Arhiva tag-ul pentru: cale ferată

Apelul Asociației Pro Infrastructura: “Dați drumul trenurilor de la Cluj în noul mers din 2027!”
ORIGINAL, TransportAsociația Pro Infrastructura susține că primii 63 de kilometri reconstruiți ai căii ferate Cluj-Oradea pot fi dați în trafic la începutul lui 2027, chiar dacă electrificarea și instalațiile de semnalizare nu sunt gata. Organizația…

Semnal de alarmă: legătura feroviară dintre Cluj și Oradea, în pericol să nu se mai poată construi
Fonduri UE, Publice, TransportTronsonul Poieni–Vadu Crișului, prin defileul Crișului Repede, parte din magistrala feroviară 300 Cluj-Oradea, riscă să rămână blocat încă mulți ani de zile, din cauza autorizațiilor neobținute, a studiului de fezabilitate eronat…

API semnalizează gravele întârzieri feroviare din Ardeal pe bani PNRR: “Titlul de rușinea Clujului”
Transport
Asociația Pro Infrastructură atrage atenția într-o postare pe Facebook asupra întârzierilor mari ale lucrărilor la linia de ferată Cluj-Episcopia Bihor, dar și la traversările din zona Clujului. API consideră că o bună parte din…

Contract semnat pentru legătura feroviară a Aeroportului Timișoara cu orașul. Când încep lucrările?
Construcții, TransportOficialii companiei CFR S.A. și cei ai constructorului spaniol FCC Construccion au semnat joi contractul pentru proiectarea și execuția liniei ferate care va lega Aeroportul Timișoara cu orașul, transmite publicația de specialitate Club…

Contract de 2 mld. lei pentru modernizarea a 32 de km de cale ferată. Cine a câștigat licitația?
Construcții, Fonduri UE, Publice, TransportCompania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat miercuri că a semnat contractul pentru modernizarea căii ferate Băile Herculane-Poarta, cu compania Porr Construct SRL, potrivit unui comunicat al companiei.Contractul prevede proiectarea…

La un an de la redeschidere, trenurile între București și Giurgiu se vor opri din nou. Din ce motiv?
TransportDupă doar un an de când s-a redeschis calea ferată dintre București și Giurgiu, călătorii ar putea să rămână iarăși fără tren. Întregul traseu urmează să fie modernizat, iar traficul ar putea fi blocat, transmite Digi24.ro.Traficul…

Câți kilometri de cale ferată modernizată ar putea fi deschiși circulației în acest an?
TransportUn singur lot lung de 42 de kilometri modernizat va fi deschis circulației în acest an, estimează Asociația Pro Infrastructura, potrivit Club Feroviar. Aceasta mai apreciază că viteza de circulație pe calea ferată va scădea în acest…

Inedit: 12 kilometri de cale ferată modernizată, inaugurați cu drezina de lux a lui Gheorghiu-Dej
Eveniment, TransportCei 12 kilometri de cale ferată dintre Teiuș și Aiud (jud. Alba), de pe magistrala 300, au fost modernizați de compania Selina Grup, iar finalizarea lucrărilor a fost marcată într-un mod inedit: primul vehicul care a circulat pe noile…

Mihai Daraban, CCIR: În Portul Constanța au crescut exponențial cifrele de afacere și profiturile
Publice, TransportPreședintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a vorbit despre situația din Portul Constanța, în cadrul unor declarații la B1 TV, și s-a arătat de părere că traficul feroviar „rămâne în continuare «Cenușăreasa»…

Soluția PPP | Avem nevoie de 70 de miliarde euro, dar avem asigurate doar 40 prin PNRR
TransportMinistrul Transporturilor Sorin Grindeanu susţine că planul investiţiilor pe infrastructură până în anul 2030 este de 70 de miliarde de euro, din care 40 de miliarde de euro vor fi fonduri europene, o altă parte va fi de la bugetul de…

Încep lucrările de forare ale celor mai lungi tuneluri feroviare din România. Cum arată astăzi topul acestora?
Construcții, TransportCompania grecească Aktor a anunțat că marți, 5 martie, va începe operațiunile de forare la tunelurile de pe tronsonul de cale ferată dintre stațiile Apața și Cața, de pe magistrala feroviară 300, între Brașov și Sighișoara, anunță…

În plin război, Ucraina începe să își reconfigureze liniile ferate după ecartamentul european
Europa, TransportUcraina începe lucrările la linia de cale ferată cu ecartament european ce o va lega de Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T), spre Polonia. Calea ferată va conecta cel mai mare oraș din vestul țării, Lviv, și granița cu Polonia.…

Linia ferată a superlativelor: pe cea mai veche linie din România va fi cel mai lung viaduct. Lucrările sunt aproape gata
Construcții, TransportPe linia de cale ferată 102 - București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră - s-a montat ultimul tablier al podului peste râul Argeș de la Grădiștea, potrivit unui anunț făcut pe pagina lui de Facebook de secretarul…

Puterea își face planuri de alegeri: și-au dat voie să taie panglici pe cioturi și bucățele de drum
Construcții, Legislație, Publice, TransportMinisterul Transporturilor a emis un proiect de act normativ care va permite recepția lucrărilor (și implicit deschiderea traficului și tăierea panglicilor) și pe bucățele mai mici decât cele care fac obiectul contractului de lucrări.…

Adina Vălean: România riscă să piardă 300 de milioane de euro, bani europeni, pentru calea ferată Braşov-Sighişoara
Fonduri UE, TransportRomânia riscă să piardă până la 300 de milioane de euro din finanţarea pentru calea ferată Braşov-Sighişoara, obţinută în mecanismul financiar anterior pe Instrumentul Conectarea Europei (CEF), din cauză că nu a făcut lucrări…

Cel mai vechi viaduct feroviar din lume se pregătește de restaurare, înaintea aniversării de 200 de ani
Construcții, Cultură, Europa, Eveniment, IndustrieViaductul Sankey, care traversează valea cu același nume de pe traseul căii ferate care leagă orașele engleze Liverpool și Manchester, a fost construit în urmă cu aproape 200 de ani, în Epoca Victoriană, iar acum urmează să fie restaurat,…

R. Moldova își modernizează calea ferată cu bani europeni, ca să faciliteze tranzitul exporturilor ucrainene
Europa, TransportUniunea Europeană va oferi Republicii Moldova 20 de milioane de euro sub formă de grant, iar Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va acorda un împrumut în condiții avantajoase în valoare de 23 milioane de euro,…

România reface tronsonul de cale ferată până la granița cu Ucraina, în Transcarpatia
Europa, TransportRomânia reface un tronson de 20 km de cale ferată până la granița cu Ucraina în Transcarpatia în cadrul proiectului de asigurare a securității alimentare. Acest lucru a fost anunțat de către guvernatorul regiunii Transcarpatia, Viktor…

E oficial: circulația prin cel mai lung tunel feroviar din România se reia începând de luni
TransportCirculaţia feroviară pe relația Brașov – Întorsura Buzăului se va redeschide luni, 19 septembrie, după ce noul pod feroviar din localitatea Budila a fost refăcut. Serviciul public de transport feroviar de călători va fi asigurat…

Hârb de locomotivă, bună doar de fier vechi, cumpărată de stat; reparațiile costă încă de 6 ori suma
Comerț, Industrie, Publice, TransportOcolul Silvic din Vișeu de Sus, aflat în subordinea Direcției Silvice Maramureș, a cumpărat, la finalul anului trecut, o locomotivă pentru linia ferată cu ecartament îngust (760 mm) care urcă pe Valea Vaserului cu 120.000 de lei. Atâta…
