Economia Germaniei a evitat, pentru moment recesiunea, grație unei creșteri neașteptate în T2
Economia Germaniei a raportat o creștere a Produsului Intern Brut în al doilea trimestru al anului, susținută de cheltuielile private și de cele guvernamentale, în pofida crizei energetice, depășind toate așteptările analiștilor care anticipaseră un trimestru de scădere, potrivit datelor publicat de biroul de statistică de la Berlin, citate de Reuters și Euronews.
Cea mai mare economie a Europei a crescut cu 0,1% trimestrial și 1,7% în ritm anual, a transmis biroul federal de statistică. În primele trei luni ale acestui an, economia germană a înregistrat un avans de 0,8%.
Analiștii intervievați de Reuters se așteptau ca economia să stagneze în trimestrul al doilea, în conformitate cu estimările preliminare anterioare ale biroului de statistică.
Cheltuielile gospodăriilor au crescut cu 0,8% față de primul trimestru, în ciuda ratelor ridicate ale inflației și a crizei energetice. Consumul guvernamental a crescut cu 2,3%.
Analiştii au spus că preocupările legate de economie au rămas acute.
”Factorii negativi sunt în prezent atât de mari încât nici măcar o recesiune mai accentuată nu poate fi exclusă. Sau, altfel spus: ar trebui să se întâmple multe lucruri pozitive pentru ca o recesiune să nu se materializeze”, a spus economistul șef al VP Bank, Thomas Gitzel.









