Închide

Concept creativ copiat? Alpro lansează cu tam-tam un lapte vegetal în România. Nimic special

Avatar
Alpro This is NOT MILK

Foto: ALPRO

Timp de citire: 2 minute

Alpro lansează pe piață THIS IS NOT M*LK, o gamă de băuturi vegetale pe bază de ovăz care pare să copieze produsele de succes european de la OATLY, ținând cont de ambalajul și conceptul mesajului comunicat. Băutura s-ar adresa “iubitorilor gustului de lapte, dedicată consumatorilor care doresc mai multă varietate pe bază de plante în alimentație”, spune producătorul într-un comunicat de presă cu limbaj de lemn.

Noile băuturi Alpro, pe bază de ovăz, nu conțin zaharuri și sunt diponibile în două variante: Whole (3,5% grăsime) și Semi (1,8% grăsime), dar din păcate nu sunt la fel de prietenoase și cu persoanele celiace sau sensibile la gluten, băuturile nefiind certificate gluten-free.

Deși piața abundă de băuturi vegetale pe bază de ovăz, cei de la THIS IS NOT M*LK susțin într-un mod îndoielnic că produsul lor reprezintă o premieră pe piața produselor plant-based “prin autenticitatea gustului de lapte”.

Noile produse Alpro THIS IS NOT M*LK conțin o sursă de fibre obținute din rădăcină de cicoare.

Produsul este disponibil pentru consumatori în două variante: varianta Whole, cu 3,5% grăsime, respectiv varianta Semi, cu 1,8% grăsime, ambalate în cutii reciclabile din carton 88% .

Campania de promovare a beneficiat de sprijinul bine plătit al influencer-ilor beauty-and-fashion (vezi Carmen Grebenișan), care au primit la începutul săptămânii din partea Alpro o prăjitură în formă de cutie de lapte Alpro (foto jos). Bineînțeles, ca de fiecare dată, presa a fost abordată printr-un comunicat pompos despre nimic special, venit de la agenția de PR a celor de la Alpro. Felicitări! Ați câștigat un articol gratuit!

Alpro This Is Not Milk Grebenisan
Foto: Instagram

Concept copiat?

Alpro nu sunt foarte originali în ceea ce privește denumirea laptelui lor vegetal, specialiștii în branding mirosind de la distanță că e vorba de-a dreptul de un concept creativ îndoielnic ca originalitate. Asta pentru că cei care au inițiat conceptul de NOT MILK sunt de fapt concurenții mult mai celebri de la OATLY, care și-au promovat intens sub acest slogan publicitar băuturile vegetale pe bază de ovăz:

Concept Not Milk De La Oatly
Conceptul Not Milk a fost introdus de concurența de la Oatly. Foto: Oatly Facebook

Campania concurentului OATLY Wow No Cow a ajuns celebră în urma spotului video din pauza SuperBowl, când CEO-ul suedez al grupului a șocat asistența prin prezența sa muzicală naivă din spotul video al companiei (vezi VIDEO la final de articol).

Oatly Wow No Cow

În România, Alpro este prezent cu șase game de produse: băuturi, iaurturi, creme de gătit, caffè latte, deserturi și înghețată, toate pe bază de plante.

Danone a preluat Alpro în 2017 printr-o achiziție în valoare de 12,5 miliarde de dolari a producătorului american de alimente organice WhiteWave, încercând să valorifice tendințele de pe piață privind o alimentație mai sănătoasă.

scroll to top