După ce a doborât toate recordurile pe YouTube, ”Baby Shark” visează să crească (mai) mare

, , , , ,
Autor:    -  
Baby Shark
Sursa foto: © SMARTSTUDY.

Timp de citire: 3 minute

În 2015, când lansa hit-ul pentru copii ”Baby Shark”, fondatorul casei de producție sud-coreene Pinkfong nu își imagina cât de departe va răzbate linia melodică, pe cât de simplă, pe atât de ușor de reținut și reprodus. Între timp, cântecelul și videoclipul aferent s-au transformat într-un mega-hit global, care i-a captivat pe copiii din întreaga lume, alături de părinții lor.

Părinții care au dansat împreună cu copiii lor pe acordurile micuțului rechin nu vor fi fost foarte surprinși să afle că această melodie ritmată adresată copiilor, însoțită de un videoclip animat foarte simpatic, a decenit primul clip din istorie care a depășit 10 miliarde de vizualizări pe YouTube. Ei vor putea depune mărturie despre atracția magnetică pe care ”Baby Shark” a exercitat-o asupra copiilor, iar rezultatul a venit ca o consecință firească.

Tocmai această atracție este cea care i-a convins pe cei de la Pinkfong de potențialul pe care casa de producție îl are și speră să o valorifice și mai mult în perioada următoare.

Compania a început un proiect nou, sub forma unui film animat care îl are în centrul atenției pe faimosul său puișor de rechin, în colaborare cu Nickelodeon Animation, explorând totodată modalități de a folosi token-uri nefungibile (NFT-uri), după ce prima sa colecție NFT bazată pe ”Baby Shark” a fost epuizată, în luna decembrie, în doar 30 de minute.

De asemenea, Pinkfong intenționează să lanseze benzi desenate digitale și să lanseze diferite alte produse branduite pentru copiii care au crescut fascinați de melodie, dar care între timp devin adolescenți și tineri, care, la rândul lor, vor avea copii.

”Competitivitatea noastră rezidă atât în conținut, cât și în tehnologie. Ne interesează, în mod deosebit, acele produse și linii de business care creează sinergie între cele două”, a declarat Kim Min-seok, fondatorul Pinkfong, într-un interviu acordat Bloomberg.

Kim, un tânăr antreprenor acum în vârstă de 40 de ani, și-a dorit întotdeauna să facă afaceri în domeniul tehnologiei. După ce a câștigat un concurs de informatică în liceu, a intrat la prestigioasa Universitate Yonsei din Seul, unde a studiat ingineria chimică. Apoi a început să dezvolte jocuri pentru gigantul Nexon, iar mai târziu s-a alăturat editurii Samsung Publishing (fără nicio legătură cu gigantul industrial sud-coreean cu același nume), o afacere de familie pe care a fondat-o bunicul său. Acolo, el a contribuit la crearea de conținut în limba engleză pentru copii.

În 2010, Kim și doi prieteni ai lui au creat Pinkfong, cunoscută atunci sub numele de SmartStudy Co., o companie care își propunea să acceseze piața aplicațiilor mobile care au apărut odată cu iPhone.

Melodia și videoclipul ”Baby Shark” au fost lansate după ce compania a produs mai multe produse educaționale pentru copii, făcând tot felul de experimente în care informațiile erau explicate copiilor utilizând o serie de linii melodice atrăgătoare, simple, ușor de reținut și de reprodus de către copii.

Restul este istorie – cântecelul a devenit viral, ajungând în topurile Billboard, în turnee de concerte live și devenind improbabilul rege absolut al vizualizărilor pe YouTube.

”Țelul nostru a fost mai degrabă obținerea de public nou și auto-promovarea, nu ne așteptam ca rechinașul să ne ajute să și obținem venituri. E adevărat, creșterea și dezvoltarea YouTube ne-a ajutat mult”, a spus Kim despre succesul repurtat pe platforma video deținută de americanii de la Alphabet.

Deși familia sa era relativ înstărită, ”Baby Shark” le-a adus adevărata avere. Casa de producție Pinkfong este evaluată la aproximativ 1 trilion de woni (825 de milioane de dolari), conform evaluărilor din piața sud-coreeană, iar familia, care deține pachetul majoritar de acțiuni, a ajuns la o avere estimată la aproximativ 300 de milioane de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

În 2021, veniturile Pinkfong au crescut cu 4,8% la primele nouă luni, până la 51 de miliarde de woni. Grație canalului său de YouTube și celor 96 de milioane de abonați, aproape 65% din vânzările sale au venit din afara Coreei de Sud.

Despre viitor, Kim spune că întrevede în curând o listare la bursă a companiei, la un moment dat, fără să își fi fixat un termen pentru acest pas. Însă, are și alte ambiții mari pentru perioada următoare:

”Vreau să fac parcuri tematice în care familiile se vor putea bucura și vor petrece timpul liber împreună. Disney, de pildă, este foarte bun la așa ceva și a deschis drumul. Dacă vom rezista încă 10 sau 20 de ani, eu zic că s-ar putea să avem o oportunitate grozavă”, a mai spus Kim.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!