Arhiva tag-ul pentru: afaceri.news

Consumul de bere continuă declinul în România, iar producția a scăzut cu 9%
Comerț, Eveniment, Food&DrinkProducția de bere din România a scăzut cu 9% în primul semestru al anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 8,1 milioane hectolitri, potrivit Asociației Berarii României.
„Asociația atrage atenția…

Cine conduce companiile de stat și cât câștigă? Guvernul publică toate datele
Piața muncii, PubliceGuvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informaţiile privind conducerile companiilor de stat.Platforma este creată la iniţiativa viceprim-ministrului Oana Gheorghiu, conform unui comunicat transmis joi de Biroul…

Avertisment chiar de la vârful CNAIR: noul sistem TollRo s-ar putea bloca încă din prima zi
Legislație, Publice, TransportNoul sistem de taxare rutieră TollRo, programat să intre în vigoare la 1 octombrie, ar putea avea probleme de funcționare chiar din prima zi. Avertismentul vine de la Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare…

Banca Transilvania a atras 500 de milioane de euro printr-o emisiune de obligațiuni subordonate
Banking, PiețeBanca Transilvania a atras 500 de milioane de euro de pe piețele internaționale printr-o emisiune de obligațiuni care a generat un registru de ordine de aproape 2 miliarde de euro, la o marjă cu doar 0,45 p.p. peste randamentul euroobligațiunilor…

România, în criză de alfabetizare: aproape jumătate dintre elevi nu înțeleg ce citesc
EducațieAproape jumătate dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la citire. Este vorba despre capacitatea de a înțelege și de a folosi informațiile dintr-un text. România se confruntă cu această problemă în timp…

Institutele economice din cea mai mare economie a UE dublează prognoza de creștere pentru 2026
Europa, ORIGINALMai multe institute germane de prestigiu specializate în analiză economică au anunțat joi că și-au revizuit în creștere prognozele anterioare privind evoluția PIB-ului țării. Noile cifre indică un avans de 1,3% pentru anul 2026,…

Consiliul Naţional al Elevilor critică legea uniformelor: ”Educaţia nu se repară la croitorie!”
Educație, LegislațieConsiliul Naţional al Elevilor (CNE) a transmis joi că uniforma obligatorie nu rezolvă problemele şcolii şi a anunţat un protest pe această temă pentru luni, 28 septembrie, transmite News.ro.Cu ocazia protestului de luni, elevii…

Lecție de șantaj: Moscova pregătește un ”accident” și amenință cu oprirea gazelor în pragul iernii
Energie, Europa, Lumea, ORIGINAL, PubliceMoscova a prezentat Erevanului patru cerințe ultimative cu caracter politic; în condițiile în care Erevanul nu le va da curs, rușii au amenințat că vor întrerupe complet aprovizionarea cu gaze a Armeniei, potrivit unor surse rusești…

Criza combustibilului din Europa: 10 acțiuni din sectorul petrolier au crescut cu până la 87%
Energie, Europa, ORIGINAL, PiețePrețurile record la motorină și marjele de rafinare au propulsat acțiunile marilor companii petroliere europene cu procente cuprinse între 40% și 87% în acest an. Iată cele mai performante zece companii, potrivit Euronews.Șoferii…

Tot mai mulți români caută variante pentru a-și suplimenta veniturile. Care sunt acestea?
Piața munciiCrește numărul românilor care se află în căutarea unei opțiuni de a-și crește veniturile lunare, joburile part time fiind, pentru mulți, principala variantă pe care o iau în calcul în acest scop. De la începutul anului și până…

Prognoza BERD pentru economia României în acest an rămâne sub zero; ne revenim anul viitor
PubliceBanca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a menținut previziunile privind evoluția economiei românești în 2026 și 2027, în linie cu prognoza din iunie, și avertizează că riscurile de evoluție negativă persistă,…

UNTOLD RADIO trece granițele festivalului: peste 1,5 milioane de ascultări în prima lună
EvenimentLa UNTOLD trăiești în patru zile cât într-un an. Cu UNTOLD RADIO, fanii pot trăi energia festivalului tot anul. Iar prima lună de la lansare arată că publicul își dorește să trăiască magia UNTOLD în fiecare zi.În doar o…

Contoare măsluite și branșamente ilegale: furtul de energie ia amploare în România
Energie, LegislațiePeste 1.000 de racordări neautorizate și intervenții ilegale la contoarele de energie electrică și gaze naturale au fost depistate de inspectori în primele opt luni ale anului.Numărul cazurilor este în creștere cu 16% față de…

Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal), despre posibilele alegeri anticipate: “Ne jucăm cu focul!”
PubliceDaniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, crede că agenția de rating S&P nu se va grăbi să retrogradeze ratingul suveran al României, dar învestirea unui guvern cu puteri depline rămâne o urgență națională. Totodată,…

Palas Iași aduce STEFANEL în Nord-Estul țării, singura locație din regiune a brandului italian
ComerțAnsamblul mixt Palas Iași, dezvoltat de compania IULIUS, își consolidează oferta de fashion premium cu deschiderea STEFANEL, singura locație a brandului italian din Nord-Estul României. STEFANEL propune colecții dedicate exclusiv segmentului…

Un miliardar american are sprijinul Guvernului SUA pentru achiziționarea operațiunilor Lukoil
EnergieMiliardarul american Todd Boehly și-a asigurat sprijinul guvernului SUA și al unor investitori din Golf pentru oferta sa de a achiziționa operațiunile internaționale ale gigantului petrolier rus sancționat international Lukoil, în pofida…

Rusia și-a redus estimările privind producția și exporturile de gaze naturale
Energie, LumeaMinisterul Economiei de la Moscova şi-a redus estimările privind producţia şi exporturile de gaze naturale ale Rusiei, în contextul deteriorării relaţiilor economice cu Occidentul şi al planurilor Uniunii Europene de a opri toate achiziţiile…

Proprietarul Lidl, printre cei interesați să cumpere afacerile Tesco din Europa Centrală
Comerț, EuropaGrupul german Schwarz, proprietarul Lidl, se numără printre potenţialii ofertanţi pentru operaţiunile Tesco din Europa Centrală, în condiţiile în care cel mai mare retailer alimentar britanic analizează retragerea de pe alte pieţe…

UE ar putea recupera o treime din avansul economic al SUA prin intermediul unor companii mai mari
America, Europa, PubliceUniunea Europeană ar putea reduce cu aproximativ o treime decalajul de productivitate faţă de Statele Unite dacă ar avea o distribuţie a companiilor mari şi mici similară celei din SUA, potrivit unei analize a Băncii Centrale Europene,…

Norvegia: Proiectul „celei mai mari” mine de pământuri rare din Europa este prevăzut pentru 2028
Europa, ORIGINALGuvernul norvegian afirmă că își propune să pună la punct un plan pentru dezvoltarea instalațiilor miniere la cel mai mare zăcământ cunoscut de pământuri rare din Europa până cel târziu în anul 2028, potrivit Euronews.Complexul…
