țările frugale. Ciudat cuvânt de folosit în limba română, atunci când te referi la politicile de austeritate…
Eu2020de Logo

Gabriel Giurgiu: Europa marilor detalii

Autor: Gabriel GIURGIU, realizator "Europa mea" (TVR) Nimic de importanță crucială nu s-a petrecut în Europa săptămâna trecută. Speech-ul doamnei Merkel în Parlamentul European nu poate fi considerat a fi istoric. Doamna cancelar a…
money, croatia, banknote

Daniel Dăianu: Bulgaria şi Croaţia în MCS2. România?

Autor: Daniel Dăianu, consilier al Guvernatorului BNR Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat vineri, 7 iulie, că Bulgaria şi Croaţia (leva şi, respectiv, kuna) au fost admise în Mecanismul Cursurilor de Schimb 2 (ERM2), care este…
Recovery Up V Shaped Recovery Scenariu In V

Alex Vesa: Despre ,,revenirea în V”

Autor: Alex Vesa, pentru adevărul.ro Se vorbeşte mult în ultima perioadă despre o revenire economică în forma literei V (V-Shaped Recovery). Se cuvine a scrie câteva observaţii pe această temă.În primul rând, să definim ce…
Toennies Abator Germania Euronews

Alina Dobre: Românii de la Tönnies suntem noi toți

Autor: Alina Dobre, Nürnberg, iulie 2020, pentru contributors.ro Abia s-au uscau amprentele de pe tastele cu care au scris jurnaliștii despre scandalul sezonierilor români și polonezi de la culesul sparanghelului din primăvara Covid19…
chess, pawn, king

Constantin Crânganu: Când șahul devine rasist…

Autor: Constantin Crânganu, contributors.ro Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în SUA și alte țări, a venit și…
Angela Merkel

Gabriel Giurgiu: Deutschland und alles

Autor: Gabriel Giurgiu, realizator "Europa mea" (TVR) Se întâmplă uneori ca Europa să fie lovită de câte un noroc incredibil. Așa, un fel de “Hai să merg cu un 2 și un trei all-in, că mă enervează adversarul și să îmi pice…
piggy, bank, money

Gabriel Giurgiu: Autonomie strategică deschisă

Autor: Gabriel Giurgiu, realizator "Europa mea" (TVR) Știți ce înseamnă, nu? Evident că nu știți. Asta a fost întrebarea zilelor trecute, prin bula euro-influencerilor din Bruxelles: ce o însemna parascovenia asta de expresie, găsită…

Rekomendasi Situs Resmi OLXTOTO