Nelu Tătaru, despre redeschiderea restaurantelor: Vrem să fie cât mai repede!


Autor:    -  
restaurant, people, eating
Fotografie de Free-Photos pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că se doreşte redeschiderea restaurantelor cât mai repede, dar a precizat că orice măsură de relaxare se ia în context epidemiologic.

„Orice nouă măsură de relaxare se ia în context epidemiologic prin evaluarea pandemiei la nivelul ţării noastre. Noi aveam în plan inclusiv la 1 iulie măsuri de relaxare, dar evoluţia pandemiei şi mobilizările de forţe atât populaţionale, cât şi ale noastre ca şi aparat medico-sanitar într-un context de evoluţie a numărului de cazuri de trei săptămâni ne-au făcut să amânăm aceste măsuri de relaxare. Suntem într-un moment în care, încă începând de joi, am iniţiat un grup de lucru (…) pentru a cădea de acord asupra unor reguli pe care noi de altfel le-am şi stabilit odată cu deschiderea teraselor, numai că o parte dintre parteneri respectă mai puţin aceste reguli. Odată cu stabilirea regulilor, care din punctul nostru de vedere, al Institutului de Sănătate Publică există, trebuie doar adaptate la restaurante, mai este şi respectarea acestor reguli. În măsura în care zilele următoare vom avea o concluzie în acest grup tehnic de lucru vom aborda, tot în context epidemiologic al creşterii numărului de cazuri sau nu, şi momentul redeschiderii restaurantelor. Noi vrem să fie cât mai repede”, a spus Tătaru, întrebat, într-o conferinţă de presă susţinută la sfârşitul şedinţei de Guvern, dacă se ia în calcul redeschiderea restaurantelor la 9 iulie.

A fost publicat un proiect de ordin care reglementează condițiile de redeschidere. Ordinul a fost redactat incluzând data de 9 iulie pentru redeschidere, care trebuie însă să primească și ultimul accept din partea premierului Ludovic Orban. Deocamdată, ultimul termen avansat oficial ca speranță este 15 iulie.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!