Arhiva tag-ul pentru: Nicolae Ciucă

Guvernul nu dă doi bani pe recesiune, avertismente sau mediul privat. Decide creșterea salariilor bugetarilor
Piața muncii, PubliceFără nicio responsabilitate față de mediul privat și avertismentele analiștilor privind o iminentă recesiune economică mondială, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va aproba, în cadrul şedinţei de vineri, creşterea…

Transgaz a inaugurat tronsonul de conductă Pojorâta–Vatra Dornei, investiție de circa 3,5 mil. euro
Energie, EvenimentTransportatorul naţional de gaze Transgaz a inaugurat tronsonul de conductă Pojorâta – Vatra Dornei, aferent proiectului conductei de transport gaze naturale DN 300/DN 250 Frasin - Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, investiţie de…

Noi asigurări că vom avea gaze la iarnă. Ultimele declarații ale premierului
EnergiePremierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, că în momentul de faţă, continuăm să înmagazinăm gaze în depozitele proprii şi am reuşit să atingem un procent de 70%, ceea ce este foarte încurajator…

Pas important | Hidroelectrica și Salrom, în linie dreaptă pentru listarea la Bursa de Valori
Piețe, PublicePrim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat, luni, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a Fondului Proprietatea, cu această ocazie fiind analizată evoluţia investiţiilor gestionate de FP şi a fost prezentat stadiul pregătirilor pentru listarea…

Germania reduce TVA-ul la gaze. În România, USR cere, din nou, Guvernului să ia aceeași măsură
Energie, PubliceGermania va reduce temporar TVA la gazele naturale, de la 19% la 7%, pentru a încerca să atenueze povara asupra gospodăriilor şi companiilor, afectate de creşterea costurilor cu energia şi de impunerea unei noi taxe pe gaze din octombrie,…

Consiliul Fiscal nu crede în basmele guvernului: Deficitul va sări de 7%, mult peste 5,84%
PubliceRectificarea bugetară – discutată chiar joi de Guvern – operează cu venituri bugetare mai mari cu 9 miliarde lei decât cele reale și cu cheltuieli subestimate cu 6,2 miliarde lei, avertizează Consiliul Fiscal, care estimează deficitul…

Ciucă îi asigură pe români că vor avea căldură la iarnă, iar economia nu va suferi
PublicePremierul Nicolae Ciucă a convocat prima reuniune a Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienţei energetice şi implementarea proiectelor de infrastructură în energie, mecanism de lucru constituit astăzi, coordonat la nivel…

Omul de afaceri Mohammad Murad, apel la premier să nu tolereze distrugerea sudului litoralului
TurismOmul de afaceri Mohammad Murad i-a transmis un mesaj premierului Nicolae Ciucă în care îi solicită să intervină şi să nu se mai construiască în staţiunile din sudului litoralului ca în Mamaia, afirmând că astfel vor fi stricate…

Premierul cheamă românii de acasă și din Diaspora să acceseze banii din Start-Up Nation
PublicePremierul Nicolae Ciucă le-a transmis românilor din ţară şi din afara graniţelor că programul Start-Up Nation aprobat de Guvern reprezintă o oportunitate pentru aceştia în a-şi deschide o afacere în România, subliniind că Guvernul…

Premierul promite peste 1,5 miliarde de euro care se vor investi în irigații
AgriculturăPremierul Nicolae Ciucă a afirmat că Executivul sprijină fermierii şi susţine procesarea producţiei naționale, în contextul crizei alimentare, fiind alocată suma de 200 de milioane de lei. Şeful Executivului a adăugat că producţia…

Ciucă, pentru Bloomberg: Rusia nu gândește ca noi. Așteptăm aderarea la Schengen anul acesta
Europa, PublicePremierul României, Nicolae Ciucă, afirmă că NATO trebuie să se pregătească pentru o desfăşurare îndelungată pe Flancul Estic, iar războiul redeschide o fisură civilizaţională între statele libere şi cele autocratice. El afirmă…

Premierul nu vrea să dea speranțe false românilor legat de majorarea pensiilor
Energie, PublicePremierul Nicolae Ciucă a făcut marți seară declarații, după o ședință a liberalilor în care au vorbit despre rectificarea bugetară precum şi măsuri pentru absorbția fondurilor europene, dar și pentru a-i ajuta pe români să…

Premierul: Transilvania – un model de toleranță, exemplu de unitate și respect la nivel european
EuropaPrim-ministrul Nicolae Ciucă, prezent la festivalul culturii săsești, „Săptămâna Haferland”, de la Criț, județul Brașov, spune că Transilvania reprezintă, la nivel european, un model de toleranţă şi de bună convieţuire interetnică,…

Premierul: Rectificarea bugetară se va realiza în prima decadă a lunii august
PublicePremierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că rectificarea bugetară va fi făcută în prima decadă a lunii august, menţionând că există angajamente care trebuie respectate, respectiv reducerea cu 10% a cheltuielilor pentru bunuri şi…

OUG: Un miliard de euro pentru eficienţă energetică şi producţia de energie verde
Energie, MediuGuvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă care asigură o finanţare de un miliard de euro pentru eficienţă energetică şi producţia de energie verde, a anunţat vineri premierul Nicolae Ciucă.
"Vom adopta o ordonanţă de urgenţă…

CCIR a transmis Guvernului României o serie de propuneri privind modificarea Codului Fiscal
PubliceCamera de Comerț și Industrie a României (CCIR), împreună cu Camerele de Comerț și Industrie Județene și companiile membre ale acestora, au înaintat azi, 13 iulie, prim-ministrului Guvernului României, dl. Nicolae Ciucă, o serie…

Cătălin Avramescu: Criză pe insula pomilor de mango
Opinie
Autor: Cătălin Avramescu, pentru bursa.roVreţi să vedeţi cum se prăbuşeşte o ţară? Una de mărimea României? Am să pun imediat filmul. Dar înainte de orice, să lămurim ceva. A apărut, printre dictatorii lumii, o modă.…

Premierul ne liniștește: “47% din depozitele de gaz sunt pline. Românii vor avea gaz la iarnă”
EnergiePremierul Nicolae Ciucă dă asigurări că România va avea suficient gaz în depozitele naţionale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă, precizând că în acest moment, depozitele de gaz metan ale ţării sunt 47% pline,…

Prof. Coșea, sceptic: “Creșterea economică e pe undeva, plutește în aer, dar n-a coborât pe pământ”
PubliceEconomia României a crescut cu 5,1% în primul trimestru din 2022, față de trimestrul IV din 2021, arată noile date ale Institutului Național de Statistică (INS), dar acest lucru n-ar trebui să ne entuziasmeze prea tare, susține profesorul…

Nimic nu pare prea mult pentru independența energetică. Guvernul pariază pe energia nucleară
Energie, MediuPremierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, joi la Palatul Victoria, cu John Hopkins, preşedinte şi CEO al NuScale, companie americană ce va dezvolta în România tehnologia reactoarelor modulare mici pentru producerea energiei nucleare.
„Includerea…
